Collision course

Azi dimineaţă n-am reuşit să mă trezesc la timp, când a sunat alarma. A sunat o dată, i-am dat snooze, a sunat a doua oară, i-am dat snooze şi tot aşa de vreo 6-7 ori. M-am trezit speriată, pentru că mi-am amintit că azi aveam de prezentat pachetul de servicii clienţilor din Austria. Am sărit repede din pat şi am fugit la baie, dar noroc că m-am uitat la ceas chiar atunci. Întârziasem aproape o oră.

Aşa că m-am dus direct la şifonier. Of, cum de nu m-am gândit aseară să-mi pregătesc hainele pentru azi? Am găsit rochia aia neagră pe care nu trebuie să o calc şi mi-am aruncat repede pe mine cămaşa de ieri. Dar să nu credeţi că aveam de gând să ies aşa din casă. Nu, m-am aranjat puţin la baie şi arătam ca nouă. Că mi-am adus aminte, cred că tâmpenia aia de cântar s-a stricat mai rău - aveam două kilograme în plus faţă de ieri. Dar aveam hainele pe mine, geanta, deci nah...

Am mers pe jos până la metrou. Săndăluţele alea noi au început să mă cam strângă, cred că au intrat la apă după ce le-am băgat în maşina de spălat. Şi de când s-a încălzit vremea, geanta crem îmi tot alunecă de pe umăr. La metrou, nenea gardianul ăla simpatic mi-a deschis iar portiţa de lângă turnicheţii ăia. E foarte drăguţ, cred că mă place, pentru că nici nu e nevoie să-i mai arăt abonamentul - vine direct la portiţă când mă vede. Dar astăzi cred că era supărat, că părea cam trist şi tot înjura (înjura mai încet, dar eu tot l-am auzit). Din câte am înţeles, probabil sora lui nu i-a lăsat nimic de mâncare acasă, pentru că a zis ceva de genul "'mnezeii tăi, ai mâncat frigiderul cu totul". Sper să se împace cu ea.

La Dristor, în pasaj, era cât pe-aici să cad pe scările acelea. Nici nu vă imaginaţi ce frică mi-a fost. Coboram să iau metroul către Eroilor, mi-era teamă să nu plece fără mine (pentru că metrourile circulă o dată la două ore) şi m-am cam dezechilibrat chiar când mai aveam 3-4 trepte până jos. Noroc că m-a prins un băiat care urca. I-am mulţumit, dar nu cred că m-a auzit pentru că părea mai grăbit decât mine şi, în plus, avea căşti în urechi.

În metrou, doi domni au fost îndeajuns de simpatici încât să-mi ofere locurile lor. N-am mai stat atât de relaxată într-un metrou de când făceam overtime la serviciu şi plecam la 10 noaptea. Când am ajuns la serviciu, şeful era cu clienţii la cafea.M-a văzut, mi-a zâmbit, apoi a venit şi mi-a spus că respectivii clienţi au ajuns mai devreme şi, dacă tot venisem şi eu, să începem prezentarea în câteva minute. Atunci am realizat că m-am grăbit degeaba - prezentarea era de fapt la 11:00.