Monday, March 31, 2008
Horror umoristic
În urmă cu 3-4 săptămâni...
- Deci eu nani, k? zise Gogu Kaizer. Capul îi căzu în pernă, iar el începu să sforăie ca o fetiţă de 5 ani şi să saliveze random pe unde apuca. Auzea din ce în ce mai vag sunetele din juru-i, iar întunericul îi lăsa o senzaţie caldă de varză cu jumări. Ambientul perfect pentru un nani corect - de fiecare dată când Gogu Kaizer vede varză cu jumări, adoarme.
Nu foarte brusc, Gogu Kaizer se văzu privind o câmpie verde întinsă, tulburată de o linişte ameţitoare. În dreapta lui era un prieten bun de-al lui, la care se va referi în continuare cu apelativul Fifi Înaripatul. La un moment dat, Fifi Înaripatul exclamă către un punct din zare: "Uite-i!". Şi începu să fugă în direcţia opusă. Gogu Kaizer, nedumerit, încercă să priceapă ce era punctul care se apropia de el şi care devenea din ce în ce mai mare şi mai întins. Nu la mult timp realiză că respectivul punct nu era nimic altceva decât o gloată de zombie care se târau ameninţător către el. Aproape inexistent a fost momentul în care Gogu Kaizer a ajuns la 800 km/h, ajungându-l din urmă pe Fifi Înaripatul, ba chiar întrecându-l.
Privind din când în când în urmă, Gogu Kaizer observa stupefiat că teh zombies se apropiau tot mai ameninţător de ei. Nu-şi putea explica de ce, având în vedere că ăia abia se târau, iar el băgase şi NOS. În cele din urmă, Gogu Kaizer şi Fifi Înaripatul erau aproape înconjuraţi de teh zombies. Cei doi trăgeau din răsputeri să mărească distanţa dintre ei şi mortăciuni, însă nu reuşeau.
Punctul culminant a fost cel în care teh zombies l-au prins pe Fifi Înaripatul. În acel moment, Gogu Kaizer s-a oprit şi a exclamat perplex, cu 8 cuvinte/secundă, ţopăind haotic, însă frenetic ca o capră şi cu gura până la urechi:
- Buahahah! Flauşatule, te-au prins zombălăii! Lol roflmao zomg pwnd! Buahahah! Cum au reuşit, mă, să te prindă nişte melci?! Cât poţi să fii de flauşat? Tra la la la laaa laa laaa, eşti un pră-fă-lăăăăă-ău, tra la la laa la la laaa laaa, o să te mănânce zombălăii! Ownd, pwnd, astea!
Tot miştoul ăsta şi diverse dansuri pentru chemat ploaia în timp ce teh zombies îşi făceau liniştiţi munca de zombie cu Fifi Înaripatul. Partea gore e că teh zombies nu mai aveau nicio treabă cu Gogu Kaizer, iar Gogu Kaizer era chiar amuzat de situaţie. Drept pentru care şi-a văzut liniştit despre zburdat în pasul ştrengarului peste câmpia de-un verde halucinant.
Cât despre noaptea trecută, Gogu Kaizer nu-şi mai aminteşte nimic acum, în afară de faptul că protagonişti erau tot băieţii veseli care papă creiere la micul dejun. Doar că de data asta n-au mai fost la fel de amuzanţi ca atunci.
Saturday, March 29, 2008
Pirate theme
Thursday, March 27, 2008
Flashback
În Warrior Within, nenea Prince of Persia ăsta a avut parte de una dintre cele mai gege coloane sonore făcute vreodată pentru un joc. Aşadar, fără altă lălăială, hai neaţa:Moar here, here und here.
Gore, zic, gore
Acest post îi este dedicat lui Dominus, care azi i-a trimis lui Gogu Kaizer numai linkuri gore şi demoralizante.
PS: Şi-a tras Vălicu blog.
Wednesday, March 26, 2008
Întrebarea zilei
Notă: Este irelevant cum a aflat Gogu Kaizer chestiile alea, k?
Tuesday, March 25, 2008
Nişte unii care aleargă după o minge
Motivul pentru care Gogu Kaizer a hotărât că e momentul să abordeze subiectul "hai dă şi tu cu piciorul în minge pentru ca să se învârtă, ea, mingea, zic" este că peştele congelat nu se fierbe foarte bine din prima. Adică sâmbătă seara, Gogu Kaizer era la nişte prieteni, în ideea de a face schimb de linkuri între ei. Şi pentru că Relu e microbist, tv-ul era deschis la meciul dintre Poli Iaşi minus Cluj nuştiuce. Desigur, inevitabil, în pauzele de turnat Cico [nişte una sau mai multe băuturi carbogazoase cu sau fără alcool, intitulate generic Cico, pentru ca să nu bată la ochi, fiind, aşadar, la derută]. Aolo, iar faza cu punctul şi cu fraza neterminată. Ăsta nu mai ştie alte glume. Deja îmi vine să fac pe ea ceva de fază sau ceva pe ea de fază. Acuma va încerca să reia subiectul cu o frază care se vrea inteligentă. Deja sunt la al 800lea rând şi am uitat ce voia să spună. Hai du-te naiba, că închid pagina.
Între timp, Gogu Kaizer continua nevinovat ideea...
În pauzele de turnat Cico în pahar, Gogu Kaizer mai arunca un ochi către meci. Treptat, către final, deja se uita cu maxim interes şi cu nişte un fel de scârbă. Ceea ce jucau oamenii ăia acolo nu era fotbal. Era un fel de "eu chiar dau cu piciorul în minge şi, ocazional, îi mai fut una câte unui jucător random de la echipa adversă, eventual îi sparg nasul, poate îi scot şi un dinte". Când Gogu Kaizer era delicvent juvenil, fotbalul ăsta era interesant. Gogu Kaizer nu era microbist, însă urmărea ocazional câte un meci, fără să-i pese de cine joacă, unde joacă, de ce, cui, de ce nu sunt majorete, cât costă ceasul lui Mutu, de câte ori pe an face Chivu sex etc.
La un moment dat, fotbalul a fost un sport. La un moment dat, exista competiţie în fotbal. La un moment dat, o echipă de fotbal te convingea să-i fii suporter pentru felul în care juca, pentru respectul pe care îl arătau adversarilor când pierdeau sau pentru spectacolul pe care îl ofereau pe teren. Acum, fotbalul e o manea ieftină, compusă de un Moga cu burtă. Acum există acuzaţii, declaraţii, vieţi personale ale jucătorilor şi ură. Acum există incendii în tribune, jandarmi şi dinţi rătăciţi printre scaunele oaspeţilor. O mulţime de oameni se omoară între ei pentru că o mână de oameni dau cu piciorul într-o minge. "Ha, ha! fraiere, ţi-am spart capul, ţi-am zdrobit rotula şi ţi-am perforat plămânii pentru că echipa mea e mai tare decât a ta, ha, ha! şi tu ai zis că nu e, ha, ha!"
Adună toate astea şi înmulţeşte-le cu factorul "presa". O contribuţie la halul în care a ajuns fotbalul românesc astăzi a adus-o şi presa de specialitate, sub transparenta scuză că "asta vrea românul, asta îi dăm". Se pare că există pe undeva un "wishlist al românului", în care e precizată treaba asta. Şi să nu trecem cu vederea "...şi acum ştirile din sport", sintagmă ce ar trebui schimbată în "ştirile din fotbal". Deşi, şi aşa ar fi greşit, pentru că de fapt sunt ştiri despre Mutu şi chiloţii lui cu imprimeu de leopard sau Becali şi cele 10 moduri ale sale prin care poţi ajunge la împlinire sufletească.
Gogu Kaizer se aşează mai bine pe scaunul de la birou şi priveşte nepăsător la primul şi singurul articol despre arte marţiale şi violenţe nejustificate pe care l-a scris pe blogul ăsta. Bolborosind, constată cu stupoare că stomacul lui a învăţat să se lipească de "şira spinării" de gol ce e şi hotărăşte că mâncarea e mai cul decât fotbalul.
De ce brainstorming-urile "suge"
- întotdeauna există o mână de aroganţi care adoră să se audă vorbind
- întotdeauna există unul care să se şteargă undeva cu ideea ta, decretând că nu e cul, dar fără a aduce argumente concrete şi plauzibile
- realizezi că unii sunt paraleli cu ceea ce fac, însă ei vor avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte rezultatul muncii tale
- nu se ajunge nicăieri din cauza ălora de la primul punct
- deşi se discută despre ceva next-gen, eşti conştient că viitorul nu-ţi rezervă aşa ceva
- ajungi să te întrebi câte puncte şi-au pus unii la skillul de pupîncurism
- nu se întâmplă nimic constructiv, fun sau esenţial pentru scopul lor
Friday, March 21, 2008
Pata pata pata pon!!!!1
Gogu Kaizer te învaţă
- Să recunoaştem: mai devreme sau mai târziu, orice om ajunge în situaţia de a scăpa de un cadavru. În acele momente, fiecare reacţionează mai mult sau mai puţin corect. Drept pentru care, atunci când îţi vine rândul, trebuie să ştii că primul lucru pe care trebuie să-l faci e să te asiguri că nu tu eşti cadavrul. Dacă eşti sigur că nu eşti tu, e-ok punct ro - primul site legal cu muzică gratuită din România.
- Al doilea lucru pe care trebuie să-l faci e să te asiguri că presupusul cadavru e în adevăr cadavru. Cel mai simplu mod prin care poţi să te asiguri e să constaţi că e decedat.
- Pentru că niciodată nu poţi fi sigur 100% de o manevră d-asta, mai trebuie să faci încă o chestie: să te asiguri că nu e lună plină şi alte vrăjeli d-astea. Păi când e lună plină, cadavrele alea au tendinţa să nu mai stea moarte şi să te alerge circular în scopul nobil de a te ruga frumos să împărtăşeşti cu ele nişte puţin din creierul tău. Singura şansă să scapi de aşa ceva este să fii peste fire de prost, pentru că s-a dovedit ştiinţific că mâncând creier prost de posesor prost, cadavrele umblătoare încep să se plagieze între ele. În viaţa de zi cu zi, asta e echivalent cu o coajă de banană.
- Dacă nu e lună plină, eşti pe drumul cel bun. Acum nu mai trebuie decât să faci rost de o bere, să o bei şi să te urci la volan.
- Când ajungi fix la jumătatea drumului spre unde te grăbeai tu, întoarce-te să iei şi cadavrul, că l-ai uitat. Eventual, dă-ţi şi o palmă după ceafă, să nu mai faci niciodată aşa ceva.
- După ce ai urcat cadavrul în maşină, pe scaunul din dreapta, pune-i centura. Pune-i o şapcă pe cap şi prinde-i gura nu nişte agrafe, să pară zâmbăreţ. În acest fel nu vei da de bănuit. Plus că amenda pentru centură o plăteşti tot tu, fraiere.
- În caz că te opreşte poliţia, oferă-le nişte ceapă cu brânză. Nu te vor putea refuza şi, după ce vor savura ceapa, vor realiza că le pute gura şi se vor duce să cumpere mult Orbit, mult de tot, destul de mult chiar, lăsându-te pe tine să îţi vezi de treabă liniştit.
- Odată ajuns la locul la care voiai să ajungi, aminteşte-ţi de vremea în care erai mic şi mâncai roşii cu lapte. E, imaginează-ţi ce faţă aveai atunci. Nişte ochi mari, o faţă dolofană şi nevinovată, dar murdar de lapte pe la bot, respectiv de roşii pe piept. Gore, frate, gore. Tu realizezi ce cul era că nu trebuia să cureţi tu după tine?
- Fără să-ţi dai seama, cât timp tu depănai amintiri cu tine despre tine, ai scăpat de cadavru. Felicitări!
Până atunci, nu uita: nu te apuca să omori oameni când e lună plină. Se lasă cu chestii gore.
Monday, March 17, 2008
Ante-RBF
Dominus: Aproape de Unirea, da. Vezi, n-am uitat, lecitina ftw!
GK: Super cul. La cât, unde mai exact şi de ce?
Dominus: Da.
GK: K.
În seara cu pricina, Ariel trebuia să se facă prezent la locul de întâlneală. Drept pentru care următoarea discuţie tot prin SMS:
Ariel: Vezi că m-o sunat Piticu şi a zis că la 8:30 vine cu teh car la Unirii şi că are 3 locuri libere. Câţi suntem?Mai apoi, în timp ce gaşca aştepta Arielul, are loc altă conversaţie prin SMS:
GK: Mai mulţi de 3.
Ariel: 4?
GK: Cel puţin 6.
Ariel: Ştiu, e gore. M-a oprit poliţia. Vor să-mi ia carnetul. Sper să mă lase să plec. Gore ftw!
GK: Whut?
Ariel: Deci Ariel mănâncă. E la Leyla, adică la mine. He will be there soon.
GK: Nu ne-am mai dus la Mec. Suntem la et. 4 în Unire.
Ca să mai zică cineva că lipsa de comunicare nu rentează.
Saturday, March 15, 2008
Cine erau toţi oamenii ăia?
După ce că s-a întâlnit cu Dominus şi cu Goja [fiecare cu +1, lol], Arielul şi Deceul s-au hotărât să întârzie, că deh, primului îi era foame, iar al doilea e din Timişoara, care cică e departe, deci are scuză. E posibil să se fi ofticat la glumele cu Timişoara, deşi nu va recunoaşte nici pe dabăl iu si. Ajunşi la Fabrica, respectivii de mai sus au fost întâmpinaţi de o coadă de bloggeri la intrare şi de un danf gore. S-au gândit să spere că nu miroase aşa şi înăuntru, lol. Per total, a fost ok. Gogu Kaizer s-a văzut cu lume veche - Gramos, Avionaru, Nihasa, Jen, Visurât - dar a cunoscut şi lume nouă [pentru el, lol]. A avut deosebita plăcere să declare că a învăţat la acelaşi liceu la care au fost şi Rezistenţii Urbani [care Rezistenţi Urbani sunt gege, k?] şi a avut ocazia să se privească ochi în ochi cu Doamna cu Coasa. Spre dezamăgirea Kaizerului, nu a reuşit să se converseze, de exemplu, cu un oarecare Someone de-a stânga Dâmboviţei, cu Lascivul [care zicea că e p-acolo, dar nu prea era] sau cu Subiectiv, care n-a catadicsit să vină [huă, bă, huă].
Surpriza serii a fost Utopic, care e încă vie, frate. Tocmai d-asta a fost surpriză, pentru că e încă vie, zic. Dezamăgirea serii a fost Adrian Ciubotaru, care e un actor foarte bun. În rest, cine erau toţi oamenii ăia, frate? Ce era cu ei acolo? Ce doreau, ce treabă aveau ei acolo? Toţi erau împărţiţi în mici grupuleţe, care mai de care mai nebăgători în seamă. Ca să nu mai precizeze Kaizerul că, pe vremea lui, românii purtau ecusoanele alea pe care scrii că ai blog. Aici, dacă erau 100 de oameni care purtau tâmpeniile alea, era bine. Şi din cei 100, 60 scriau ceva la derută.
În concluzie, a fost destul de ok. Probabil mai era ceva de zis pe ici, pe colo, dar acum Gogu Kaizer e chiaun şi se duce să bea o cafea şi să se lăfăie în el de weekend. Că d-asta e weekend, să te lăfăi. E ok să te lăfăi, chiar dacă pari chiabur. Şi pentru că ajunge un articol serios pe an [mai ales că e cu bloggeri, dar fără linkuri către ei, lol], Gogu Kaizer va reveni mai târziu cu povestea Melcului păcălit de ciorbă care se cuplează cu Prinţesa Râmă şi încearcă să scape de tirania Împăratului Berilă. Adică să revenim la inepţiile kaizeriene, ddf.
Friday, March 14, 2008
Castelul Prinţesei de Caramel
Şi nişte un mini interviu cu autorul, pentru că Gogu Kaizer are pile acolo:
Gogu Kaizer: Zic, de ce ai concretizat „Castelul”?
Eddie: Ca să aibă lumea un loc în care să intre şi să viseze frumos. Ca să mai pună lumea mâna pe-o carte. Ca să nu uite lumea să iubească. Şi ca să aibă lumea în bibliotecă o carte cu un melc pe copertă, lucru greu de realizat în ziua de azi, când s-au înmulţit crescătoriile şi melcul a ajuns doar un „obiect” culinar pe mesele fandosiţilor. Cu alte cuvinte: să dăm melcului, ce-i al melcului!
Eddie: Nu sunt cul, nu-s metrosexual, nu-s nici măcar ubersexual. Oricum, la întrebarea asta vor răspunde cititorii. Şi mai ales cititoarele.
Eddie: Ce-i aia ţâţă? EU am avut ideea cu melcul, aşa că nu mă acuza de mogisme! Treaba ta pe ce dai autografe, eu dau pe melci. :D
Eddie: Melcul meu nu e păcălit de nimeni! Ba chiar păcăleşte pe unii sau alţii, persoane care merită acest lucru. Dar îi păcăleşte în cel mai frumos şi bun mod cu putinţă. Iar cartea e o poveste frumoasă, pentru oameni mari şi deştepţi.
Eddie: Da, poate chiar mai demult. E un roman scris a-la-long, din lipsă de timp. În mod normal, îl scriam în trei săptămâni. Dar pe undeva e mai bine aşa, a ieşit mai „copt”. Bine că n-a căzut de-a dreptul din copac! Da, l-am citit acum o lună, pentru a-i face corectura finală. Nu m-am plictisit, e bun. La un moment dat chiar mă întrebam cine l-o fi scris.
Eddie: Desigur! Deja e-n gestaţie. Se numeşte Pacoland şi poate fi citită, capitol cu capitol, pe Eddie’s. Ba chiar vor exista mai multe – dacă desenatorul meu se va mişca mai cu graţie (că talent are suficient!) anul ăsta o să apară şi o carte pentru copii: Aventurile măgarului Alfred. Să nu spui că Alfred îl cheamă pe prietenul tău imaginar, că o să te strig Moga de-acum încolo!
Eddie: Luaţi Castelul! E cartea aia cu melc pe copertă de care o să vă amintiţi toată viaţa! U-haa!

