Nişte unii care aleargă după o minge

Gogu Kaizer, de felul lui, nu le are deloc cu fotbalul. E paralel şi anti-talent. Un manelist ar zice că "anti-talent pe sistem anti-turbo", dar să nu intrăm acolo. Să pui un Gog [da, mă, păi, un Gog, doi Gogi] Kaizer să joace fotbal e ca şi cum ai pune un Moga să creeze muzică originală. Sau un Connect-R să vorbească [cel mult să cânte] în română. Nu e cu fotbalul şi gata.

Motivul pentru care Gogu Kaizer a hotărât că e momentul să abordeze subiectul "hai dă şi tu cu piciorul în minge pentru ca să se învârtă, ea, mingea, zic" este că peştele congelat nu se fierbe foarte bine din prima. Adică sâmbătă seara, Gogu Kaizer era la nişte prieteni, în ideea de a face schimb de linkuri între ei. Şi pentru că Relu e microbist, tv-ul era deschis la meciul dintre Poli Iaşi minus Cluj nuştiuce. Desigur, inevitabil, în pauzele de turnat Cico [nişte una sau mai multe băuturi carbogazoase cu sau fără alcool, intitulate generic Cico, pentru ca să nu bată la ochi, fiind, aşadar, la derută]. Aolo, iar faza cu punctul şi cu fraza neterminată. Ăsta nu mai ştie alte glume. Deja îmi vine să fac pe ea ceva de fază sau ceva pe ea de fază. Acuma va încerca să reia subiectul cu o frază care se vrea inteligentă. Deja sunt la al 800lea rând şi am uitat ce voia să spună. Hai du-te naiba, că închid pagina.

Între timp, Gogu Kaizer continua nevinovat ideea...
În pauzele de turnat Cico în pahar, Gogu Kaizer mai arunca un ochi către meci. Treptat, către final, deja se uita cu maxim interes şi cu nişte un fel de scârbă. Ceea ce jucau oamenii ăia acolo nu era fotbal. Era un fel de "eu chiar dau cu piciorul în minge şi, ocazional, îi mai fut una câte unui jucător random de la echipa adversă, eventual îi sparg nasul, poate îi scot şi un dinte". Când Gogu Kaizer era delicvent juvenil, fotbalul ăsta era interesant. Gogu Kaizer nu era microbist, însă urmărea ocazional câte un meci, fără să-i pese de cine joacă, unde joacă, de ce, cui, de ce nu sunt majorete, cât costă ceasul lui Mutu, de câte ori pe an face Chivu sex etc.

La un moment dat, fotbalul a fost un sport. La un moment dat, exista competiţie în fotbal. La un moment dat, o echipă de fotbal te convingea să-i fii suporter pentru felul în care juca, pentru respectul pe care îl arătau adversarilor când pierdeau sau pentru spectacolul pe care îl ofereau pe teren. Acum, fotbalul e o manea ieftină, compusă de un Moga cu burtă. Acum există acuzaţii, declaraţii, vieţi personale ale jucătorilor şi ură. Acum există incendii în tribune, jandarmi şi dinţi rătăciţi printre scaunele oaspeţilor. O mulţime de oameni se omoară între ei pentru că o mână de oameni dau cu piciorul într-o minge. "Ha, ha! fraiere, ţi-am spart capul, ţi-am zdrobit rotula şi ţi-am perforat plămânii pentru că echipa mea e mai tare decât a ta, ha, ha! şi tu ai zis că nu e, ha, ha!"

Adună toate astea şi înmulţeşte-le cu factorul "presa". O contribuţie la halul în care a ajuns fotbalul românesc astăzi a adus-o şi presa de specialitate, sub transparenta scuză că "asta vrea românul, asta îi dăm". Se pare că există pe undeva un "wishlist al românului", în care e precizată treaba asta. Şi să nu trecem cu vederea "...şi acum ştirile din sport", sintagmă ce ar trebui schimbată în "ştirile din fotbal". Deşi, şi aşa ar fi greşit, pentru că de fapt sunt ştiri despre Mutu şi chiloţii lui cu imprimeu de leopard sau Becali şi cele 10 moduri ale sale prin care poţi ajunge la împlinire sufletească.

Gogu Kaizer se aşează mai bine pe scaunul de la birou şi priveşte nepăsător la primul şi singurul articol despre arte marţiale şi violenţe nejustificate pe care l-a scris pe blogul ăsta. Bolborosind, constată cu stupoare că stomacul lui a învăţat să se lipească de "şira spinării" de gol ce e şi hotărăşte că mâncarea e mai cul decât fotbalul.