Tuesday, March 31, 2009

Hai să-ţi arăt prioritatea mea! Prioritatea mea! Hai să ţi-o arăt!

Cinci-şase persoane la o trecere de pietoni (printre care şi Gogu Kaizer), toţi aşteptând cuminţi să oprească demenţii stimabilii şoferi şi să-i lase să treacă, arătându-şi, desigur, intenţia de a traversa. Fiind o oră mai matinală, demen oamenii opresc rar la o trecere de pietoni, pentru că ei au treabă şi se grăbesc. Dar din când în când, unii opresc să dea prioritate pietonilor.

În timp ce alea cinci-şase persoane (printre care şi Gogu Kaizer) aşteptau, o veveriţă cu o jantă Versace/D&G/Mamamăsii vine hotărâtă de undeva, din spate, şi se înfige cu foame în trecerea de pietoni, fără să o pasioneze dacă maşinile care veneau din stânga erau făcute din spumă de mare sau nu. Stimabilii şoferi, care pesemne aveau vreo 40-50 km/h, s-au îngrămădit să frâneze cu spor. Ăia care au văzut-o la acel timp, au cam oprit, tot la acel timp (jumătate din maşină pe trecerea de pietoni, adică). Nenea care era pe a treia bandă, însă, nu prea a văzut-o la acel timp, ci la un timp mai imperfect. Posibil chiar perfect simplu.

Pentru că nu se uita decât drept în faţă şi pentru că mecla ei avea ca organ în plus ditamai parasolarul, vita tipa respectivă nu s-a obosit să reacţioneze decât urcându-se pe capota omului, de parcă altă treabă mai bună nu avea de făcut. Respectivul reuşise să încetinească destul de mult, astfel că vita tipa n-a păţit mai nimic. Norocul ei a fost că a avut instincte bune şi skill maxim la crăcănat cumsecade pe burtă pe capota maşinii (e imposibil de găsit pe net o poză cu o astfel de situaţie care să nu fie pr0nache). După care a mers mai departe în uralele şoferilor, care îi povesteau despre nişte carne aprobată medico-legal şi despre nişte oportunităţi de afaceri cu mama ei.

Toată faza, de la intrarea ei spectaculoasă pe catwalk trecerea de pietoni şi finalul retardo-spasmodic palpitant de pe capota maşinii, n-a durat mai mult de 6-7 secunde. A venit, şi-a făcut treaba şi a plecat. Chestie care se putea rezolva şi altfel. Dar de ce să mergi pe ideea că unii oameni pot fi cretini şi, în consecinţă, să nu prea respecte regulile de circulaţie, când poţi să le arăţi tu cum stă treaba de fapt? Nu tu trebuie să ai grijă când traversezi în Bucureşti. Şoferii trebuie să aibă.

Saturday, March 21, 2009

Păi da

O singură zi de overtime a fost mai fun decât 3 luni de project la un loc.

Tuesday, March 17, 2009

Ofertă specială

Noul abonament cu înjurături naţionale incluse "Înjura-m-aş şi n-am cui!"

Înjuri fără griji, în orice reţea şi oricând ai chef. Cu noul plan tarifar, îi poţi înjura pe toţi oricând şi oriunde, dar mai ales în overtime, la cele mai mici tarife. Şi nu-ţi face griji pentru timp când foloseşti "sudalma" ta preferată, pentru că înjuri oricât şi oricând cu numai 10 bani/înjurătură.
  • Cel mai mic tarif cu oricine, din orice reţea naţională, în overtime: 40 bani/înjurătură.
  • Abonament lunar de 34,67 RON
  • 80 de înjurături naţionale incluse
  • Bonus de 2 RON pentru 30 de înjurături primite din alte reţele.
  • O înjurătură favorită în orice moment al zilei pentru numai 10 bani/înjurătură.
  • 30 de înjurături gratuite în trafic
  • 60 de înjurături scrise gratuite
Oferta este valabilă pentru oricine începând de ieri. Taxarea se face la înjurătură, începând cu prima din viaţa ta.

[În echipa lui Gogu Kaizer s-a ajuns la concluzia că se înjură cam mult. Pentru a controla abundenţa de organe genitale şi activităţi extracurriculare închipuite, s-a hotărât în unanimitate ca pentru orice înjurătură să se doneze 50 de bani la borcanul de înjurături. Gogu Kaizer a propus, însă, oferta specială de mai sus, la care s-a abonat deja toată echipa, cu excepţia Roxanei, care nu înjură de faţă cu Dalian.]

P.S. pentru mama: Eu nu înjur, să ştii, da? 
P.S. pentru tata: Înjur destul de fluent, să ştii.

Tuesday, March 10, 2009

1000

Pe sistemul "Gogule, mănânci ovăz?", Gogu Kaizer îşi face acum nişte calcule despre cum o să doarmă la noapte. De ce îşi face Gogu Kaizer calcule despre cum o să doarmă la noapte, întrebaţi? Păi pentru că, uitându-se către pat, n-a putut să nu observe că Scorpy se lăfăie cu talent dormind pe scări, ceea ce era dintr-o altă reclamă. Pe scurt, Gogu Kaizer trebuie să găsească o metodă prin care să apuce şi el 10% din patul ăla, adică să poată să doarmă măcar cu o unghie de la picior în pat, dacă nu cu tot degetul.

Dar vai punct şi nu semnul exclamării. Dar ce-a găsit Gogu Kaizer pe net chiar în postul ăsta, când a dat căutare pe Google? Dar vai punct. E un tutorial despre cum să faci rost de nişte loc în pat atunci când n-ai loc în pat semnul exclamării!

Mega tutorial despre cum să faci rost de nişte loc în pat atunci când n-ai loc în pat

1. Ia-ţi un pat mai mare, idiotule.
2. Dacă eşti calic şi nu vrei să-ţi iei un pat mai mare, atunci du-te şi ia 2 pâini, o sticlă de apă plată la 2L, 300 de grame de kaizer ţărănesc (la un anumit nivel, chestia asta e pleonasm), 4 kg de cartofi şi hârtie igienică.
3. Dacă nu eşti calic, vrei să-ţi iei un pat mai mare, însă n-ai bani, înseamnă că viaţa ta s-a cam terminat şi că n-o să primeşti mărire de salariu prea curând.
4. Dacă îţi iei un pat mai mare, ai grijă să se asorteze cu igrasia de pe pereţi.
5. Acum că te-ai întors de la cumpărături, curăţă cartofii, taie-i cuburi şi pune-i la fiert în apă cu sare. După ce se fierb, strecoară-i, zobeşte-i, amestecă-i cu unt şi adaugă-le nişte lapte cât să fie destul de moi. După asta îi baţi cu bătătorul de spumă (e o chestie care există pentru a bate spuma, că n-a fost cuminte) ca să devină pufoşi.
6. Ia piureul pe care l-ai făcut la punctul 5, du-te lângă pat şi mănâncă-l încet, dar pleoscănind cât de tare poţi. Eventual ia un reportofon să te înregistrezi, pentru că o să vrei să vezi a doua zi cât de cul ai fost.
7. Dacă 6 nu dă rezultate, ia kaizerul şi aruncă-l prin pat (la un anumit nivel, chestia asta e cam pr0n).
8. Dacă 7 nu dă rezultate, ia-ţi un pat mai mare.
9. Dacă 9 nu dă rezultate, culcă-te, că ţi-e cam somn.

Într-o dimineaţă, când Gogu Kaizer nu se grăbea la serviciu pentru că nu întârzia, a avut mult prea constipata plăcere să stea în metrou vis-a-vis de o tanti care dormea în rate. Adică era trează în staţii, dar între staţii ţuguia buzele, închidea ochii şi începea să alunece ba la stânga, ba la dreapta, în funcţie de care din cei doi de lângă ea apuca să o împingă primul. Problema a fost la Gara de Nord, unde metroul ia un super viraj chiar înainte să intre în staţie. Tanti a fost luată cam prin surprindere, însă surpriza cea mai mare a avut-o nenea care stătea în picioare, în faţa ei, dar cu spatele la ea, pregătit de coborâre.

Când metroul a ajuns la virajul respectiv, faţa doamnei tanti a făcut un contact brusc şi, aparent, destul de îndelungat, cu fesele acelui nene, care a tresărit crăcănat într-o piruetă. Doamna tanti s-a trezit şi, văzându-se în situaţia de a îndura nişte umilinţă publică (încă avea nasul strâmb - ori de la contactul pseudo-sexual de mai devreme, ori de la natură), a coborât. Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Şi dacă postul ăsta ar fi fost mai lung şi mai plictisitor de-atât, Ţugurlan nu l-ar mai fi citit, pentru că "reading is overrated". Iar Gogu Kaizer revine mâine dimineaţă mai coerent ca niciodată cu un nou episod din "Sforăilăcuspume şi omida transparentă".

Monday, March 09, 2009

Încă un test

Testul ăsta e cel mai cul dintre toate pentru că primele două erau de geaba. Ăsta, însă, spre deosebire de primele două, nu face nimic.

Alt test

Ăsta e un test mai concret decât primul.

Test

Ăsta e un test, lol.

Wednesday, March 04, 2009

Auzit peste

Gerulas venea, Victor se ducea, Gogu Kaizer şi Dalian erau prin zonă. Din mers, are loc următoarea conversaţie casual de tip "ce faci?" între cei doi, pe care o are toată lumea de felul ei în fiecare zi:

Victor: Ce faci, bă, Gerulas?
Gerulas: Eee, nu pot să spun.
Victor: Hai, mă, te rog frumos...

În primele două secunde, Gogu Kaizer a ignorat complet toată faza. După cele două secunde, s-a pus pe râs şi a stat aşa, pe el.

Disponibil în format mp3

Conform procedurii explicate în detaliu aici, dacă Gogu Kaizer ar avea o formaţie, coperta primului album ar arăta aşa:
Cu alte cuvinte, ghei jihad band sau ceva de genul. Ar fi prima formaţie care doarme live pe scenă, pentru că Gogu Kaizer ar putea face un super spectacol dormind. Adică, o colecţie de grohăituri sinistre combinate cu dansuri dizgraţioase din ficat, totul în direct. Se putea şi mai rău, putea să fie cu francezi.

Lipsa somnului dăunează grav redundanţei.

Tuesday, March 03, 2009

"This is the web and it's gonna murder your TV"

Ca să aibă logică, ordinea e următoarea: întâi asta, apoi asta şi, la final, asta:


Gogu Kaizer lol'd şi a zis că revine mâine. Momentan are nişte treabă cu prelucrarea somnului.