Frate, cum agăţa Grigore Antipa gagici? Se ducea la una random pe stradă şi îi zicea cu o voce mai groasă "Bună, sunt Grigore, vrei să-ţi arăt muzeul meu"?

"Oneirology" este numele ultimului album al băieților de la CunninLynguists, băieți care rulează mai mult decât fin de vreo 11 ani, așa. Nu zic că au revoluționat hip-hop-ul, pentru că habar n-am dacă era ceva de revoluționat acolo. În schimb, o să vă zic că sunt atât de meseriași încât m-au făcut să-mi placă hip-hop-ul.

Puteți să le ascultați albumele aici. Până dați voi click, vă las cu vreo trei melodii, așa, de control.

Niște "Stars Shine Brightest"


Niște "Darkness"


Și niște "Enemies with benefits"

Dimineaţa, când Gogu Kaizer pleacă spre serviciu, observă din greşeală cetăţeni cumsecade plimbându-şi orătăniile de prin casă (de obicei câini, dar mai sunt câţiva care plimbă o sticlă de bere prin staţia de autobuz).

Azi-dimineaţă, Gogu Kaizer a avut o revelaţie, care revelaţie e din întâmplare şi soluţia pentru frigul de afară. Da, începând de mâine dimineaţă, Gogu Kaizer îşi va plimba caloriferul până la serviciu şi înapoi. Pe calorifer îl va chema Trollică, va fi electric şi va face nişte primăvară în jurul lui.

Acuma, toată lumea ştie că, pe vremea asta, caloriferul e cel mai bun prieten al omului. Face căldură, stă cuminte unde-l pui, poţi să baţi cocalari cu el, poţi să-l arunci de la etajul 9 în ăla care tocmai îţi fură maşina şi, spre deosebire de un câine, poţi să-l bagi în priză (dar depinde de rasă).

Iar ca animal de casă, e perfect - nu face zgomot decât dacă bate vecinul de jos în ţeavă, nu lasă "cadouri" prin toată casa şi n-are cont de facebook. Şi, contrar aşteptărilor, poţi să interacţionezi cu el: "Hai, Trollică, adu factura la curent!" sau "Trollică, n-ai voie să-l călăreşti pe nenea din metrou chiar dacă lui îi place!" sau "Trollică, uite-l pe Guţă, rupe-i fâşul şi arde-l la propriu!" (pentru că asta fac caloriferele, sar la beregată).

Şi ca orice lucru bun, toată distracţia cu Trollică va trebui să se termine la un moment dat. Probabil atunci când va compune Moga o melodie pentru el sau când vor da ăştia o lege că trebuie să plăteşti o tâmpenie de taxă pentru caloriferele fabricate înainte de 2007.

Luni, la cafeaua de dimineață (gheimlofticienii sunt mari consumatori de cafele de la dozatoarele de cafea proastă pe tot parcursul zilei). Apare și Andreea, tristă și pleoștită:

Andreea (tristă și pleoștită): Mi-a zis Cucu că sunt grasă... Că sunt chubby... Nu sunt grasăăă! Aurel, îmi aduci și mie un scaun?
Aurel (cu rânjetul de rigoare): Cred că mai bine îți aduc două...

Ja, ok, nu știu cum vi se pare vouă, dar eu m-am salubrizat de râs când am auzit bancul ăsta. Nu e  cel mai amuzant banc din lume, dar tocmai pentru că l-a spus un țigan (căruia nu i se pare ofensator termenul, ok?) îl face să fie funny. Cică:

Întrebare: Când e țiganul om?
Răspuns: Când îl vezi de la depărtare, pentru că zici "O, uite, vine un om.", dar pe urmă se apropie și realizezi că "A, nu, mă, e țigan."

/ba-dum dum tsh :<

La cum browsează Gogu Kaizer televizorul dimineaţa, nu avea cum să nu afle de existența lui Don Omar și a melodiei lui, Danza Kuduro, pe care o cântă împreună cu unu', Lucernă. Ăsta e videoclipul:

Ştii colegul ăla care stă la câteva birouri de tine şi care, atunci când vine vara, îţi violează brutal simţul olfactiv? Ăla, mă, care are o aură specială în jurul lui, aură în care tot ce intră, deşi nu moare, se transformă într-o abominaţie fără suflet, fără vise, fără sens în viaţă. Tot ce rămâne e doar o umbră palidă a ceea ce a fost, fără nicio şansă de a reveni printre cei vii.

Hai că l-ai identificat, ăla e. Ai vrea să-i spui că îţi ucide însăşi dorinţa de a trăi, dar pe cât de mult ai vrea să faci asta, pe-atât de mult ţi-e jenă şi nu ştii de ce. Nu sunteţi atât de buni prieteni încât să-i zici direct că "bă, miroşi dubios". Niciodată nu e atât de simplu. Dar ca să punem lucrurile în mişcare, Gogu Kaizer face cinste cu nişte metode oficiale de a-i spune acelui coleg că îţi zdrobeşte umanitatea cu super puterea lui de a emana chestii:

• Du-te noaptea la serviciu şi lasă-i pe birou o compilaţie cu "The best of Săpun şi Geld Eduş". Se găseşte la orice farmacie şi costă doar 19,99 RON (acum cu posibilitatea de a plăti în rate). Lasă-i şi un post-it pe care să scrie "Cu drag, de la Zâna Titi Măcelaru'. Foloseşte astea în fiecare zi, altfel îţi sparg faţa".
• Angajează o trupă de mariachi care să îi cânte în fiecare dimineaţă la 7:30 numai jingle-uri de la reclame la deodorante, parfumuri sau credite bancare (unele sunt chiar mişto şi n-au nicio vină).
• Lasă-i bileţele anonime pe birou în fiecare zi în care îi spui că "Dacă nu faci ceva în privinţa asta, o persoană dragă ţie va muri. Sau îţi sparg calculatorul şi nu mai ai pe ce să joci Solitaire". După asta, trimite-i prin poştă nişte scrisori nesemnate şi construite din litere tăiate din ziare în care să-i zici că "Viaţa mea depinde de tine. Deja a omorât doi dintre noi".
• Ai blog şi ştii că-ţi citeşte blogul? Perfect! Scrie un articol acolo intitulat "Cum să îi spui unui coleg de serviciu că pute" şi bagă câteva metode prin care se poate face asta. Nu ştiu, inventează şi tu pe loc nişte chestii. Eventual, printre ele, strecoară şi metoda asta, cu scrisul unui articol pe blog, să pară că e ceva scos din Inception. După aia fă un trollface.
• Invită-l la o petrecere, care de fapt e o petrecere surpriză pentru el. Şi care de fapt nu e petrecere, e mai mult o spălătorie auto unde ai închiriat o oră de stropit cu apă. Da, când apare, băieţii de la spălătorie vor arunca cu spumă pe el, iar tu îi vei rupe fâşul cu furtunul. Pow, headshot, problemă rezolvată!
• Metoda gentlemanului: îmbracă-te la costum, fumează o pipă şi abordează-l. Spune-i că "Stimabile coleg, mulţumită capacităţii mele de a recepţiona şi de a interpreta stimuli olfactivi cu ajutorul receptorilor chimici sau al celor olfactivi, mi-a fost adus la cunoştinţă că îţi dezlănţui puterea de a transforma spaţiul în care ne desfăşurăm activitatea profesională într-un mediu ostil şi nefavorabil productivităţii. În calitate de cetăţean cu drepturi, îţi cer să încetezi. În caz contrar, pun controlorii RATB pe tine".
• Fură-i banii de mâncare în fiecare zi şi spune-i că îi vei returna la iarnă, când lumea poartă haine mai groase şi merită acei bani.
• Oferă-i mită. Na, asta e, aşa se rezolvă problemele în ţara asta :<
• Spune-i că a devenit ilegal să miroşi urât. Dacă nu se prinde, zi-i că tocmai a ieşit în afara legii şi că a devenit un infractor (această metodă a fost votată de către cititorii blogului Kaizer Gogu ca fiind "the most likely to succeed" metodă).
• Fă o petiţie pe Facebook şi invită-l să o semneze. Nu, stai, glumesc. Chestiile alea de pe Facebook sunt total inutile.
• Povesteşte în fiecare dimineaţă cât de nasol a fost drumul până la serviciu din cauza unuia din metrou care mirosea suspect de dubios şi afirmă de câteva ori că speri ca asta să nu se întâmple şi la serviciu. Niciodată. Doar că noi ştim că deja se întâmplă. Şi ştim cât de trist e :<

Vara asta se va întâmpla o chestie foarte tare: timp de şase săptămâni, în fiecare zi de luni, de la ora 19:00, la Teatrul de vară din Herăstrău, pasionaţii de teatru vor avea ocazia să vadă câte un spectacol la preţul simbolic de 1 leu.

Proiectul se numeşte Ludika şi urmăreşte să promoveze teatrul în rândul publicului larg. Organizatorii vor face cinste cu piese de teatru, locuri pentru toată lumea şi trupe tinere şi meseriaşe. Primul spectacol, "Şi cu violoncelul ce facem?", de Mihail Spiridonescu, va fi chiar luni, 25 iulie. Apoi vor mai fi încă două în august (pe 1 şi 8) şi altele trei în septembrie (pe 5, 12 şi 19). Oricum, găsiţi mai multe detalii pe site.

Deci, ne vedem acolo?

Cu ocazia zilei de naştere a lui Liviu Alexa, inculpaţii Brylu, Răzvan şi Tudor au obţinut nişte fonduri europene şi au organizat weekendul ce tocmai ai trecut o vizită la Sibiu a câtorva bloggeri (unii, nu-i ştiţi voi).

Habar n-am cu ce să încep. Stau de juma' de oră şi nu pot să mă hotărăsc. Adică, să povestesc mai întâi că Sibiul e unul din oraşele în care mi-ar plăcea să locuiesc? Să scriu două-trei rânduri despre cum am umblat cu Scorpy acu' doi ani, random, căscând gura prin Brukenthal sau holbându-ne la Biserica Evanghelică? Să notez câteva date concrete, să pară că ştiu mai multe despre Sibiu decât îmi place să cred?

Păi hai că mai bine încep cu începutul. Weekend-ul trecut a fost #PrinSibiulMeu, o excursie organizată de Brylul (na, că te-am articulat, să te văd ce-o să faci!), Răzvan şi Tudor, în care câţiva oameni cu bloguri (unii, nu-i ştiţi voi) s-au plimbat prin Sibiu. Brylu şi Tudor s-au ocupat de toate detaliile alea de care noi nici nu ne-am pus problema şi au făcut-o atât de bine încât eu, de felul meu, m-am simţit uber minunat. La cum au decurs lucrurile, mai rămânea să controleze vremea şi să facă răcoare afară. Niciun stres, nicio grijă, nicio panică. Răzvan ne-a fost ghid. Cred că nu exagerez când zic că poza lui ar trebui să fie pe pagina wikipedia a oraşului Sibiu la secţiunea "References" cu menţiunea că ştie TOT ce e de ştiut despre Sibiu.

Degeaba o să vă povestesc ce-am vizitat, pentru că dacă n-aţi fost prin Sibiu, nu veţi citi decât nişte cuvinte goale. Pe bune, o să vă uitaţi cu ochii până la ceafă la mine dacă vă spun că la prima vizită în Sibiu ar trebui să ieşiţi o plimbare care să înceapă de la - nu ştiu, hai să alegem un nume random - Turnul Sfatului, asigurându-vă că ajungeţi prin Piaţa Huet, dar trecând pe sub Podul Minciunilor şi fără să vă grăbiţi spre Casa Generalilor, Catedrala Romano-Catolică sau Turnul Dulgherilor, că nu pleacă nicăieri. Nu mai adaug că vizitele la Brukenthal sau la Muzeul de Istorie sunt obligatorii.

Dar ce-a făcut experienţa cu adevărat specială au fost oamenii alături de care am vizitat oraşul (nişte bloggeri, nu-i ştiţi voi). Oamenii ăştia n-ar mai trebui puşi în acelaşi loc niciodată, pentru că Universul riscă să facă implozie de la atâta awesomeness. Plus că din cauza lor m-am simţit mai bine decât plănuisem şi am avut senzaţia că weekend-ul a trecut în două secunde. Drept urmare, îi cam înjur constant pentru chestia asta. Dacă cineva sughite la 16:34 în oricare din zilele următoare, să ştiţi care e faza.

Sibiu e un oraş încărcat de istorie, care şi-a păstrat foarte frumos trecutul. Colindând străzile lui, e foarte uşor să te imaginezi (s-ar putea să ajute şi căldura la chestia asta) lângă Haas când s-a săturat să tot facă banking şi s-a hotărât să presteze despre experimentul cu racheta. Sau că erai în publicul care a mers la primul spectacol al primului teatru din Transilvania. Sau că te aflai la una din serile organizate de Samuel von Brukenthal, la care invita tot felul de muzicieni cunoscuţi (legenda spune că în acele timpuri dedicaţiile muzicale erau ilegale).

În final, nu pot să zic decât că #PrinSibiulMeu a fost o experienţă pe care eu, unul, am de gând să o repet vara asta. Nu ştiu despre voi, dar pentru mine Sibiul încă mai are secrete.

Ca să pară mai lung articolul, na nişte poze făcute cu Vignette, că tot era la îndemână:

Drumul spre serviciu (sau spre şcoală, na) ar trebui să fie cea mai mare rutină a zilei. Indiferent cât faci pe drum, dacă n-ai o carte în care să beleşti ochii, un ceva pe care să joci un tetris sau o muzică în căşti, ajungi inevitabil să analizezi oamenii. Şi pentru că îi analizezi, automat îi şi judeci. Pentru că deh, natura umană îţi dă dreptul să judeci oamenii ăia din jurul tău prin prisma valorilor tale morale.

Acuma, că faci publică judecata aia e altă treabă, dar în momentele alea moarte din drumul spre serviciu ajungi să ai tot felul de gânduri (legate sau nu de ceilalţi oameni). Ceva de genul:

• Hm, cum ar fi să am super puteri? Da, să fiu Omul-Axiomă şi super puterea mea să fie că tot ce zic e o axiomă. Trebuie să-mi fac un "mental note" să caut pe interneţi toate axiomele din lume.
• Dacă eu mă uit la telefon, atunci şi telefonul se uită la mine, nu?
• Cine naiba e tipa aia care urlă la telefon că vrea să schimbe subiectul? Stai, ce i-a zis ăla? Lol, cică "domnişoară, auzi mai bine dacă ţipi?".
• Frate, cât poa' să bage ăla în el? E a treia merdenea pe care o face să dispară. Eah, iar i-a căzut brânză pe piept. Ăsta păstrează şi pentru mai târziu, clar.
• Cum arată tanti care zice că "atenţie, se închid uşile" şi "urmează staţia Peronni cu peron pe etichetă"?
• Băi, da' chiar, ce se întâmplă după ce mori? Sau nu, stai, că e prea dimineaţă pentru d-astea. Fock it.
• Nu cedez niciun loc, fock off.
• Uou, de ce naiba e nenea ăla atât de portocaliu. Oare dacă mănânci mulţi morcovi, te faci portocaliu? Asta să fie? Aaa, stai mă, poate e mandarinez de-ăla care stă pe la Ecuator. Ăia parcă sunt portocalii pe-acolo. Mental note: de căutat pe interneţi cum arată mandarinezii.
• Cum naiba are ăla două gulere la un singur tricou? Alo, domnu', nu ţi-e cald? Aolo, câte tone de parfum ţi-ai turnat pe meclă?
• Meh, uite-l pe tipul ăla de la serviciu cu care n-am vorbit decât de două ori de când am venit în firmă. Nu te uita spre el, că iar vine încoace şi iar o să fie un drum spre serviciu în "awkward silence". Pe scula lui Jupiter, m-a ginit! Îh, vine încoace. A, salut, mă, ce faci? Da, mi s-a părut mie că tu eşti, da' nah, stăteam jos şi era bine, lol. Da, spre muncă. Ce? Păi de când nu mai lucrezi la noi? De doi ani? Wtf? A, bine, ne mai auzim, baftă!
• Fock, n-am văzut niciodată într-un singur loc atâtea tipe care poartă pantaloni de pijamale, de-ăia bufanţi. Mă, astea se duc la o conferinţă a pantalonilor bufanţi.
• Bine că citeşte toată lumea Libertatea şi că mai aflu şi eu că Moni n-a mai vorbit cu Iri de o săptămână. Cine le sucombants de son merre mai e şi Borcea?
• De ce ar coborî cineva la Mihai Bravu? E în câmp, ce naiba faci în câmp?
• Frate, tipa aia nu se opreşte din ţipat la telefon. Nu-i expiră şi ei creditul?
• Rahat, trebuia să cobor la staţia anterioară...