Tuesday, August 24, 2010

Mi-am amintit parola de la blog

Până diseară, las şi eu astea aici:

Scott Pilgrim vs. The Matrix

Şi the Old Spice Guy a câştigat un Emmy pentru cea mai bună reclamă a anului

Tuesday, August 10, 2010

Hannah Montana şi moartea speranţei

Dragă Gogule, Hannah Montana e o vedetă – o cântăreaţă adolescentă ce devine idolul tuturor adolescenţilor şi nu numai. Dar de fapt, dincolo de imaginea construită, e o liceancă la fel ca oricare alta. Acesta e personajul devenit “celebru” datorită unui serial pentru adolescenţi şi transformat în 2009 într-un lung-metraj produs de Disney.

În acest film, văzut recent, Hannah Montana părăseşte oraşul şi ajunge la ţară – în Crowley Corners, Tennessee – la bunica. Aici va trebui să uite de vedetisme şi să redevină fata normală – Miley Stewart. Dar pe lângă dragostea unui cowboy, apare şi un pericol: globalizarea – de fapt, construirea unui mol – ameninţă să distrugă “tradiţia” rustică şi “adevarată” a satului. Singura salvare este un concert care să aducă fonduri.

Iat-o deci pe Miley Stewart trebuind să redevină Hannah Montana pentru binele satului. Şi, împărţită între cele două personalităţi – adolescenta îndrăgostită de la ţară versus multiubita multcelebra vedetă –, chiar în mijlocul concertului, fata se decide să renunţe la imaginea de vedetă.

Io am văzut asta aşa: lumea normală, tradiţională e reprezentată de viaţa de la ţară – oameni simpli, viaţă simplă, oază de linişte, normalitate etc. Lumea cosmetizată e reprezentată de viaţa de pe scenă – oameni nebuni, cool, care se bat în magazine pentru o pereche de pantofi, o lume de smacuri şi imagini superficiale.

Ei bine, când fata vrea să renunţe la această viaţă superficială, de vedetă, în toată stupoarea dimprejur doar o fetiţă prinde glas, la fel ca acel copil din povestea lui Andersen care vede că împăratul e gol. Însă aici e total invers: fetiţa nu mai vrea adevărul, ci vrea falsul, imaginea, vedetismele – întoarcerea Hannei Montana.

De unde rezultă, dragă Gogu Kaizer, că dacă şi copiii au ales superficialităţile societăţii noastre hiperurbane, speranţa reîntoarcerii la o viaţă “mai normală” e dusă iremediabil.

Welcome to Disney World!

Trailer:

Articol scris de Dragoş Butuzea pe blogul lui Gogu Kaizer. Un fel de "guest post", doar că executat magistral.

Monday, August 09, 2010

/piua

Ca un cetăţean cumsecade cum e, Gogu Kaizer şi-a luat nişte concediu. La momentul la care postul ăsta apare pe blog (au băgat ăştia de la blogspot treaba cu programat articole, iar Gogu Kaizer abuzează de ea), nemernicul e pe plajă, pe undeva, făcând nişte "hello, ladies, you come here often *wink*wink*?"

Mâine ar mai trebui să apară un articol pe aici şi, dacă Gogu Kaizer învaţă cum să facă pluta, probabil se va şi întoarce din concediu să-l citească.

SWANDIVE! (98% şanse să facă exact asta în momentul în care voi citiţi fraza asta)

Sunday, August 08, 2010

Lecturi Urbane // Piatra Neamţ // Moineşti

Prefaţă
În urmă cu vreo săptămână, coboram dintr-un microbuz şi mă îndreptam spre casă. Veneam de la Piatra Neamţ, unde petrecusem un weekend meseriaş alături de nişte oameni meseriaşi. Lista cu oamenii meseriaşi: Adrian Ciubotaru, Anne-Marie, Toma Alim Nicolau, Claudia Tocilă, Miruna Siminel, Ileana Ghiţă, Andreea Burlacu, Alina Constantinescu, Cristiana Andrei, Roxana Farca şi Alex Farca, Petra, Alex Negrea, Dragoş Butuzea, Gabi Macovei, Andu, Marian Vulupe, Cristina Hurdubaia şi Cătălin Georgescu.

Capitolul 1 - Piatra Neamţ
Contrar opiniei publice, şi la Piatra Neamţ e cald. Dar conform opiniei publice, ştrandul rezolvă relaxat problema. N-o să refuz niciodată o plimbare cu telegondola şi în niciun caz un CovriKing (de ce dracu' nu sunt şi în Bucureşti?). Cred că m-am obişnuit prea mult cu agitaţia din Bucureşti, pentru că Piatra Neamţ mi s-a părut un oraş calm şi liniştit (cu toate că helloladieshowareyoufantastic în toate direcţiile).

Capitolul 2 - Lecturi Urbane
E foarte tare cât de subiectiv poate fi timpul uneori. M-am aşezat să citesc şi, cinci minute mai târziu, am fost anunţat că "gata, hai acasă". Iniţial, am fost tentat să fac brigadă şi să sar la bătaie, dar în drum spre locul de scandal m-am uitat la ceas. Trecuseră două ore.
La lecturile de la Piatra Neamţ n-au venit doar tineri. Erau majoritari, într-adevăr, dar nu erau doar ei acolo. Un bătrân a întrebat, după ce a luat o carte, unde o returnează după ce o termină şi i-a surâs ideea de a o da mai departe după ce o termină. Un el şi o ea întrebau unde pot dona cărţi pentru următoarele ediţii. O doamnă la vârsta a treia se aşezase să citească pe o bancă, lângă un puştan tuns scurt, care purta ochelari de soare şi care anima alene un skateboard cu piciorul stâng.
Fiecare om vede altfel Lecturile Urbane. Şi fiecare înţelege altceva. Una e să fii acolo cu toţi oamenii ăia şi să ştii de ce eşti acolo şi alta e să încerci să surprinzi toată faza în cuvinte sau imagini.
 
Capitolul 3 - Moineşti
O să-mi iau nişte înjurături, dar mie, din toată excursia, mi-a plăcut cel mai mult Moineştiul. Mi-a plăcut pentru că am ajuns să văd trecutul unui om pe care îl cunosc, să văd ce reprezintă acel loc pentru el şi cât de mult impact a avut în viaţa lui. Am văzut ce numeşte el "acasă" şi am văzut cât de mult s-a distanţat de strada, curtea, mansarda în care a copilărit. Şi mi-a plăcut pentru că întotdeauna asociez locurile cu oamenii.

Postfaţă
A trecut o săptămână de la Lecturi Urbane Piatra Neamţ şi "the butterfly effect" continuă şi acum. Petrom, Paralela 45 şi Primăria Piatra Neamţ au rulat fin în toată povestea. O poveste pe care, la o săptămână după ce a încheiat un alt capitol al existenţei sale, mi-o amintesc de parcă s-ar fi terminat azi.