anim'est 2009 - Competiţia scurt-metrajelor româneşti

Aseară, la Cinema Patria, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Animat, a avut loc competiţia scurt-metrajelor româneşti. Marţi seara a fost una din competiţiile scurt-metrajelor străine.

Comparând filmuleţele românilor cu cele ale străinilor, nu pot să zic decât că românii sunt nişte genii neînţelese. Majoritatea filmuleţelor de aseară au fost atât de infecte (din toate punctele de vedere), încât la un moment dat îmi doream foarte tare să-mi scot ficatul, să-l fac pateu şi să râgâi după ce-l mănânc. Nicio limbă de pe planeta asta nu are suficiente cuvinte prin care să pot descrie imbecilităţile pe care le-am văzut aseară. Aş prefera oricând să-mi scot intestinele şi să mă spânzur cu ele decât să mă mai uit încă o dată la chestiile alea. Manele? Mulţumesc frumos, cumpăr 10 bucăţi. Guţă? Cel mai talentat om de pe planetă! 800 de injecţii cu moldamin în fix acelaşi loc? Dar vă rog! Tortură medievală? Puah, un mizilic. Marius Moga? Un compozitor original şi sensibil, fără îndoială. Hai să nu exagerăm, totuşi. Orice, numai scurt-metraje animate româneşti.

Românii vor să impresioneze prin nonfigurativ, iar eu declar oficial că sunt incapabil să ridic la rang de artă abstractizările vomitive prin care autorii acelor filmuleţe îşi exprimă ideile, sentimentele şi mesajele subtile. Declar, desigur, şi că sunt idiot şi că nu am înţeles nimic din filmuleţele alea. M-au depăşit, frate. Şi pentru că m-au depăşit, asta e reacţia pe care o am şi asta e părerea mea. Dacă autorii au vrut să mă facă să simt asta, atunci respectele mele - au reuşit. De felul meu, belesc ochii tâmp la televizor, în timp ce-mi curge o bală din gură, când mă uit la Tom & Jerry. Dacă au vrut să-mi demonstreze că ei se pot exprima la un nivel la care eu nu pot ajunge niciodată - respectele mele din nou, au reuşit. De felul meu, mă scobesc nonşalant în nas când ascult Andre. Dacă au vrut să fiu conştient că nu mă număr printre cei ce pot percepe dimensiunea în care se desfăşoară ei - brava lor, au reuşit şi asta. De felul meu, apogeul unei zile din viaţa mea e când vine metroul la fix.

Tehnică, imagine, sunet, idee, poveste, concept - autorii români au micţionat cu drag pe semnificaţia acestor cuvinte şi le-au dat ei una nouă. Au fost câteva filmuleţe simpatice, da, dar au fost umbrite fără probleme de acele imbecilităţi. Un aurolac zăcând în propria-i urină este o imagine de 1000 de ori mai frumoasă decât majoritatea filmuleţelor ce-au rulat aseară la Patria. Şi totodată simbolică şi abstractă, desigur. Nu o să pot să înţeleg de ce străinilor le-a fost atât de uşor să vină cu ceva digerabil (au avut şi ei partea lor de abstractizări, dar erau excelent realizate, frate), în timp ce românii şi-au scos lucrările de diplomă la înaintare.

Ok, hai că deja m-am desfăşurat prea mult. Pe scurt, competiţia scurt-metrajelor româneşti a fost o vomă.

PS: Nu mă interesează dacă se simte cineva lezat de ce-am scris mai sus (bine, n-o să citească nimeni, dar zic). Asta mi-e părerea şi n-o să-mi cer scuze pentru ea.