Wednesday, August 13, 2014

De sezon

Până se găsește unul mai priceput decât mine la manevrat fotoșopul, las și eu astea aici.

Mihăiță ieșit cu prietenii la plimbare și agresând cetățeni random pentru că ”ceva ceva Leeloo Dallas Multipass băsistă ceva”.

Dănuț își imaginează că isprava lui e la fel de cul ca a Bryanului. Nu, Dănuț, nu.

Meanwhile, Traian și-a schimbat wallpaperul.


Wednesday, June 25, 2014

Cumpăr imn

Am ajuns luna asta din greșeală pe la o serbare școlară. N-am stat mult, că era prea plictisitor și puradeii numai chef de stat cuminți n-aveau. Plimbându-mă prin școală, am ajuns în holul principal, unde am rămas holbându-mă la o ramă veche și murdară care proteja o hârtie mâncată de rugină pe la colțuri.

”Deșteaptă-te, române!” scria sus. Am realizat că, din cele patru strofe printate acolo, n-o știu decât pe prima. Fuck it, nu-mi dă nimeni lucrare de control. Dar dincolo de asta, am realizat că imnul ăsta trebuie schimbat. Nu mai are nici o treabă cu realitatea. Este plin de cuvinte, îndemnuri și afirmații pe care românii fac constant pipilică. Este un eșec. Am și trei exemple random.

”Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume / Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman”. Băi, am tot dat dovezi, dar cred că le-am dat pe-alea greșite. Ori lumea e proastă - dar proastă rău -, ori nu prea mai e nimic roman în sângele care mai curge acum în ”aste mâni”.

”Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, / Româna naţiune, ai voştri strănepoţi”. Pentru numele lui Batman, nu. Dacă ar fi putut oamenii ăștia să vadă ”ai lor strănepoți” din 2014, și-ar fi donat penisurile și-ar fi otrăvit fântânile cu mâinile lor. Mi se pare trist să-i sumonăm și să n-avem ce altceva să le arătăm decât Zăvoranu, Ponta, Badea, Guță și alte cacofonii asemănătoare, pentru că ăia care merită arătați se teleportează în alte țări.

”Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!”. Aici e o gaură în poveste. În primul rând, gloria nu mai ține de foame și, ca experiență generală, muritul e nașpa și nu scapă neamul de rate, deci dă-o dracului de luptă. În al doilea rând, nu e specificat pe nicăieri că nu putem fi sclavi ai altor români, deci e safe.

Teoretic, urlăm imnul ăsta de peste 20 de ani. Practic, îl urlăm degeaba, pentru că versurile alea trec pe lângă noi ca o zi de concediu într-un an de muncă - nu contează deloc și singurul lucru pe care ți-l mai amintești e că ai dormit până la 11. Pe lângă asta, singurul moment în care românii s-au mai pus la curent cu strofele a fost când imnul a rulat pe ritmuri de manele.

Nu știu ce s-ar putea califica pentru ”un imn mai bun”. Tot ce cred că știu e că realitatea de azi nu reflectă deloc faptul că ”Deșteaptă-te, române!” reprezintă țara asta sau aspirațiile ei. Ok, îndemnul la trezire încă se aplică, dar de +20 de ani românii fac exact contrariul, deci pentru ce să ne mai deranjăm? Dar hei, nu e nimic mai reprezentativ pentru ”româna națiune” decât o Oana Zăvoranu încercând să-și justifice existența și să pară relevantă, așa că putem să începem cu asta.

Wednesday, April 02, 2014

Mitică, agentul secret

Normal că nu e numele lui adevărat. M-am întâlnit cu el la magazinul în care lucrează.
- Eu mi-am ales numele de cod. Mi-a plăcut cum sună - Agent Secret Mitică. Ia, zi cu voce tare. Hehe, sună ridicol, e?

Agent Secret Mitică are puțin peste 40 de ani și lucrează sub acoperire - patronul/vânzătorul unui magazin clasic, la parterul unui bloc la bulevard, lângă alte enșpe magazine. Misiunea lui e la fel de banală ca acoperirea - strângerea de informații. Nu unele anume, ci unele așa, în mod general, până prinde ceva ce i se pare suspect.
- Pfoa, păi mă, e de ajuns să intre un om doar de două ori în magazinul meu. Îmi dau seama după ce cumpără. Nu mă bag la discuții sau ceva de genul, că nah, nici nu vreau să fiu vânzătorul băgăreț, știi? Unora nu le place.

Îmi dădeam seama că spune adevărul, că mă uitam la mâinile lui, gesticula mai mult decât activ. I-ar fi imposibil să scoată 5 cuvinte dacă l-ai lega la mâini. Omul ăsta arde 3000 de calorii numai gesticulând. Și habar n-am dacă 3000 de calorii e foarte mult, mult sau puțin, dar când zici 3000, e serios de mult.
- Și sunt atent la cumpărături. Îi țin minte. Și a cincea, a șasea oară când vine, pac, o glumiță, o vorbă, știi? Unii sunt mai rezervați, rămânem la stadiul ăsta, na. Da' alții abia așteaptă să se plângă la tine. Și trebuie neapărat să fii de acord cu ei, că altfel n-ar merge treaba, știi?

Știu, nene, știu. Pauză de client. După ce pleacă, dă din cap către ușă.
- Puștiul ăsta - tocmai a terminat facultatea. E băiat bun, el așa. Respectuos, curat, nu l-am auzit să vorbească urât, știi? Dar nene, când tu, care te știu că fumezi Marlboro roșu lung, vii o dată la 3-4 săptămâni și cumperi o rolă de ocebe, păi nu crezi că te miros? Hehehe, e băiat bun. Dar uită-te-ncoa la mine dacă în 5-6 ani nu ajung să-i fac dosar...

Fă-i când vrei, frate, numai nu mai da din mâini, că mi-e greu să fiu atent și la ce zici tu, și la paharul ăla de cola de pe tejghea. Nu de alta, dar îl dai pe mine, boule. Ah, la fix - pauză de țigare.
- Mai alalteieri seară, mi-a zis unu' de un băiat d-aici din cartier, care e ocupa cu ridicat mașini, știi? Săptămâna trecută îmi zice un client că i-a dispărut mașina cu o noapte în urmă. A fost săracul la poliție, dar a recunoscut că și-a luat gândul.

Se schimbă puțin la față. Nu mai era jovial, nu mai rânjea, nu mai gesticula ca o caracatiță pe role. Era, dintr-o dată, serios.
- Am zis să fac o faptă bună - i-am sunat pe băieți, i-am pus să-l verifice pe-ăla și - ce să crezi? - știa unde e mașina. I-am găsit omului mașina, a doua zi l-au sunat de la poliție să vină să dea cu semnătura. Dar nah, nu pot să-i zic nimic acuma - uite, băi, Gigele, unde ți-e mașina! - că mă dau de gol. Adică, se revanșează el, nu e bai, că nu vrea să aibă datorie la mine sau ceva de genul, știi? Că ce pățesc și cu ăștia pe care-i trec pe caiet... Ehehehe. Dar lasă că-ți povestesc data viitoare...

Tuesday, January 08, 2013

Ca două picături de apă

De-asta nu rezist eu să mă uit la Vocea României. Loredana tot încearcă să semene cu Joker și o face greșit:
Sper ca-n sezonul de anul ăsta să semene mai puțin cu Joker și mai mult cu - nu știu - oricine altcineva.

Thursday, December 13, 2012

One pound fish

A fost odată ca niciodată un nene care vindea pește într-o piață. Pentru că le avea cu marketingul și PR-ul, a prestat o melodie în care povestea el cum dă pește la o liră:


La un moment dat, a trecut pe la X-Factor și pow! s-a întâmplat asta:


Wednesday, December 12, 2012

They're taking the hobbits to Isengard

Până acum, am hotărât constant că sunt mult prea leneș ca să citesc cărțile. Deși îmi place fantasy-ul (că doar am băgat niște D&D epic vreme de câțiva ani), am zis ”meh” la fiecare ocazie pe care am avut-o de a pune mâna pe cărțile alea. Dar a apărut The Hobbit ăsta și m-a enervat, drept pentru care o să intru frumos pe bookdepository.com și o să fac să fie bine, că nu mai am răbdare până la The Desolation of Smaug.

Așa, acuma cu filmul:
- Merită văzut 3D. Se întâmplă prea multe chestii epice pe acolo care dau foarte bine în 3D. În rest, pentru bucățile în care nu se întâmplă nimic, s-au asigurat băieții că ai ce să vezi ca să renteze 3D-ul.
- Mi-au plăcut foarte mult detaliile minore care făceau conexiuni minore cu LoTR-ul (Gandalf lovind lustra lui Bilbo cu ceafa, de exemplu).
- Bilbo tânăr e un personaj mult mai agreabil decât Frodo.
- Gollum ăla a ieșit suspect de realist. La fel și Azog, orcul care îi vâna pe amărâții ăia (și aparent jucat de Manu Bennet, care joacă și singurul personaj mai în firea lui din Spartacus). Au stat mult mai bine la capitolul ”efecte” decât în LoTR, atât în cazul personajelor, cât și în rest. Nah, povestea cu tehnologia lu' Pește, care evoluează și nuștiuce.
- A, efectele ca efectele, da' machiajul le-a ieșit mai bine decât prevede legea. Mă uitam pe imedebe la actorii care i-au întruchipat pe dwarfi și dacă i-aș vedea pe unii dintre ei la Vocea României, pe bune că nu i-aș recunoaște.
- Filmul are vreo două ore și jumătate, timp destul să uit că e o nouă trilogie și să casc gura la ecranul ăla așteptând să se termine cartea. La fel am pățit și la Fellowship of the Ring.
- Nu l-am văzut la 48 fps, deci n-am habar care e faza. Dar 24 fps still works for me.

Mi-a luat o săptămână și ceva să văd versiunile extended ale LoTR-ului. În fiecare seară mă uitam până adormeam, adică porneam filmul, mă bucuram de 20 de minute de luciditate din care nu înțelegeam nimic, după care salivam inconștient pe canapea. Seara următoare trebuia să ghicesc până unde văzusem, ca să-mi iasă socoteala.

(vorba lui LoC, Galadriel e brenciuibilă de felul ei, așa)

Thursday, October 25, 2012

Fall. Skyfall.

Înainte să ajung la film, am intrat ca un debusolat ce sunt pe imdb, să văd cam ce zic românii pe-acolo. N-o să mai fac asta data viitoare. Review-ul care era scos în față acolo fusese făcut, probabil, de o tentativă de troll, pentru că începuse cu ”the formula has changed” și terminase cu ”okay film but not James Bond”. Dar avea dreptate, formula s-a schimbat și James Bond a evoluat.

Skyfall mi s-a părut mult mai meseriaș decât Quantum of Solace. Poate chiar mai meseriaș și decât Casino Royale. Nu fac cinste cu spoilăre, dar luați de aici câteva liniuțe, cu bune și rele:
- Foarte tare începutul. Direct pe treabă, direct în acțiune, direct cu tot ce trebuie. Era un mesaj clar de ”băi, cam d-astea o să vedeți în restul filmului”. Și cam d-alea am văzut în restul filmului.
- Javier Bardem a intrat suspect de bine în pielea personajului negativ (Raoul Silva), personaj căruia i-a asigurat o evoluție foarte lină și naturală către ”okay, nenea ăsta e fucked up & shit is getting serious”. Îmi place trendul ăsta ”batmanic” al filmelor din ultima vreme (cum se anunță a fi și Iron Man 3), în care personajul principal - eroul - are un adversar pe măsură, care e în stare să-i dea eroului să zacă și pe care chiar îl vezi în stare să facă tâmpeniile alea.
- Daniel Craig a înțeles că i se potrivește rolul. A arătat un Bond matur, energic, hotărât și pregătit să facă ce trebuie.
- Povestea îi cam pune la încercare pe-ăștia. Și pe Bond, și pe Silva, și pe M. Fiecare are defectele lui, fiecare are motivația sa și fiecare face greșeli.
- Părți enervante: Q, care era fix ”the usual nerd guy” (ochelari, freză periculoasă, vestă, plus că semăna cu ăla creț din IT Crowd) și fazele clasice a la CSI.
- Păcat de costume - le flaușa Bond de parcă mai avea încă vreo 200 acasă. Și nu știu dacă erau ele cul sau le făcea Craig să fie cul, dar în ideea că poate mai am și eu vreo șansă, sper că varianta a :<
- Concluzie: de văzut, mai ales dacă v-a plăcut seria asta cu Daniel Craig.

Pow!, trailer:

Wednesday, October 24, 2012

Grădina Zoologică București

Vine un moment în viața fiecărui om în care se întreabă ”mă, dar Grădina Zoologică din București mai trăiește?”. Gogu Kaizer n-a ajuns la momentul ăla, dar a ajuns din greșeală la Grădina Zoologică și dacă tot era acolo, a zis să și fie atent la ce se întâmplă.

Două super pro tipsuri, în caz că vă mănâncă undeva să vă duceți:
1. Luați-vă parcare de acasă. Ăia pe acolo n-au decât de-aia expirată sau în pădure, unde ai ocazia să lași mașina într-un șanț care, atunci când i se pune pata, își bagă picioarele și pleacă. Cu tot cu mașină.
2. Mai e niște parcare la ieșirea din spate a grădinii. Tot acolo este un nene (sau doi, dar arată cam la fel, așa că poți să îi consideri unul singur) căruia îi puteți da mită pentru a intra fraudulos în incinta grădinii.

Așa, acuma trei chestii de la Grădina Zoologică București:

1. Amărâtul ăla de leu se urcase și el pe plafonul mașinii și stătea relaxat, ca un rege, uitându-se la copiii care urlau după părinți că vor popcorn. Și cum stătea el acolo ca un rege, apare leoaica. Din cât de mare e cușca aia, leoaica a ales ca loc de lenevit tocmai plafonul mașinii. A venit lângă fraier și s-a așezat lângă el.
Gagicile ar înclina să exclame că ”ioi, uite aici dovadă de dragoste, voia să fie lângă el, ioi”. Și ar avea dreptate, pentru că a urmat fix niște dovadă de dragoste. Leoaica a stat vreo 10 secunde în poziția aia, cât să facă Gogu Kaizer poza. Apoi a realizat că nu stătea tocmai epic de excelent și a început să se așeze mai bine, împingându-l pe flaușatul ăla cât mai la margine. Ăsta a tolerat cât a tolerat, dar la un moment dat n-a mai rezistat. Și-a băgat coada în ea de treabă și s-a mutat pe capotă, întorcând sictirit privirea de la copiii care nici până atunci nu primiseră popcorn. Părinți bulangii, ce să le faci. Vă prindeți voi care e dovada de dragoste din povestea asta.

2. La Reptilariu era plin de puradei. O școală întreagă în excursie cu patru doan'țătoare, care mai de care mai exasperată. Gogu Kaizer s-a strecurat ca un ninja printre ei, dar oricât de mic ar fi un spațiu, copiii tot vor găsi loc să alerge, să-și spargă creierii, să sară pe picioarele tale de patru ori pe secundă și să întrebe șerpii ăia urlând cum îi cheamă, că de-aia nu răspund, ai dreacu', că n-aud și trebuie să vorbești mai tare cu ei. Doar că la un moment dat, pow! dificultăți tehnice la broaștele țestoase:
Ieșit afară, Gogu Kaizer se îndrepta către un nene pe care scria ceva cu Grădina Zoologică București să-i povestească despre țestoasele ninja, doar că un puradel de-ăla i-a luat-o înainte:

- Nu vă supărați! O broască țestoasă stă pe o parte și nu poate să se întoarcă!

Nenea pe care scria ceva cu Grădina Zoologică București se uită puțin la puradel, își întoarce privirea la locul ei și îi răspunde calm, după ce trage un fum zdravăn din țigare:

- N-ai stres, așa îi place ei să se joace.
- Dar dă acolo din mâini și din picioare și e după un lemn și...
- Lasă, măi, băiete, ascultă la mine, așa se joacă ele. Ia să vezi că mai târziu nu mai e pe-o parte.

Aolo, așa e, bo$$, am văzut pe National Geographic. Ai dreptate, așa se joacă ele. Da, fix înainte să moară.

3. Ăia doi din stânga își vedeau nemișcați de treabă. Intră în scenă ăla din dreapta, cu o atitudine de ”bei, ce faceți aici, alo, bei” și începe să umble peste ăia doi. Dacă nu-l cunoșteai, aveai impresia că știe ce face. Ăia doi mergeau pe sistemul ”ignoră-l, că poate pleacă”. Ăsta, văzând că ăia doi sunt oameni serioși și nemișcați pe treabă, se pune ca de-al dreacu' lângă ei, privindu-i ostentativ în ochi, parcă să se asigure de buna derulare a activității. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.


Și una bonus, fără poză. Agitație mare în fața unei cuști din zona maimuțelor. Când se îndrepta către Reptilariu, a înțeles și Gogu Kaizer de ce. Cimpanezul a învățat o super metodă de a câștiga fani: a venit lângă gardul de sârmă, s-a agățat cu mâinile de el, apoi cu picioarele, după care și-a asigurat cea mai comodă poziție din care să le arate fanilor mădularul. E uimitor în ce hal se înghesuie oamenii să facă poze unui penis de maimuță.

Saturday, October 20, 2012

[poză care vrea să simbolizeze că, vezi, dom'le, Gogu Kaizer a fost decedat până acum și că, vezi, dom'le, acum a devenit nedecedat la loc] [vezi, dom'le] [țâțe]

Wednesday, April 04, 2012

Întrebare de 14 RON

Frate, cum agăţa Grigore Antipa gagici? Se ducea la una random pe stradă şi îi zicea cu o voce mai groasă "Bună, sunt Grigore, vrei să-ţi arăt muzeul meu"?

Tuesday, April 03, 2012

Oneirology

"Oneirology" este numele ultimului album al băieților de la CunninLynguists, băieți care rulează mai mult decât fin de vreo 11 ani, așa. Nu zic că au revoluționat hip-hop-ul, pentru că habar n-am dacă era ceva de revoluționat acolo. În schimb, o să vă zic că sunt atât de meseriași încât m-au făcut să-mi placă hip-hop-ul.

Puteți să le ascultați albumele aici. Până dați voi click, vă las cu vreo trei melodii, așa, de control.

Niște "Stars Shine Brightest"


Niște "Darkness"


Și niște "Enemies with benefits"

Wednesday, February 01, 2012

I can haz pet?

Dimineaţa, când Gogu Kaizer pleacă spre serviciu, observă din greşeală cetăţeni cumsecade plimbându-şi orătăniile de prin casă (de obicei câini, dar mai sunt câţiva care plimbă o sticlă de bere prin staţia de autobuz).

Azi-dimineaţă, Gogu Kaizer a avut o revelaţie, care revelaţie e din întâmplare şi soluţia pentru frigul de afară. Da, începând de mâine dimineaţă, Gogu Kaizer îşi va plimba caloriferul până la serviciu şi înapoi. Pe calorifer îl va chema Trollică, va fi electric şi va face nişte primăvară în jurul lui.

Acuma, toată lumea ştie că, pe vremea asta, caloriferul e cel mai bun prieten al omului. Face căldură, stă cuminte unde-l pui, poţi să baţi cocalari cu el, poţi să-l arunci de la etajul 9 în ăla care tocmai îţi fură maşina şi, spre deosebire de un câine, poţi să-l bagi în priză (dar depinde de rasă).

Iar ca animal de casă, e perfect - nu face zgomot decât dacă bate vecinul de jos în ţeavă, nu lasă "cadouri" prin toată casa şi n-are cont de facebook. Şi, contrar aşteptărilor, poţi să interacţionezi cu el: "Hai, Trollică, adu factura la curent!" sau "Trollică, n-ai voie să-l călăreşti pe nenea din metrou chiar dacă lui îi place!" sau "Trollică, uite-l pe Guţă, rupe-i fâşul şi arde-l la propriu!" (pentru că asta fac caloriferele, sar la beregată).

Şi ca orice lucru bun, toată distracţia cu Trollică va trebui să se termine la un moment dat. Probabil atunci când va compune Moga o melodie pentru el sau când vor da ăştia o lege că trebuie să plăteşti o tâmpenie de taxă pentru caloriferele fabricate înainte de 2007.