Tuesday, August 12, 2008

Fane

Fane are 19 ani. Este un vajnic locuitor al unui sat irelevant din România şi cioban de succes, respectat de berbeci. Cu puţin timp în urmă, Fane a avut o relaţie cu fată dintr-un sat vecin. Din nefericire pentru ei, fratele fetei a intervenit şi i-a interzis acesteia să mai "stea" cu Fane, oferindu-i şi o mică privire de ansamblu a unui posibil viitor alături de Fane. Ascultătoare din fire, fata a înţeles ce i se cerea şi s-a supus.

Nemulţumit de situaţie şi în loc să accepte cursul vieţii, Fane a considerat că ar fi înţelept să îl facă pe fratele fetei să plătească pentru măgăria ce-a făcut-o. "Norocul" i-a surâs, pentru că într-o seară, în timp ce el recita din Eminescu într-un şanţ, alături de câţiva prieteni şi de câteva beri la 2L, fratele fetei a trecut pe un scuter pe şoseaua alăturată şanţului. Şi nu era neînsoţit - pe locul pasagerului se afla chiar ea, fosta lui iubită.

Fane a mai sorbit câteva beri şi a aşteptat momentul în care cei doi aveau să se întoarcă. Moment care n-a întârziat prea mult să apară. Se mai întunecase puţin pe-afară. Cei doi se întorceau către casă, tot pe scuter, fără niciun motiv de grabă. Când au ajuns aproape de locul în care se afla el, Fane a sărit din şanţ, încercând să îl lovească pe fratele fetei cu pumnul. Acesta s-a ferit, însă a pierdut controlul scuterului. Scuterul s-a dezechilibrat, iar cei doi pasageri au căzut destul de violent pe asfalt. Fetei îi scăpase casca şi impactul cu asfaltul i-a fost fatal. Unii spun că, reuşind să nu-l nimerească pe fratele ei, Fane a lovit-o pe ea. Însă asta deja e irelevant.

Peste două zile, fata urma să-şi serbeze ziua de naştere. Peste aceleaşi două zile, Fane era pe terenul de fotbal, jucând - desigur - fotbal. Poliţia a deschis o anchetă punct.

De ce sunt scuterele periculoase? Pentru că există oameni ca Fane. Îngrijorător, dar irelevant de mulţi.

9 comments:

  1. say it isn't so :-s daca te transformi si tu in stirile de la ora 5 nu-ti mai trec pragul :(

    ReplyDelete
  2. gizaz, nu e vorba de asta. una din problemele mele este ca Fane e primul criminal pe care il cunosc personal.

    ReplyDelete
  3. nasol momentul, asta cere o schimbare a organizarii listei tale de mess... in infractori periculosi si din aia mai inofensivi...

    ReplyDelete
  4. Oooh, ai banner cu mineeeee :) That's so sweet.
    În altă ordine de idei, Fane must die. Adică...să moară Fane.

    ReplyDelete
  5. Romania e o tzara frumoasa .. pacat ca e locuita :)

    ReplyDelete
  6. Eşti nedrept. Fane poate a vrut altceva. Era ferm convins că fratele ei îşi va zice "raţă!" şi se va apleca iar, prin translaţie, ce va rămâne în dreptul mâinii lui vor fi două chifle moi pe care le va menţine în aer într-o schemă de patinaj. Desigur, numai pasajul cu "nu credeam să-nvăţ a omorâ vreodată" poate duce la asemenea elucubraţii patinaj...ice.

    ReplyDelete
  7. Si totusi, daca fratele fetei era intr-un Subaru Forester probabil l-ar fi sters pe Fane de pe parbriz.

    ReplyDelete
  8. E irelevant, dar mi-a dat cineva pe mess link-ul asta. O fi crezut ca sunt eu...
    Cat despre poveste: la tara inca se imparte dreptatea cu mainile proprii. Daca asta se poate numi dreptate...

    ReplyDelete

Bagă mare:

Note: Only a member of this blog may post a comment.