Thursday, January 31, 2008

Update

1. Spectacolul de aseară al Neuronului & Co. a fost gege. Până şi Scorpia a râs, ddf.
2. Vestea zilei vine prin ferăstruica de messengereanu cu legătură directă cu Dominusul, care i-a zis lui Gogu Kaizer că desigur omg omg lol. Pe lângă asta, cică se lucrează şi la film.

Tuesday, January 29, 2008

Gogu Kaizer? Prezent, zic.

Miercuri seară aici:


Joi seară aici:

Şi, pentru că tot vorbim de Şuie:

Monday, January 28, 2008

Ziua părului rău

Ţinând cont de faptul că are cel mai cap mare pe care l-a avut în toată viaţa lui, că arată ca o căpiţă de fân cu picioare, că vântul bate frunza lată, că are 500 de ani de când s-a tuns ultima dată, ca e inuman ca un om să umble aşa în libertate, Gogu Kaizer vă întreabă:

1. Până la ce oră sunt deschise nenorocitele alea de frizerii?
2. Cât naiba mai costă o nenorocită de tunsoare?

Friday, January 25, 2008

Neata

E, dacă respectivul nu mai prestează despre melodie de 'neaţa, e timpul ca GK să ia măsuri:



Şi încă una care, în acest caz, sună mai bine decât originalul.

Thursday, January 24, 2008

Statusul zilei

E posibil să fie un vers dintr-o manea, dar, având în vedere cantitatea enormă de vid ce-i umple cutia craniană...

Întrebări capcană

La coadă la shawormerie, o băbuţă inofensivă sparge monotonia băgând capul pe geam şi întrebând veveriţele de acolo: "Pâine aveţi? Aaaa, păi la cât sunteţi de simpatice ar trebui să vindeţi şi pâine."

Când era pizzahutist [în Slice, la Pizza Hut, unde, culmea, se vindea pizza], GK primea tot felul de întrebări de la dubioşi, la care era obligat de regulamentul intern să răspundă politicos:
  • Da' shaworma aveţi?
    • Ne pare rău, nu mai au băieţii de la bucătărie cu ce să taie puii. Şi nici lemne pentru foc nu mai sunt.
  • Ăăăă, aveţi ciorbă?
    • Da, dar doar chinezească. Cu lipitori şi intestine de struţ.
  • Erm, gogoşi faceţi?
    • Desigur, însă am rămas fără aluat. A luat bucătarul toate gogoşile şi a plecat
  • Auzi, da' vă plătesc bine ăştia aici? Căăă... vreau şi eu să mă angajez...
    • Ha! Păi crezi că stau aici că sunt student şi că ăsta a fost primul job pe care l-am găsit când aveam nevoie neapărat de nişte bani? Nu, nene, fac asta pentru că îmi place şi pentru că, desigur, se plăteşte bine. A, mi-am dat demisia astăzi, deci e un loc liber dacă vrei.
  • Salut, ce faci?
    • Bine.
  • Auzi, colega ta aia blondă mai lucrează aici?
    • Da, dar s-a măritat. Cu mine.
În altă ordine de idei, e timpul ca GK să plece către serviciu. Mai exact, către singurul serviciu din lume unde, sinusoidal vorbind, e lipit pe uşa de la fumoar un afiş mare cât mătărângile întregii populaţii masculine a continentului african, care spunea că "Fumatul interzis" [adevăr uşor denaturat - a fost doar pentru o zi, pentru că nişte meşteri meştereau o meserie acolo]. Iar acum voi veţi avea de găsit o soluţie la următoarea problemă, pentru că lui GK îi e lene să gândească [cam de când s-a născut]: unde mama lui Naiba va mai bea el cafea şi va fuma, dacă nu există un loc special amenajat în toată cooperativa?

Tuesday, January 22, 2008

Mini tutorial pentru eficientizarea procesului de productie

Titlu la derută. Ideea principală e alta. O gorilă maniacă a scăpat ieri de la Grădina Zoologică din San Andreas, terorizând o familie de şobolani asiatici dintr-un cartier italienesc mâncându-le porumbul fiert. Oficialităţile au declarat că gorila era protejată de legile internaţionale ale copyright-ului, drept pentru care niciun român nu a fost rănit.

O soacră şi-a ucis cei 800 de gineri în urma unui exces de beţie cruntă, din care s-a făcut mangă, pe motiv că aceştia erau de fapt zombilăi controlaţi de guvernul unei naţiuni extraterestre care trăieşte pe Soare. Femeia a declarat că, înainte de a comite acest fapt, s-a uitat la ultima prestaţie live a lui Ştefan Bănică Jr. şi a consumat o porţie de fasole bătută la grătar.

Ştiri din sport. Mutu s-a certat cu nevastă-sa. Mutu s-a împăcat cu nevastă-sa. Mutu şi Chivu. Gigi Becali a băut un pahar de vin. Gigi şi Mutu. Mutu şi Gigi. Mutu, Gigi şi Chivu. Naţionala României de handbal a câştigat cu 1-0 în faţa Rusiei. Mutu face sex cu nevastă-sa de 3 ori pe an. Gigi şi-a reparat Căruţa. Mutu şi Gigi. Gigi şi Mutu. Fără Chivu.

Meteo. Nu avem date exacte despre vreme şi, chiar dacă am avea, tot aia ar fi, că tot prin surprindere o să vă ia. Treaba-n voi.

Şi nu uitaţi: citiţi Libertatea! Cu fiecare secundă petrecută cu ochii în paginile acelui ziar, cu atât deveniţi mai uscaţi, mai protejaţi, mai dăodracudetreabă.

Publicitate

Şi cum a fost fată de Revelion o bârfă ceva ţie ţi-e uşor să vorbeşti tu nu arăţi aşa da dar de când am descoperit Activia şi apropos de bârfe.

End of Publicitate

Partea tristă e că acea reclamă la Activia e de o cretinitate infectă. Cui dracu' se adresează ăştia cu reclama organului genital feminin? Cumpără cineva Activia ca să-şi menţină silueta pentru a sta la bârfe? Bârfe? BÂRFE?!?!? Şi de ce nişte actriţe luate de pe stradă? "O bârfă, ceva?" Gogu Kaizer clachează. Deşi urăşte reclama aia, se uită de fiecare dată la ea. De fiecare dată îşi imaginează cum alea primesc drept răsplată pentru prestanţa lor acele "buckets of cum in the face". Ceea ce îl aduce pe Gogu Kaizer în situaţia tristă de a face următorul anunţ:

Gogu Kaizer se angajează să filmeze gratis o reclamă, pentru oricine e interesat. Orice reclamă, la orice produs, pentru oricine [da, frate, chiar şi pentru Connect-R], atâta timp cât scenariul reclamei nu este la fel de [sau şi mai] cretin ca mai sus menţionatul epic fail.

Pe cuvântul lui de blogger, lol.

Wednesday, January 16, 2008

Nişte un calendar

Pentru că nu a prestat despre calendar pentru 2008 în revistă, Eddie zice că vrea să se revanşeze şi pune la bătaie calendarul virtual FHM 2008 [găsiţi uber linkul de download la el, acolo]. Care, după părerea Gogului Kaizer, ar fi arătat mult mai bine pe un perete, pentru că mândrele care apar acolo sunt veritabile şi autohtone, producţie românească probabil pură. Plus că e mult mai reuşit decât cele din ultimii doi ani, în umila părere a Kaizerului [care Kaizer încă îl mai ţine pe ăl din 2005 înfipt în uşă, pentru efect].

Şi acuma, întrebarea capcană pentru Eddie: ce caută Oana The Voranu acolo, zomg?

Super poll



Tuesday, January 15, 2008

Întrebarea zilei

Se dă următoarea situaţie: tu şi gaşca ta de ciumeci sunteţi la serviciu şi aţi făcut comandă de pizza, pentru că eraţi sătui de foame.

Se dă întrebarea zilei: din cei 9 oameni care mănâncă pizza, de ce tu eşti singurul flauşat care se încăpăţânează să folosească furculiţa de unică folosinţă şi cuţitul de unică folosinţă?

Teh proper way to eat pizza aici + metoda Google.
Notă: nu se pune problema cum e corect să mănânci pizza, ci "de ce"-ul ăla din întrebare.

Sunday, January 13, 2008

Inside post

Dragi G-Loft-icieni care habar n-aveţi pe ce lume trăiţi [valabil şi pentru tipul freaky care s-a mutat în zonă şi care nu face glume foarte bune], cică azi e ziua lui, ziua lui, ziua Blană Traficului. Cunoscut între prietenii lui care nu sunt G-Loft-icieni drept Costel Budincă. În continuare, special pentru Blană Trafic, "Maneaua Producărului" [care se aplică de fapt în cazul a doi flauşaţi de la etajul 2A]. Şi zice aşa, maestre, solo, de la naşu' mare, fără număr, fără umăr, fără umăr [vorba cui era]:

"Sunt producăr de valoare
Eau decizia cea mare
Toţi programatorii moare
Când le dau de muncă tare!

Aş da zile de la mine
Să iasă projectu' bine
Că m-a adus la disperare
Un designer cu cap mare.

Am făcut şi overtime,
Însă nu mi-a pus capac.
Projectu-a ieşit la time
Ce rimă de flauşat..."

Să încheiem aici acest moment poetic, până nu se alege şi anume praful definitiv de integritatea culturală a lui GK. În episodul următor, vom încerca să-i luăm un interviu lui Viorel, acest Steven Seagal al glumelor foarte funny.

Sunday, January 06, 2008

Californication [2007]

La insistenţele Harlayului şi Dominusului, Gogu Kaizer s-a apucat să se uite la Californication [link imdb irelevant].

Dacă l-aţi văzut, gege vouă. Dacă nu, atunci ar trebui. Mulder [să fim serioşi, cine îl ştie de David Duchovny?] joacă rolul lui Hank Moody, un scriitor uber talentat, care avea o super viaţă, alături de gagică-sa şi de fiica lor. La un moment dat, însă, totul se duce pe ştromeleag la vale şi românu' se vede părăsit de gagică-sa şi de uber talentul lui shukar de scriitor. De aici, în tentativa lui de a îndrepta lucrurile, trece printr-o serie de întâmplări mai mult sau mai puţin fericite, pline de substanţă [Gogu Kaizer habar n-are care e faza cu substanţa, dar cică e des folosită în descrierea unui film gege] şi presărate cu un umor subtil şi genial.

Rolul lui Hank Moody i se potriveşte lui Mulder ca o mănuşă. Un tip flegmatic, inteligent şi care, aproape în fiecare episod, babardeşte 2-3 veveriţe. Ca să vă convingă să urmăriţi serialul, Gogu Kaizer apelează la ultimul şi, speră el, cel mai puternic laitmotiv: e un film cu ţâţe, bă! Pe bune acuma, serialul chiar merită urmărit.

Dar na-vă despre trailer, zic:

Saturday, January 05, 2008

Memento: Înapoi la grădiniţă

Motto: "După ce îl cunoşti, Gogu nu mai e la fel de funny cum ţi se părea înainte."

Se dă un degeabist cu probleme serioase la creieri. Se dă un pachet de plastilină, pe a cărui etichetă scrie clar că "Pentru copii de la 5 la 10 ani". I se arată degeabistului pachetul de plastilină. Degeabistul nu schiţează niciun gest. Nemaiputând să se împotrivească vocilor, degeabistul clachează. Rezultatul:

Adică un Gogu Kaizer fericit că are plastilină. Care imediat a realizat o uber operă de artă nu foarte horror, dar destul de, ceea ce nu îl face mai pueril decât o maimuţă, dar are mai puţin păr pe spate decât, deşi faţa îl trădează:

Şi, desigur, direct din imaginaţia Ligiei, aveţi în continuare un fel de floare roz sadică, moleşită de căldură, pe care o chinuiesc amintirile mă răscolesc:

Mai ninge?

Teh Bo$$

Uneori, GK regretă că are messenger.