Thursday, October 08, 2009

anim'est 2009 - Competiţia scurt-metrajelor româneşti

Aseară, la Cinema Patria, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Animat, a avut loc competiţia scurt-metrajelor româneşti. Marţi seara a fost una din competiţiile scurt-metrajelor străine.

Comparând filmuleţele românilor cu cele ale străinilor, nu pot să zic decât că românii sunt nişte genii neînţelese. Majoritatea filmuleţelor de aseară au fost atât de infecte (din toate punctele de vedere), încât la un moment dat îmi doream foarte tare să-mi scot ficatul, să-l fac pateu şi să râgâi după ce-l mănânc. Nicio limbă de pe planeta asta nu are suficiente cuvinte prin care să pot descrie imbecilităţile pe care le-am văzut aseară. Aş prefera oricând să-mi scot intestinele şi să mă spânzur cu ele decât să mă mai uit încă o dată la chestiile alea. Manele? Mulţumesc frumos, cumpăr 10 bucăţi. Guţă? Cel mai talentat om de pe planetă! 800 de injecţii cu moldamin în fix acelaşi loc? Dar vă rog! Tortură medievală? Puah, un mizilic. Marius Moga? Un compozitor original şi sensibil, fără îndoială. Hai să nu exagerăm, totuşi. Orice, numai scurt-metraje animate româneşti.

Românii vor să impresioneze prin nonfigurativ, iar eu declar oficial că sunt incapabil să ridic la rang de artă abstractizările vomitive prin care autorii acelor filmuleţe îşi exprimă ideile, sentimentele şi mesajele subtile. Declar, desigur, şi că sunt idiot şi că nu am înţeles nimic din filmuleţele alea. M-au depăşit, frate. Şi pentru că m-au depăşit, asta e reacţia pe care o am şi asta e părerea mea. Dacă autorii au vrut să mă facă să simt asta, atunci respectele mele - au reuşit. De felul meu, belesc ochii tâmp la televizor, în timp ce-mi curge o bală din gură, când mă uit la Tom & Jerry. Dacă au vrut să-mi demonstreze că ei se pot exprima la un nivel la care eu nu pot ajunge niciodată - respectele mele din nou, au reuşit. De felul meu, mă scobesc nonşalant în nas când ascult Andre. Dacă au vrut să fiu conştient că nu mă număr printre cei ce pot percepe dimensiunea în care se desfăşoară ei - brava lor, au reuşit şi asta. De felul meu, apogeul unei zile din viaţa mea e când vine metroul la fix.

Tehnică, imagine, sunet, idee, poveste, concept - autorii români au micţionat cu drag pe semnificaţia acestor cuvinte şi le-au dat ei una nouă. Au fost câteva filmuleţe simpatice, da, dar au fost umbrite fără probleme de acele imbecilităţi. Un aurolac zăcând în propria-i urină este o imagine de 1000 de ori mai frumoasă decât majoritatea filmuleţelor ce-au rulat aseară la Patria. Şi totodată simbolică şi abstractă, desigur. Nu o să pot să înţeleg de ce străinilor le-a fost atât de uşor să vină cu ceva digerabil (au avut şi ei partea lor de abstractizări, dar erau excelent realizate, frate), în timp ce românii şi-au scos lucrările de diplomă la înaintare.

Ok, hai că deja m-am desfăşurat prea mult. Pe scurt, competiţia scurt-metrajelor româneşti a fost o vomă.

PS: Nu mă interesează dacă se simte cineva lezat de ce-am scris mai sus (bine, n-o să citească nimeni, dar zic). Asta mi-e părerea şi n-o să-mi cer scuze pentru ea.

18 comments:

  1. Nu am inteles despre ce ai vorbit tu acilea, da' io te sustin. Ce pana mea!

    ReplyDelete
  2. "Orice, numai scurt-metraje animate romanesti NU!"
    Gogu Kaizer iar a vorbit despre el la persoana 1. partea buna e ca ne-a convins ca NU!

    ReplyDelete
  3. trebuia sa stai si dupa ce s-au terminat, i-au adunat pe vinovati pe scena si le-au pus intrebari, unu mai terminat ca altu, cu doua exceptii deisgur care au facut ceva ok si au vorbit coerent. doar 2 din 20...

    dar la anu' o sa vezi tu! ;)

    ReplyDelete
  4. @Ada: corect, my bad :)


    @Dominus: ce vorbesti, fra'? am stat si atunci putin, sa-i vad pe nemernici. aia cu Urban Tree, pe care voiam sa-i lovesc repetat in oo cu un monitor CRT, nu erau, asa ca am plecat

    ReplyDelete
  5. Ca sa fac un titlu a la presa tabloida: Seara scurt-metrajelor (ho)ro(r)manesti.

    ReplyDelete
  6. Asta e diferenta intre ei si noi. Sa nu ne mai miram. Poate totusi la anu' o sa avem mai multa inspiratie(si mai putini cretini de genul pe care l-ai exemplificat in post).

    Observatie:
    Nu ai scris la persoana a III-a. E grav.

    ReplyDelete
  7. Deci, ca o concluzie Românii sunt genii neînţelese care au talentul de a creea filmuleţe infecte ? Ciudat mod de a aprecia.

    ReplyDelete
  8. @samosaid: asta pentru ca n-a fost vorba despre GK aici, lol :)

    @Anonymous: mah bad. credeam ca te prinzi si fara sa pun ghilimelele

    ReplyDelete
  9. offtopic, mă vând! angajaţi-mă!

    ReplyDelete
  10. la fel de offtopic, ti-am sters al doilea comentariu.

    ReplyDelete
  11. mai bine ma uit pe youtube la animatii, ca sunt niste baieti si fete (sau invers) la Vancouver care fac niste animati de-mi curge balutza pana la vecini

    http://www.vfs.com/
    http://www.youtube.com/user/VancouverFilmSchool

    asta ca sa te dezgretosezi :D

    chestia cu retardeala la "animatorii" romani se naste inca din scoala, asta se invata in facultatile de profil si este valabil si pentru cele mai multe scurt metraje de arta :-&

    ReplyDelete
  12. =))=))
    nice very nice
    "încât la un moment dat îmi doream foarte tare să-mi scot ficatul, să-l fac pateu şi să râgâi după ce-l mănânc", "Aş prefera oricând să-mi scot intestinele şi să mă spânzur cu ele decât să mă mai uit încă o dată la chestiile alea
    tare rau
    genial=))

    ReplyDelete
  13. Gogule Gogutule,vino mama in .de ca traiesti numai in apogee.Ai drecu ei daca in vreo saptamana au intarziat de mai mult de 2 ori(asta autobuzele)...'le-ar ordinea a naibii sa le fie...deci m-ai inteles,numai apogee, da?
    in alta ordine de idei,scrii super tare,felicitari, o bere nemtuleasca de la mine

    ReplyDelete
  14. Nu stiu care ti-a displacut tie cel mai tare, in cazul meu a fost Cantecul Inocentei al lui Frecea(?). Permite-mi sa-ti amintesc: povestea cu berzele. Singura modalitate prin care as fi lasat asa un filmulet sa intre in competitie era daca ar fi fost facut de un copil de 5 ani.

    ReplyDelete
  15. @Ela: nu-mi spune ca ti-a placut mai mult Urban Tree. sau Carioca. sau etc.

    ReplyDelete
  16. in mare sunt de accord cu tine, au fost varza cu exceptia a doua dintre ele , firul ariadnei si cel cu magicianul.

    Din pacate se pare ca urban tree care mi s-a parut si mie cel mai cretin (pe laga cel cu carioca) a luat si premiu.

    ReplyDelete
  17. Acu imi pare bine ca am facut jogging in parc in loc sa ma duc acolo :)

    ReplyDelete
  18. mnoh, înseamnă că suntem o naţie de psihopaţi. :( după postul ăsta îmi vine să ascult numai Velvet Acid Christ - Psycho :))

    ReplyDelete

Bagă mare:

Note: Only a member of this blog may post a comment.