Cum să încurajezi corect pirateria de jocuri

Să zicem că eşti român şi că vrei să cumperi un joc. Să zicem că aşa ţi s-a pus ţie pata sau că nu mai vrei să tragi de pe oDC sau de pe torrentz.com sau că vrei să susţii industria sau că vrei tu să ai un joc original în casă sau că i-ai luat XBox lu' fi-tu şi acum urlă după jocuri sau că etc. Să zicem.

De unde cumperi? Nu te duci pe la magazinele astea mai mari, gen Diverta sau Media Galaxy? Păi ba da, că ştii că au şi jocuri de vânzare. În plus, sunt nişte magazine recunoscute, care se respectă, poţi cumpăra cu încredere de acolo. Sau dacă nu cumperi, te duci măcar să te orientezi.

Ajungi în magazin, iei un joc de pe raft, treci pe la casă, îl plăteşti şi pleci de acolo zâmbind şi mândru că te duci acasă cu un joc original - toată chestia nu durează mai mult de 10 minute (hai 2 ore dacă vrei să o lălăi pe acolo). Singura problemă din toată faza asta e că magazinul şi-a bătut joc de tine. La modul grav, nu oricum. Şi asta pentru că tocmai ai cumpărat un joc la un preţ de 4-5-6 ori mai mare decât în mod normal.

Na nişte exemple concrete:

La Diverta, Command & Conquer: Red Alert 3 pentru XBox costă 259,90 RON. Pe shopto.net, costă 9,25 Euro (5,75 jocul + 3,5 taxele poştale). La un Euro de 4,3 RON, asta înseamnă aproape 40 RON (bine, suma exactă e 39,755).

La Media Galaxy, Fallout 3 pentru XBox costă 199,90 RON. Pe shopto.net, costă 19 Euro (15,5 jocul + 3,5 taxele). Deci aproape 82 RON.

La Altex, Call of Duty: Modern Warfare 2 costă 239,90 RON. Pe amazon.co.uk îl găseşti de la 29 de lire (27,46 jocul + 1,5 taxele). Aproape 150 RON (la o liră de 5 RON).

Desigur, lista asta ar putea continua. Dar pe scurt, ce fac magazinele din România e bătaie de joc. Nu ştiu câţi cumpără jocuri de la ei şi nici nu mă interesează. N-am luat niciodată jocuri din magazinele astea şi nici n-o să iau, deci nu mă afectează. Şi chiar nu mă pasionează ce scuze au. Dar să zicem că eşti român şi vrei să cumperi un joc. Decât să-l iei de la magazinele din România, orientează-te şi cumpără-l de pe net. Sau mai bine piratează-l. Ăia care au făcut zile întregi de overtime ca să-l poţi tu juca vor înţelege.

Aproape @ mal

Razele soarelui perforau îndrăzneţe lamele jaluzelelor plictisite de griul ce la colora de-atâta vreme. Afară părea să fie o zi frumoasă, dar nu era un lucru garantat. Înăuntru, aerul era călduţ, lumina - potrivită, atmosfera - liniştită şi nu se auzeau decât câteva voci la câteva birouri distanţă, acompaniate în fundal de murmurul radiatoarelor de pe plăcile de bază. Şi deşi era o zi plină, cadrul era relaxat.

Stând nevinovat la biroul lui, Gogu Kaizer presta de zor despre muncă, sorbind din când în când dintr-o sticlă de Cico. Nu după mult timp, sticla de Cico a cedat şi i-a zis suav lui Gogu Kaizer: "Sunt goală. Ce-ai de gând să faci în privinţa asta?". Aşa că Gogu Kaizer a făcut ceva în privinţa asta (dap, exact la ce vă gândiţi): a luat altă sticlă de Cico. După câteva minute totul a revenit la normal - Gogu Kaizer prestând despre muncă, sorbind din când în când dintr-o sticlă de Cico.

Secundele treceau, Gogu Kaizer presta, sticla de Cico se golea. Gogu Kaizer simţea treptat cum situaţia începe să-l preseze, dar concentrat la ceea ce presta şi dornic să vadă rezultatele chestiilor pe care le tot adăuga în joc, Gogu Kaizer tot amâna momentul în care urma să scape de sub jugul presiunii.

Minutele treceau, Gogu Kaizer presta, sticla de Cico zăcea în coşul de gunoi. Cum era de aşteptat, situaţia a atins punctul critic în care Gogu Kaizer nu mai putea pretinde încă o amânare. Blând, calm şi nonşalant, Gogu Kaizer a decis că e timpul să rezolve minorul inconvenient. S-a ridicat de la birou şi a pornit către culoarul ce ducea spre acel loc în care toate presiunile dispar. Dar deşi a pornit blând, calm şi nonşalant, pe drum situaţia s-a agravat şi a început să devină sălbatic, agitat şi vajnic.

Însă viaţa îi pregătise o surpriză Kaizer Gogului: în capătul coridorului se afla, fără îndoială, o uşă care până în acea zi nu exista. Iar aceea nu era orice fel de uşă, prieteni. Nu era o uşă obişnuită, pe care o deschizi atunci când apeşi pe clanţă şi pe care poţi să o laşi deschisă dacă vrei. Nu, nu! Era - nici mai mult, nici mai puţin - o uşă legată de sistemul de pontaj. Da, da, aţi citit bine. Era o uşă pe care poţi să o deschizi numai dacă ai cardul de acces la tine. Şi, desigur, Gogu Kaizer nu avea cardul de acces la tine. Tot ce putea să facă în acel moment era să fie stupefiat. Băiat cumsecade cum e, asta făcea - belea ochii la uşă stupefiat. Foarte stupefiat, peste fire de stupefiat. Pentru el, ăsta era un moment în care tocmai făcuse o împărţire la zero. Nu putea accepta că între el şi oaza de libertate se afla o coliziune, parcă pusă aiurea de un grafician 3D neatent.

Orele treceau, Gogu Kaizer privea înmărmurit uşa care până atunci nu era acolo, cardul de acces zăcea pe birou. Însă fără să ştie cum, Gogu Kaizer a ieşit din transă. Fără să mai piardă secunde preţioase, porni girofarul şi se teleportă lângă birou, unde îl aştepta degajat cardul de acces.

În final, totul s-a terminat cu bine, graţie - probabil - unui înger păzitor. A fost, însă, o situaţie la limită pe care Gogu Kaizer preferă să n-o mai repete. Şi-a promis că din acel moment va purta cardul de acces pretutindeni. Însă viaţa e imprevizibilă şi sigur are alte uşi pregătite. Iar cheia pentru acele uşi, prieteni, - şi lecţia pe care a învăţat-o Gogu Kaizer azi - este să nu amâni niciodată un pipilică. Pentru că altfel se pot întâmpla chestii horror, naşpa sau jenante.

anim'est 2009 - Competiţia scurt-metrajelor româneşti

Aseară, la Cinema Patria, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Animat, a avut loc competiţia scurt-metrajelor româneşti. Marţi seara a fost una din competiţiile scurt-metrajelor străine.

Comparând filmuleţele românilor cu cele ale străinilor, nu pot să zic decât că românii sunt nişte genii neînţelese. Majoritatea filmuleţelor de aseară au fost atât de infecte (din toate punctele de vedere), încât la un moment dat îmi doream foarte tare să-mi scot ficatul, să-l fac pateu şi să râgâi după ce-l mănânc. Nicio limbă de pe planeta asta nu are suficiente cuvinte prin care să pot descrie imbecilităţile pe care le-am văzut aseară. Aş prefera oricând să-mi scot intestinele şi să mă spânzur cu ele decât să mă mai uit încă o dată la chestiile alea. Manele? Mulţumesc frumos, cumpăr 10 bucăţi. Guţă? Cel mai talentat om de pe planetă! 800 de injecţii cu moldamin în fix acelaşi loc? Dar vă rog! Tortură medievală? Puah, un mizilic. Marius Moga? Un compozitor original şi sensibil, fără îndoială. Hai să nu exagerăm, totuşi. Orice, numai scurt-metraje animate româneşti.

Românii vor să impresioneze prin nonfigurativ, iar eu declar oficial că sunt incapabil să ridic la rang de artă abstractizările vomitive prin care autorii acelor filmuleţe îşi exprimă ideile, sentimentele şi mesajele subtile. Declar, desigur, şi că sunt idiot şi că nu am înţeles nimic din filmuleţele alea. M-au depăşit, frate. Şi pentru că m-au depăşit, asta e reacţia pe care o am şi asta e părerea mea. Dacă autorii au vrut să mă facă să simt asta, atunci respectele mele - au reuşit. De felul meu, belesc ochii tâmp la televizor, în timp ce-mi curge o bală din gură, când mă uit la Tom & Jerry. Dacă au vrut să-mi demonstreze că ei se pot exprima la un nivel la care eu nu pot ajunge niciodată - respectele mele din nou, au reuşit. De felul meu, mă scobesc nonşalant în nas când ascult Andre. Dacă au vrut să fiu conştient că nu mă număr printre cei ce pot percepe dimensiunea în care se desfăşoară ei - brava lor, au reuşit şi asta. De felul meu, apogeul unei zile din viaţa mea e când vine metroul la fix.

Tehnică, imagine, sunet, idee, poveste, concept - autorii români au micţionat cu drag pe semnificaţia acestor cuvinte şi le-au dat ei una nouă. Au fost câteva filmuleţe simpatice, da, dar au fost umbrite fără probleme de acele imbecilităţi. Un aurolac zăcând în propria-i urină este o imagine de 1000 de ori mai frumoasă decât majoritatea filmuleţelor ce-au rulat aseară la Patria. Şi totodată simbolică şi abstractă, desigur. Nu o să pot să înţeleg de ce străinilor le-a fost atât de uşor să vină cu ceva digerabil (au avut şi ei partea lor de abstractizări, dar erau excelent realizate, frate), în timp ce românii şi-au scos lucrările de diplomă la înaintare.

Ok, hai că deja m-am desfăşurat prea mult. Pe scurt, competiţia scurt-metrajelor româneşti a fost o vomă.

PS: Nu mă interesează dacă se simte cineva lezat de ce-am scris mai sus (bine, n-o să citească nimeni, dar zic). Asta mi-e părerea şi n-o să-mi cer scuze pentru ea.

IAMX @ Fratelli Studios

Da, frate. Nu vreau să zic nimic special; vreau doar să marchez ziua asta pe blog. Da, vreau eu, de felul meu, în caz că mi se fâlfâie la un moment dat în viitor, să mă plimb pe blog şi să-mi aduc aminte că în seara asta am fost să văd şi să ascult IAMX şi că a rulat mai mult decât uber fin, fiind o experienţă pe care aş repeta-o oricând.

Viorel zicea că exagerez când tot repetam la fiecare 5 minute că e prima dată când văd nişte oameni meseriaşi la mai puţin de 10 metri de mine, oameni pe care i-am văzut până atunci numai pe youtube (nu daţi click, pentru că nu o să vă placă). Dar, frate, nu mi se întâmplă foarte des. De-acum înainte o să-i văd tot pe youtube, dar o să am un rânjet tâmp pe meclă. O să-mi aduc aminte cât am cântat cu ei, cât am urlat, cât am sărit, cât am aplaudat şi cât de mare avea capul individul din faţa mea. Şi o să am un rânjet tâmp pe meclă.

Editare târzie: Nu că v-ar pasiona pe voi, dar o să strâng nişte linkuri aici cu despre cum a fost.

• Thrystan (nişte video) + partea a doua
  
• sofresh (nişte foto)
• One Day
• Luna Amară
• Liviu
  

Mai bine nu încercaţi asta acasă, pentru că e de geaba, zic

Băi, Lipton Green Tea ăla, după ce că nu e cine ştie ce de bun, mai are şi chestii în el care, după ce le bei (pentru că îl bei pe el, pe Lipton, pe el îl), nu te lasă să adormi. Hai să zicem că asta n-ar fi rău, dar în cazul lui Gogu Kaizer toată starea asta de neadormire pe care i-o dă e de fapt o stare d-aia în care priveşte tâmp la monitor (stare care nu e starea lui "default", contrar opiniei majorităţii), stă cu gura semi-întredeschisă, salivează moderat de subtil şi nu poate să lege două cuvinte coerente între ele pentru că nu vede scopul legăturii lor.

Mai mult decât atât, are senzaţia că începe o frază şi se pierde la jumătatea ei, uitând de fapt ce voia să spună (asta ca bonus pe lângă vorbitul aiurea rău). Şi dacă, în timp ce scrie fraza aia, îi vine în creieri altă frază, atunci ceac-pac! s-a ales praful de toată manevra pentru că nu mai poate să na, s-a întâmplat din nou, habar n-are ce voia să sublinieze în propoziţia asta. Pe lângă asta, nici nu reciteşte literele dinaintea celei la care se află la momentul te zero, pentru că îi e lene. Deci dacă ar vrea, ar putea să afle ce voia să spună, dar îi e lene să mişte din pupile. Şi chiar dacă ar reciti, ar tembeliza, pentru că s-ar haotiza mai mult şi n-ar înţelege de ce a vrut să recitească.

Ştii cum e atunci când vrei să fii atent la o chestie random, uber importantă şi interesantă, dar ţi-e lene să deschizi ochii pentru că horcăi de somn? E, asta ar vrea să facă Gogu Kaizer acum, dar nu poate pentru că Lipton Green Tea. "Lipton Green Tea - singurul lichid din casă; îl bei pentru că n-ai de ales, 'te naiba". Bine, singurul lichid pe o rază de 50 cm în jurul lui Gogu Kaizer, la care Gogu Kaizer poate ajunge cel puţin din instinct. Ct. Ctitorie. Ie. Ienupăr. Ăr. Ărmălaie (h-ul e mut). Ie. Ie două noaptea. Ai "f", fraiere!

Aşa-i în tenis?

Chestia asta a fost povestită de Dalian şi nu puteam să nu o arunc şi aici.

A trebuit să o duc pe soacră-mea la spital în urmă cu două nopţi, pentru că se simţea foarte rău, avea momente în care delira şi vorbea despre tot felul de chestii pe care le vedea. Am ajuns la Pantelimon pe la vreo 2-3 noaptea şi am mers în salon. Am stat puţin pe acolo şi, pentru că nu venea nimeni, m-am dus să caut un doctor, ceva. Am găsit o asistentă şi am întrebat-o când vine doctorul. Mi-a zis "Păi nu e niciun doctor pe palier, tocmai au plecat, nu ştiu când vin". M-am uitat la ea şi i-am băgat 10 RON în buzunar. Imediat s-a întors la 180 de grade, a intrat într-o cameră care era doi metri mai încolo pe coridor şi a ieşit cu un doctor, care a mers şi a consultat-o pe soacră-mea. Bine, nu mai zic cât i-am băgat şi lui în buzunar...

Ştiu, treaba de mai sus nu e un lucru inedit sau nemaiauzit, dar asta nu înseamnă că nu mi se pare mai mult decât frustrantă. Sunt multe de zis la capitolul ăsta, multe ce se pot face, puţine spre deloc ce se fac concret. Dar chiar şi în condiţiile astea, după câte am trăit şi pe propria-mi piele, tot nu pot să accept ideea că foarte mulţi (nu toţi, ce-i drept) fac cursuri speciale la facultatea aia, cursuri la care îi învaţă cum să-i doară în fund când un om moare lângă ei şi să nu facă nimic decât dacă le iese şi lor ceva.

Practica-mi-aş şi n-am cui

Primul exemplu
În urmă cu doi ani, într-o noapte, un bărbat este adus la Spitalul Judeţean din Ghiciunde, la Secţia de Urgenţe. Cu o jumătate de oră înainte, se plângea că are probleme de respiraţie şi că simte o durere în centrul pieptului. La un moment dat a leşinat, dar şi-a revenit destul de repede. 20 de minute mai târziu stătea pe o bancă în sala de aşteptare a secţiei de urgenţe din spitalul mai sus amintit.

15 minute mai târziu, când doamna doctor aflată de gardă în acea noapte a terminat cea de-a doua cafea din program, l-a invitat în cabinet pentru a-l examina. După două minute, bărbatul iese din cabinet, urmat de doamna doctor. "Haide, domnule, serios acum, pentru aşa ceva veniţi la spital?" Se întoarce către familia bărbatului: "Lipsă de vitamine. I-am administrat un algocalmin şi o aspirină. Aveţi grijă să mănânce bine în următoarele zile".

Acele "următoare zile" l-au purtat pe bărbatul respectiv la Spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, unde i s-au dat două palme peste ochi pentru simplul motiv că n-a venit mai devreme la un spital. "Crizele de angină pectorală duc la un infarct miocardic, domnule! Ai avut un preinfarct, lasă-mă cu lipsa ta de vitamine!". A fost internat şi operat. Astăzi zburdă liniştit cu o drujbă în mână printre copacii din grădina proprie.

Al doilea exemplu
În urmă cu două zile, seara, în urma absenţei din localitate a medicului de familie, o fetiţă de 6 ani este adusă la Spitalul Judeţean, la o secţie irelevantă. Febră, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare. După o examinare deloc grăbită, doctorul a ales un diagnostic satisfăcător: "E balonată". Deşi nu era foarte convinsă, mama fetiţei a acceptat oarecum ideea, şi asta mai mult pentru că "e doctor, probabil ştie el ce ştie".

A doua zi, însă, copilul nu se simţea deloc mai bine, după cum hotărâse dl. doctor de la Spitalul Judeţean. O vizită la medicul de familie, de data asta prezent, a "propulsat" familia în cauză la Spitalul Victor Babeş, din Bucureşti. Doctorii de aici au confirmat ce spusese şi medicul de familie: "Hm, oreion".

Concluzie
Ajungi să te întrebi: ce prefer - un doctor bun, dar care nu mă bagă în seamă decât dacă scot banu' sau un doctor incomensurabil de prost, dar care nu mă bagă în seamă decât dacă scot banu'? Asta nu e o generalizare, însă. Dar exemplele de mai sus (care sunt cazuri izolate) pot continua (tot cu nişte cazuri izolate) şi se poate şi mai rău. "Mai rău" în sensul că:
"Dorele, ai apendicită, trebuie să te operăm!"
"Dar, dom' doctor, eu m-am operat de apendicită acum 4 ani..."

Nişte bancuri

Total random, foarte vechi şi cu o foarte uşoară tentă de "inside joke".

1. Nişte salarii se duc într-un bar să bea o bere. Barmanul se uită la ei şi le spune: "Bă, nu servim minori!"

2. La un colţ de stradă se întâlnesc un negru, un salariu şi o comă. Negrul se uită la salariu şi intră în comă.

3. Un salariu se duce la bâlci. La intrare îl opreşte un negru, care-i spune: "Bă, trebuie să fii atât |---------|--| de mare ca să poţi intra."

Mâine: volumul 2.

Update cu volumul 2, care update se numeşte "Kaizer nu prea le are cu unităţile de măsură ale timpului":

4. Din salariul său, un kaiser poate cumpăra o brânduşă, o beregată, nişte brânză, un grumaz, un mânz, precum şi alte cuvinte de origine dacă.

5. Două măriri de salariu se plimbau pe stradă. Una pe "pending" şi una altă dată.

6. De ce a traversat salariul strada? Păi pentru că i s-a părut că vede o mărire pe partea cealaltă.

Bancurile de mai sus au fost primite de Gogu Kaizer prin intermediul unei ferestre de messenger care-i aparţine lui Paraschiv, un fost coleg de liceu de-al Gogului.

Fane

Fane are 19 ani. Este un vajnic locuitor al unui sat irelevant din România şi cioban de succes, respectat de berbeci. Cu puţin timp în urmă, Fane a avut o relaţie cu fată dintr-un sat vecin. Din nefericire pentru ei, fratele fetei a intervenit şi i-a interzis acesteia să mai "stea" cu Fane, oferindu-i şi o mică privire de ansamblu a unui posibil viitor alături de Fane. Ascultătoare din fire, fata a înţeles ce i se cerea şi s-a supus.

Nemulţumit de situaţie şi în loc să accepte cursul vieţii, Fane a considerat că ar fi înţelept să îl facă pe fratele fetei să plătească pentru măgăria ce-a făcut-o. "Norocul" i-a surâs, pentru că într-o seară, în timp ce el recita din Eminescu într-un şanţ, alături de câţiva prieteni şi de câteva beri la 2L, fratele fetei a trecut pe un scuter pe şoseaua alăturată şanţului. Şi nu era neînsoţit - pe locul pasagerului se afla chiar ea, fosta lui iubită.

Fane a mai sorbit câteva beri şi a aşteptat momentul în care cei doi aveau să se întoarcă. Moment care n-a întârziat prea mult să apară. Se mai întunecase puţin pe-afară. Cei doi se întorceau către casă, tot pe scuter, fără niciun motiv de grabă. Când au ajuns aproape de locul în care se afla el, Fane a sărit din şanţ, încercând să îl lovească pe fratele fetei cu pumnul. Acesta s-a ferit, însă a pierdut controlul scuterului. Scuterul s-a dezechilibrat, iar cei doi pasageri au căzut destul de violent pe asfalt. Fetei îi scăpase casca şi impactul cu asfaltul i-a fost fatal. Unii spun că, reuşind să nu-l nimerească pe fratele ei, Fane a lovit-o pe ea. Însă asta deja e irelevant.

Peste două zile, fata urma să-şi serbeze ziua de naştere. Peste aceleaşi două zile, Fane era pe terenul de fotbal, jucând - desigur - fotbal. Poliţia a deschis o anchetă punct.

De ce sunt scuterele periculoase? Pentru că există oameni ca Fane. Îngrijorător, dar irelevant de mulţi.

Dampulismul zilei

Aparent, dacă eşti Hardware Manager într-o firmă, poţi să consideri că e firma lu' tac-tu şi, în consecinţă, poţi să faci ce vrea muşchiul tău. Adică, uite, de exemplu, ai putea să vii în pauză şi să resetezi calculatoare random prin firmă. Bine, cu un motiv destul de mega întemeiat - n-a mai fost loc şi pentru tine pe serverul de DoTA.

Adică au fost prea mulţi oameni care voiau să joaceee, ăia şi-au amintit că data trecută tu dădeai în aliaţi şi le-ai stricat jocuuuuul şi, na, acum au zis că eşti un dobitoc şi că marş. Dar tu, pentru că eşti Hardware Manager, te gândeşti să le strici iar jocul şi le resetezi calculatoarele. Că doar e firma lu' tac-tu, nu?

"Hai, mă, zi-mi! Cine a fost Enescu ăsta?"

Îl trase mai brusc de mânecă, sperând să-l enerveze îndeajuns de mult încât să o lămurească. Iritat, tânărul utilizator de gel în exces fără rezultat estetic evita răspunsul periodic: "Ete, na, cine a fost? Unu'!". Cu greu s-a abţinut Gogu Kaizer, sătul de insistenţele greşitei domnişoare, să se întoarcă spre ea şi să îi spună că "E tipul de pe hârtiile de 5 lei", revenind apoi la ale lui, zâmbetul forţat rămânându-i totuşi pe faţă.

Înăuntru, PTR [Puhoiul de Transpiraţi Redundanţi] călca preşurile cu nonşalanţă şi indiferenţă. O altă domnişoară, de data asta într-o încăpere mai respectabilă, pufăia indignată către alesul inimii, un individe cu ochelari de soare, orbit probabil de lumina lipsă de afară: "Auzi, dacă mai stăm 15 minute pe aici, eu o să mă plictisesc". Tânărul sensibil la lumină molfăia în continuare din ciungă, fără să-i răspundă, arătându-se interesat de posibilitatea apariţiei unei noi mode în materie de bling-bling-uri: coroniţă de premiant din aur. Avea tot timpul o expresie pe meclă de genul "Phoai, cum de nu m-am gândit până acuma?". La etaj, generaţia Hi5 îşi făcea poze cu Barbu. Îl luau în braţe, îi puneau corniţe sau pur şi simplu mimau o scenă erotică de maximă senzualitate, frecându-se de el.

Diana a zis-o foarte bine - "Jumătate din ăştia nici măcar nu ştiu de ce au venit aici". Ar fi fost ok dacă veneau pentru a se lămuri cine era Enescu ăla, în caz că nu ştiau [chiar ar fi fost un gest de admirat, rly]. Ar fi fost ok dacă s-ar fi arătat interesaţi de iniţiativă şi din alte motive în afară de "Păi dacă tot e gratis, de ce să nu meargă şi gura mea?". Ar fi fost ok dacă s-ar fi dat la o parte din calea celor care veneau, totuşi, la muzeu şi erau conştienţi de asta. Ştiţi ce lipsea? Berea şi grătaru'. Să vină el, faraonul, să facă şi un grătar mic, acolo, în curte şi după ce termină, să arunce totul într-un colţ. Şi, de ce nu? să deschidă portbagajul la maşină, să-l încânte adevăratul maestru, nu "ăia care cântau muzică compusă de Enescu, ăsta".

Role models

Mişcă-ţi pi*da, du-te şi fă-ţi [tu ţie pentru tine însăţi etc] nişte bani.

Că Anda Adam e o petardă incorigibilă întrecută în inteligenţă de orice moluscă moartă din Dunăre, se ştie. Că Moga şi-a dezvoltat al şaselea simţ - ăla prin care poate face abuz de copy-paste doar prin forţa encefalului - se ştie. Ce nu se ştie e că Gogu Kaizer a rămas fără ţigări. Melodia i se potriveşte Andei Adam perfect şi explică destul de clar de ce respectiva încă mai face parte din peisajul cultural al României. Îndemnul, mesajul şi povaţa pe care Anda Adam vrea să le transmită generaţiei hi5 sunt pe cât de îndrăzneţe, pe-atât de admirabile.

Acuma, între-bare: numai lui Gogu Kaizer i se pare că anumite părţi din melodia asta [pe la 00:29] seamănă cu anumite părţi din melodia asta [pe la 00:17] ? A, nu? Ok, pardon, e Gogu Kaizer prea paranoic. Sunt vreo 3-4 secunde, ddf. Adică dacă faci o mega combinaţie din bucăţi diferite aparţinând mai multor melodii nu înseamnă nimic. Dar!

Dragă Mogo,

Gogu Kaizer doreşte să te felicite pentru înţelepciunea-ţi nemărginită. Serios, e profund impresionat de originalitatea versului menţionat la începutul postului şi pe care ai reuşit să-l integrezi atât de natural într-o melodie atât de redundantă. Unde mai pui şi că melodia este râgâită de interpreta uşoară de muzică uşoară Anda Adam. Totodată, Gogu Kaizer doreşte să-ţi reamintească faptul că există o diferenţă între a="melodia asta are succes pentru că toţi puţăblegii o ascultă pe telefoanele lor cu mp3" şi b="melodia asta are succes pentru că am vorbit eu cu ăia de la radio şi de la tv să-i exaspereze pe muritorii ăia de rând cu ea, difuzând-o o dată la 16 minute".
În altă ordine de idei, Gogu Kaizer aşteaptă hitul verii 2008, pentru că melodia Andei deja s-a dus la vale. Adiţional, doreşte să te roage, dacă ai amabilitatea, desigur, să faci astfel încât hitul verii să semene cu melodia asta, că e destul de culăreanu. Ştii tu cum să faci - să semene cu aia, dar să nu fie exact la fel. Adică doar să semene la fel la fel cu aia, atâta tot.

Cu infinită stimă,
Kaizer Gogu

112 - Relativitatea timpului tocmai a fost reinventată

Vineri seara, metrou Apărătorii Patriei. Un distins cetăţean de etnie rromă este angajat într-o dispută cu un altul de aceeaşi etnie, pe care l-a încolţit în florăria din faţa metroului. Al treilea personaj, o carismatică doamnă de etnie rromă, înşiruie cuvinte random şi se poziţionează strategic între cei doi.

Primul urlă nervos "Am factură de 3000 de euro!" şi se îndreaptă către BMWul său. Deschide portbagajul şi scoate un topor, revenind ameninţător către celălalt, care încă era ţinut "la înghesuială" de fermecătoarea conducătoare de trib. Cel înghesuit reuşeşte să arunce o navetă de bere [goală] în primul, făcându-l să scape toporul. Fără ezitare, însă, acesta îşi adună "bijuteria" de pe jos, continuându-şi călătoria. A doua navetă de bere îl loveşte, dar fără niciun rezultate.

Fermecătoarea doamnă încearcă să îi ţină pe cei doi la distanţă, însă primul onorabil cetăţean reuşeşte să se întindă peste ea cât să înfigă toporul în umărul celuilalt, care cade instantaneu la pământ. Primul îl ia şi îl urcă în BMW.

În momentul respectiv, Cap sună la 112. O voce monotonă îi taie elanul şi îl întrerupe din povestire: "Dar după ce număr aţi sunat?"
Cap insistă: "Dom'le, Apărătorii Patriei, metrou - se taie ăştia pe-aici. Ce contează???"
Probabil iritată, vocea îi răspunde: "Hai că vă fac legătura cu un ofiţer."
Ofiţerul ridică receptorul şi ascultă plictisit povestea. "Mda, unde zici că e asta? Of, Apărătorii Patriei, metrou, de unde să ştiu eu unde e?"
Cap insistă din nou: "Băi, nene, e un metrou în Apărătorii Patriei, pe lângă facultatea Spiru Haret! Berceni, IRA, 102!"
Ofiţerul pare că pricepe: "Hai bine, hai că vedem."

O jumătate de oră mai târziu: "Alo, aţi solicitat dvs. o ambulanţă la Apărătorii Patriei? Păi nu mai e nimeni aici!".

Mai contează?

Total fără legătură: Sinopsis vs sinopsis.

Fifi Flauşatul şi Bastârca Leneşă

În timpuri străvechi, pe când dragonii făceau trafic de droguri şi ascultau manele la telefoanele lor şucare cu mp3ReAdY sau ceva asemănător, trăia foarte bine şi lejer un împărat faimos, pe care îl chema Pardalian. El era foarte bun prieten cu Regele Berilă, dar Regele Berilă nu ştia treaba asta, pentru că ei doi, de felul lor nu prea erau contemporani. Unul din ei a murit cu 800 de ani înainte să se nască celălalt, dar nu se ştie exact care cum a fost, pentru că la vremea aia, oamenii aveau DVDuri şi CD-RW, fără să le treacă prin cap să inventeze mai întâi CDuri sau invers.

Într-o bună zi, Împăratul Pardalian a plecat să se plimbe prin regat, îmbrăcat ca unul din slujitorii lui. Pe drum s-a întâlnit cu Blană Trafic şi cu Viorel, care au fost aruncaţi înapoi în timp de Gogu Kaizer pentru că aşa a avut Gogu Kaizer chef atunci. I-a părut rău după aia, dar i-a trecut. Plus că au fost înghiţiţi de nişte dragoni manelişti şi nu mai avea rost să-i aducă înapoi aşa, regurgitaţi. Blană Trafic şi Viorel au trecut pe lângă Pardalian fără să zică nimic şi s-au împiedicat 232 de secunde mai târziu. Totul a devenit foarte clar pentru Pardalian atunci.

Nu la mult timp după asta, îşi făcu apariţia în scenă Fifi Flauşatul, care era un fel de Latino Lover [boy] Lover [Latino Lover [boy] Lover este o marcă înregistrată personajului real după care a fost inspirat ăsta, personaj care stă la 3-4 rânduri de Gogu Kaizer şi e un idiot, însă fraza asta nu pare foarte coerentă, drept pentru care concluzia va fi că Latino Lover [boy] Lover e un imbecil şi aici, în poveste, şi în tentativa aia de viaţă pe care el susţine că o trăieşte]

MOMENT!!!!1

Din istoria lui Latino Lover [istorie bazată doar pe poveştile lui, poveşti pe care el le spunea la ţigare şi în care credea cu convingere - a nu se confunda cu chestii spuse random şi la mişto; nu, omul e destul de prea arogant şi narcisist, credeţi-l pe Gogu Kaizer], menţionăm:
1. "Şi am fost în club, ştii? Şi erau două proaste acolo. M-am dus la ele, am stat de vorbă cu una, s-a băgat şi cealaltă în seamă şi la sfârşit nu mai scăpam de ele. A trebuit să facem sex în 3, că altă soluţie nu aveam"

2. "Aia, mă? Păi datorită mie a ajuns aia acolo unde a ajuns. Sincer, când a venit în firmă, era pielea p***i, n-o băga nimeni în seamă. Am stat eu puţin de vorbă cu ea, i-am zis cum stă treaba şi, na, a ajuns şefă. Dar ai văzut că atunci când am terminat cu ea, a zburat imediat?"

END OF MOMENT!!!!1

Fifi Flauşatul îi spuse atunci lui Pardalian:
- Eu mollah venit la voi aici căutat fetiţe găsit nema!
- Yoyoyoyo, şerifule, ce faci mă?
- Eu găutat fediţe măi găsit nema!
- Păi, băi nene, yoyoyo, de ce cauţi acuma, că încă nu s-a inventat lama de ras. Toate au mustaţă, rly!
- Ce zice tu? Ai fetiţe dai la mollah măi?
- Ok, dude, începi să fii gore.
- Tu adus mie fetiţe dau eu 50 euro la tine măi!

Exact în momentul în care Fifi Flauşatul a apucat să pună semnul exclamării la sfârşit, a apărut un dragon manelist, care îi spuse:
- Barosane, ham eu hfetiţe phentru thine, măh.
- Ce? Mollah nu înţelege măi.
- Bhăi nene, tu dhai bhanu', eu aduc puştoaica să dea din motoare, ce nu-nţelegi?
- Ce zice? Tu făcut mollah puştan??? Mollah e bărbat, mollah are euro!
- Hai de şatra mamii mele, dacă nu mă-nnebuneşti! Bhăi, capsomanule, nu the-am făcut puşthan, am zis că aduc fete la tine tu dat banu'!
- Mollah nu capsoman! Abdul sambora felii salam shaworma halim ciubuc!!!1

Moment în care dragonul a pus manele la telefon şi a plecat jubilând şi măsurându-şi coatele constant. Pardalian, care până atunci tăcuse mâlc, îi spuse lui Fifi:
- Dude, eu deja m-am plictisit. Când apare Bastârca Leneşă şi ce are de gând să facă?
- Nu ştiu, mane, vedem în episodul următor, că mi-e cald, m-am plictisit şi mă doare capul. Plus că nuş ce vrea Blană Trafic, ddf.

Dragă Trattoria di Venezia

Gogu Kaizer e foarte dezamăgit de prestaţia voastră culinară din ultima vreme. Fiind client entuziasmat de mai bine de 2 ani, Gogu Kaizer obişnuia să sărbătorească ziua de salariu [nu numai, desigur] crăpând în el ba nişte spaghete, ba nişte lasagna, ba nişte pizza. Pe care, între voi fie vorba, Gogu Kaizer le considera cele mai delicioase din oraş.

Spre demoralizarea lui Gogu Kaizer, în ultimele două luni aţi dat-o constant în bară. Tot ce obişnuia Gogu Kaizer să halească de la voi nu mai avea gustul cu care era el familiarizat. Aseară s-a gândit să vă dea o ultimă şansă, însă a regretat. A regretat pentru că a realizat că a fost ultima, a regretat pentru că l-aţi dezamăgit, a regretat pentru că ştia că, din acel moment, lucrurile nu vor mai fi la fel. Nu vor mai exista seri în care Gogu Kaizer să plece atât de sătul încât să-i fie lene să traverseze strada, nu vor mai fi seri în care Gogu Kaizer să se gândească dacă să-şi schimbe id-ul de messengereanu din sătuldefoame în pestefiredesătul, nu vor mai fi seri în care Gogu Kaizer să aibă remuşcări că nu poate să bage în el toată porţia de spaghete. Şi Gogu Kaizer preţuia acele seri la fel de mult ca măririle de salariu. Poate chiar mai mult, că erau mai dese şi nu vrăjeli.

Probabil aţi schimbat bucătarii, probabil v-aţi pierdut îndemânarea sau poate vă străduiţi prea mult - lui Gogu Kaizer deja nu-i mai pasă. E mult prea târziu, răul a fost făcut şi nu mai e cale de întoarcere. Adio!

PS: Şi nici nu primeaţi boane de masă!

De ce brainstorming-urile "suge"

Mai exact, cele ca ăl' din seara asta. Păi pentru că:

• întotdeauna există o mână de aroganţi care adoră să se audă vorbind
• întotdeauna există unul care să se şteargă undeva cu ideea ta, decretând că nu e cul, dar fără a aduce argumente concrete şi plauzibile
• realizezi că unii sunt paraleli cu ceea ce fac, însă ei vor avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte rezultatul muncii tale
• nu se ajunge nicăieri din cauza ălora de la primul punct
• deşi se discută despre ceva next-gen, eşti conştient că viitorul nu-ţi rezervă aşa ceva
• ajungi să te întrebi câte puncte şi-au pus unii la skillul de pupîncurism
• nu se întâmplă nimic constructiv, fun sau esenţial pentru scopul lor
  

Cine erau toţi oamenii ăia?

Sau Blogeafest, varianta kaizeriană. Desigur, Gogu Kaizer [cu tot cu Scorpie] nu putea să lipsească de la RBF, că doar are nasul mare şi toată lumea ştie că la un party trebuie să fie cel puţin un român cu un ditamai nănăul. Partea gore e că nu a fost singurul cu un astfel de dispozitiv. Nu, au fost multe fete care l-ar fi întrecut la un concurs de bârne [concurs care n-are nicio conotaţie sexuală].

După ce că s-a întâlnit cu Dominus şi cu Goja [fiecare cu +1, lol], Arielul şi Deceul s-au hotărât să întârzie, că deh, primului îi era foame, iar al doilea e din Timişoara, care cică e departe, deci are scuză. E posibil să se fi ofticat la glumele cu Timişoara, deşi nu va recunoaşte nici pe dabăl iu si. Ajunşi la Fabrica, respectivii de mai sus au fost întâmpinaţi de o coadă de bloggeri la intrare şi de un danf gore. S-au gândit să spere că nu miroase aşa şi înăuntru, lol. Per total, a fost ok. Gogu Kaizer s-a văzut cu lume veche - Gramos, Avionaru, Nihasa, Jen, Visurât - dar a cunoscut şi lume nouă [pentru el, lol]. A avut deosebita plăcere să declare că a învăţat la acelaşi liceu la care au fost şi Rezistenţii Urbani [care Rezistenţi Urbani sunt gege, k?] şi a avut ocazia să se privească ochi în ochi cu Doamna cu Coasa. Spre dezamăgirea Kaizerului, nu a reuşit să se converseze, de exemplu, cu un oarecare Someone de-a stânga Dâmboviţei, cu Lascivul [care zicea că e p-acolo, dar nu prea era] sau cu Subiectiv, care n-a catadicsit să vină [huă, bă, huă].

Surpriza serii a fost Utopic, care e încă vie, frate. Tocmai d-asta a fost surpriză, pentru că e încă vie, zic. Dezamăgirea serii a fost Adrian Ciubotaru, care e un actor foarte bun. În rest, cine erau toţi oamenii ăia, frate? Ce era cu ei acolo? Ce doreau, ce treabă aveau ei acolo? Toţi erau împărţiţi în mici grupuleţe, care mai de care mai nebăgători în seamă. Ca să nu mai precizeze Kaizerul că, pe vremea lui, românii purtau ecusoanele alea pe care scrii că ai blog. Aici, dacă erau 100 de oameni care purtau tâmpeniile alea, era bine. Şi din cei 100, 60 scriau ceva la derută.

În concluzie, a fost destul de ok. Probabil mai era ceva de zis pe ici, pe colo, dar acum Gogu Kaizer e chiaun şi se duce să bea o cafea şi să se lăfăie în el de weekend. Că d-asta e weekend, să te lăfăi. E ok să te lăfăi, chiar dacă pari chiabur. Şi pentru că ajunge un articol serios pe an [mai ales că e cu bloggeri, dar fără linkuri către ei, lol], Gogu Kaizer va reveni mai târziu cu povestea Melcului păcălit de ciorbă care se cuplează cu Prinţesa Râmă şi încearcă să scape de tirania Împăratului Berilă. Adică să revenim la inepţiile kaizeriene, ddf.

WTF?

Alerga haotic fără niciun fel de destinaţie. Nu simţea decât cum îi vibra corpul la fiecare bătaie a inimii, însă nu se sinchisea nici măcar să se întrebe de ce pulsează aşa de tare. Pentru o secundă, a reuşit să realizeze că picioarele parcă deveniseră o entitate separată de el, mişcându-se fără să-l asculte cu o viteză care-l uimea şi pe el. În câteva secunde ajunse afară. Strada era luminată slab pe ici, pe colo, însă ploaia ameninţa să răpească şi ultima fărâmă de lumină. Nu se opri. Bezna se adâncea pe măsură ce înainta.

Din casa din care ieşise auzi ţipătul creaturii, care fu de-ajuns cât să-i dea impresia că a mărit viteza. Fără să se uite înapoi, simţea că se apropie de el. Disperarea puse stăpânire pe el când începu să audă din ce în ce mai aproape paşii grei ai urmăritorului. Se familiarizase cu întunericul şi asta îi sporea încrederea. Un zgomot asurzitor îi monopoliză timpanele şi simţi cum pieptul îi ia foc. Din nou, avu impresia că a mărit viteza. Începu să audă din ce în ce mai tare ploaia, scârţâitul porţii din capătul străzii şi paşii grei din urma sa.

Auzul îi reveni complet, la timp să asculte cum se prăbuşeşte pe-o parte în faţa porţii încuiate. Se întoarse rapid cu spatele către poartă şi se rezemă de ea. Simţea cum căldura se transforma în frig şi cum se scurge din piept în tot corpul. Pierduse mult sânge din cauza săgeţii ce-i străpunse plămânii şi privea uimit cât de mult a reuşit să îl traverseze o simplă săgeată. Se credea mai rezistent. Din întuneric, paşi grei şi rari aduceau cu ei doi ochi roşii, care-l fixau. Urmăritorul ajunse lângă el şi îngenunchie să-l poată privi batjocoritor în ochi. Apoi ridică mâna...

Şi acum, după acest mirific WTF, aveţi şansa să alegeţi finalul:
a) Respectivul moare în beznă.
b) Respectivul se trezeşte, nevenindu-i să creadă că a avut un coşmar atât de real. Buimac, dându-se jos din pat observă cu stupoare că ţine în mână cheia pe care o furase din casa respectivă şi din cauza căreia era urmărit de creatură.
c) Bă, wtf?
d) Parcă visai melci paranormali noaptea...
e) Mă gândesc să deschid un business în România.
f) Eu zic că e ok să moară în beznă.
g) Ăsta e poll sau care-i treaba?

Chestia de mai sus ar putea avea 3 destine diferite. Unul e cel în care alegeţi finalul din cele de mai sus. Al doilea e cel în care chestiunea păţeşte ceva de genul ăsta (în care, la final, apare Adi Minune şi bagă la trombon). Al treilea - şi cel mai puţin probabil, după părerea Kaizerului- e cel în care voi veniţi cu posibile finaluri chiar cul şi care chiar se potrivesc cu faza de mai sus.

PS: Da, asta a visat Gogu Kaizer în urmă cu două nopţi. Nu ştie ce film a văzut sau ce Alone in the Dark a jucat, dar promite că nu mai face.

Blargh

Cică ştersul prafului intră în chestia cu "făcut curat în cameră". La naiba!
7000 de creme şi chestii de prins părul, ddf. Care-i treaba cu toate astea?
Zomg, Gogu Kaizer a găsit locul în care se ţin chestiile cu care se face curat, zomg!

Damage

Calcule a la Gogu Kaizer:

• sâmbăta trecută - nunta lui Ionuţ - prestat cheşanu' [uber neologism - Cos e de vină aici]
  
• astăzi - nunta lui Romeo - Gogu Kaizer va presta iar despre cheşanu'
• sâmbăta viitoare - nunta lui Răzvan - Gogu Kaizer va presta despre cheşanu'
• luna asta, într-o miercuri, înainte de salariu - ziua lui, ziua lui, ziua Gogu Kaizerului - nu mai zicem de cheşanu'

În concluzie, luna octombrie îi dă un uber damage portofelului lui Gogu Kaizer. Un damage atât de mare, încât nici n-a mai menţionat despre chirie, care deja e o joacă de copil. Dar o joacă d-aia în care te alegi cu o zgârietură la picior şi plângi de parcă ţi-ai tăiat tot piciorul.

Acuma, să nu-i bage Gogu Kaizer pe ăia 3 undeva? S-au găsit toţi să-şi facă nunta în octombrie, de parcă nu mai aveau răbdare. Bine, nu că l-ar deranja pe Gogu Kaizer să bea doo pahare de vin şi să nu mai găsească restaurantul în care are loc nunta. Şi să fie cel mai tovarăş bun cu un individe la fel de lucid ca el, dar pe care nu l-a văzut în viaţa lui. Şi să se uite la Scorpie şi să nu reuşească să-şi aducă aminte cum o cheamă. Şi să înjure maşina că nu porneşte fără chei în contact, iar când are cheile în contact, să o înjure că nu porneşte de pe loc pentru că nu era băgată în viteză. Şi să fie convins că a atins un alt nivel al existenţei fizice, nivel la care are posibilitatea de a dormi cu ochii deschişi. Şi să creadă că are ochii deschişi când îi are închişi, de fapt.

În altă ordine de idei, are cineva idee cum e treaba cu creditele pe la bănci? Că overdraftul spumegă de gol ce e...