Friday, May 22, 2009

oo

Collision course

Azi dimineaţă n-am reuşit să mă trezesc la timp, când a sunat alarma. A sunat o dată, i-am dat snooze, a sunat a doua oară, i-am dat snooze şi tot aşa de vreo 6-7 ori. M-am trezit speriată, pentru că mi-am amintit că azi aveam de prezentat pachetul de servicii clienţilor din Austria. Am sărit repede din pat şi am fugit la baie, dar noroc că m-am uitat la ceas chiar atunci. Întârziasem aproape o oră.

Aşa că m-am dus direct la şifonier. Of, cum de nu m-am gândit aseară să-mi pregătesc hainele pentru azi? Am găsit rochia aia neagră pe care nu trebuie să o calc şi mi-am aruncat repede pe mine cămaşa de ieri. Dar să nu credeţi că aveam de gând să ies aşa din casă. Nu, m-am aranjat puţin la baie şi arătam ca nouă. Că mi-am adus aminte, cred că tâmpenia aia de cântar s-a stricat mai rău - aveam două kilograme în plus faţă de ieri. Dar aveam hainele pe mine, geanta, deci nah...

Am mers pe jos până la metrou. Săndăluţele alea noi au început să mă cam strângă, cred că au intrat la apă după ce le-am băgat în maşina de spălat. Şi de când s-a încălzit vremea, geanta crem îmi tot alunecă de pe umăr. La metrou, nenea gardianul ăla simpatic mi-a deschis iar portiţa de lângă turnicheţii ăia. E foarte drăguţ, cred că mă place, pentru că nici nu e nevoie să-i mai arăt abonamentul - vine direct la portiţă când mă vede. Dar astăzi cred că era supărat, că părea cam trist şi tot înjura (înjura mai încet, dar eu tot l-am auzit). Din câte am înţeles, probabil sora lui nu i-a lăsat nimic de mâncare acasă, pentru că a zis ceva de genul "'mnezeii tăi, ai mâncat frigiderul cu totul". Sper să se împace cu ea.

La Dristor, în pasaj, era cât pe-aici să cad pe scările acelea. Nici nu vă imaginaţi ce frică mi-a fost. Coboram să iau metroul către Eroilor, mi-era teamă să nu plece fără mine (pentru că metrourile circulă o dată la două ore) şi m-am cam dezechilibrat chiar când mai aveam 3-4 trepte până jos. Noroc că m-a prins un băiat care urca. I-am mulţumit, dar nu cred că m-a auzit pentru că părea mai grăbit decât mine şi, în plus, avea căşti în urechi.

În metrou, doi domni au fost îndeajuns de simpatici încât să-mi ofere locurile lor. N-am mai stat atât de relaxată într-un metrou de când făceam overtime la serviciu şi plecam la 10 noaptea. Când am ajuns la serviciu, şeful era cu clienţii la cafea.M-a văzut, mi-a zâmbit, apoi a venit şi mi-a spus că respectivii clienţi au ajuns mai devreme şi, dacă tot venisem şi eu, să începem prezentarea în câteva minute. Atunci am realizat că m-am grăbit degeaba - prezentarea era de fapt la 11:00.

Collision course

Azi dimineaţă, în timp ce Gogu Kaizer nu se grăbea la serviciu pentru că nu întârzia, a avut un moment de maximă intensitate în care şi-a văzut moartea cu toţi ochii pe care îi avea la el în acel moment. Mai exact, cum schimba el liniştit metrourile la Dristor, Gogu Kaizer a semnalizat (tot liniştit) intenţia de a urca scările alea nerulante care funcţionează mai bine decât cele rulante, precum şi intenţia de a continua să trăiască după ce le urcă. Din păcate, o solidă participantă la traficul metrorexian a hotărât că metrourile circulă probabil o dată la două ore şi n-a semnalizat intenţia de a se rostogoli pentru a-l prinde pe cel care tocmai pleca spre Eroilor.

Această simplă şi nesemnificativă greşeală a dus la ceea ce urma să fie una din cele mai terifiante catastrofe care s-au petrecut vreodată în spaţiul metrorexian. Vajnica participantă şi-a pierdut echilibrul în timp ce se pregătea să decoleze spre uşile metroului fix de pe treapta a zecea a scărilor, invadând astfel spaţiul personal şi privat al lui Gogu Kaizer, care se afla în acel moment fix pe treapta a opta. Într-o fracţiune de secundă, Gogu Kaizer n-a putut decât să observe neputincios cum orizontul se întunecă şi un imens corp în stare de agregare solidă se îndreaptă ameninţător către el.

Neavând timp să reacţioneze, Gogu Kaizer a îmbrăţişat inevitabilul. Care inevitabil era al naibii de mare, de greu şi de lipicios. Cu greu a reuşit Gogu Kaizer să-şi menţină echilibrul, fiind situat atunci într-o zonă în care se exercitau două forţe de atracţie gravitaţională, fiecare în alt sens. În urma unui efort herculian, Gogu Kaizer a izbutit să se deplaseze 2 cm mai la stânga, să profite de inerţia aglomeraţiei din acel moment şi să urce scările în fugă, fără să se uite înapoi şi fără să-i pese că avea febră musculară la picioare, evitând astfel să fie înghiţit de gaura neagră ce urma să se formeze în acel loc.

După traumatizanta experienţă prin care a trecut, Gogu Kaizer a concluzionat că ar cam fi cazul să întârzie la serviciu.

Wednesday, May 20, 2009

Aproape că era să le dăm să zacă, maică

Luni seara, pentru că avea în plămâni nişte timp liber [adică pentru că e la început de proiect şi încă nu a venit perioada de v10l an4l bru74l n3pr0tej4t (săru'mâna, mama, sper că nu ştii cine e l337 sp34k ăsta)], Gogu Kaizer a zis că "ok" când Buciuman a zis că "Bă, ne mai trebuie un om la laser tag. Ştii pe cineva?". Drept pentru care Gogu Kaizer a făcut parte din echipa Buciuman, aşa cum apare ea aici. Ea, adică echipa, nu Buciuman, deşi Buciuman în sine e el singur o echipă. Dar în sinea lui.

La respectivul laser tag, înainte să înceapă rundele propriu-zise, Gogu Kaizer a băut două beri şi a intrat imediat în formă. Sau doar una. Sau nu e sigur că le-a numărat. Cert e că la runda de încălzire, unde au jucat toate echipele grămadă de parcă se dădeau gume Turbo la sfârşit, Gogu Kaizer a perceput greşit realitatea şi alerga prin arena aia ca Scufiţa Roşie după gonoree, dar gonoreea era parşivă şi tot prindea viteză şi scotea limba la Gogu Kaizer (dar despre asta într-un episod viitor). În rundele oficiale, agitat şi lipsit de efecte speciale, alergând ca un pechinez la supradoză de Pedigree şi bâstâcâind din membrele superioare ca o ecuaţie diferenţială, Gogu Kaizer chiar a reuşit să facă nişte treabă, contribuind la eliminarea celor două echipe de fete. Mna, n-ar fi fost exclus să ia bătaie de la nişte fete; adică dacă jucau doar cu vestele alea pe ele, ar fi fost de ajuns să îl convingă pe Gogu Kaizer să îi vâneze pe cei de la el din echipă. Dar având în vedere că Ariel a făcut parte dintr-una din cele două echipe de fete, Gogu Kaizer e destul de cam recunoscător că nu au ales varianta asta.

A, ştiţi ce înseamnă o rundă de laser tag? M? Alea 12 minute de fâţâit nebambuistic prin arena aia - ştiţi ce înseamnă? Cea mai multă transpiraţie pe care o puteţi stoarce din voi, asta înseamnă. Nici dacă staţi în metroul de 18:16 de la Victoriei spre Universitate/Dristor, între opt persoane "provocate" din punct de vedere al atracţiei gravitaţionale, nu transpiraţi atât. Cu ocazia laser tagului ăstuia, Gogu Kaizer a aflat că poate transpira în talpă, în ochi şi în rinichi, în acelaşi timp. Dar coafura rezistă.

Cu excepţia chestiei de mai sus, toată seara a fost mega fun, deşi Gogu Kaizer s-a ciocnit de câteva ori prin întunericul ăla cu BleguPR, iar ea n-avea decolteul la îndemână ( :< ). Dar, desigur, echipa Buciuman s-a calificat în sferturi. Ea, adică echipa, nu Buciuman, deşi Buciuman în sine e el singur o echipă. Dar în sinea lui.

De final, na nişte o poză cu un Buciuman şi un Gogu Kaizer care tocmai înţelegeau cum stă treaba cu armele:

Plus filmuleţul cu rezumatul serii şi genericul greşit, filmuleţ în care apare şi burta lui Gogu Kaizer atunci când vorbea despre strategia "Mbăi, dar dacă îmi pun tricoul peste licuricii ăştia din piept e ca şi cum aş băga un cheat de invulnerabilitate? Hm, ea să-ncercăm..."


Thursday, May 14, 2009

Noua echipă naţională de fotbal a României

Jenant de Low Photoshop Skills prezintă:


Sus: Greger, Bobby Voicu, Piticu21, Avionaru, Eugen
Jos: Nihasa, Gogu Kaiser, Adrian Cristea, Buddha, Goja, Geo Atreides

Publicitate
Noua echipă naţională de fotbal a României este sponsorizată de skillurile jenant de inexistente ale lui Gogu Kaizer în Photoshop.
Publicitate

Poza originală e de aici.

Şi Gogu Kaizer fotoşopa într-un an cât alţii în 4 secunde :<

Thursday, May 07, 2009

Star Wars




via Dominus, desigur.

Later edit: Save target as...

Cultul Asasinului: Cronicile lui Altair


Mai ştiţi proiectul despre care tot zicea Gogu Kaizer că e secret şi că nu poa' să spună care e? Lol, normal că nu ştiţi, pentru că era atât de secret încât Gogu Kaizer nici măcar n-a menţionat despre el, fix pentru că era secret şi alte alea.

Pe scurt, jocul la care a lucrat Gogu Kaizer e varianta de iPhone a celui de pe Nintendo DS, dar cu nişte grafică mai cul şi câteva schimbări mici pe ici şi colo.

Şi pentru că nu era timp de stat de geaba, Gogu Kaizer a intrat instant pe alt proiect, unul şi mai secret decât a fost ăsta de mai sus şi care ar putea să iasă chiar culăreanu. Bine, părea mai cul la început decât pare în momentul ăsta, dar.

Şi un PS: Teh Lair, aşa cum îl ştia toată lumea, a încetat să mai existe. Nu e nimic rău în treaba asta, dar e un Răzvan aici, în stânga lui Gogu Kaizer, care se uită în monitorul lui Gogu Kaizer acum. Da, Răzvan, despre tine e vorba. Hauzi, dacă tot eşti aici, pasează şi tu sticla de Cola. Excelent. Mulţumesc. Poftim, pune-o la loc. Kthxbai.

Faza era că

Se plictisise şi Gogu Kaizer să tot vadă poza aia cu el în care e chiar el de fiecare dată când intra pe blogul lui să vadă dacă a mai scris vreun post, ceva.

Întrebarea zilei

A doua, whatever. Are cineva să-i schimbe lui Gogu Kaizer o bancnotă de 4 RON în 5 de ăăă start run calc enter 4 / 5 enter ăăăă 0,8?

Mâine

Gogu Kaizer va întârzia 4 minute la serviciu. Zice ca cică să transmită cineva mai departe până ajunge la condică, pentru că el nu mai are baterie la telefon.

Întrebarea zilei

Sau a nopţii, whatever. Trecând peste glumele cu "ă, hă, cum s-aude", cum arată transpus în litere sforăitul?