Am ajuns luna asta din greșeală pe la o serbare școlară. N-am stat mult, că era prea plictisitor și puradeii numai chef de stat cuminți n-aveau. Plimbându-mă prin școală, am ajuns în holul principal, unde am rămas holbându-mă la o ramă veche și murdară care proteja o hârtie mâncată de rugină pe la colțuri.
”Deșteaptă-te, române!” scria sus. Am realizat că, din cele patru strofe printate acolo, n-o știu decât pe prima. Fuck it, nu-mi dă nimeni lucrare de control. Dar dincolo de asta, am realizat că imnul ăsta trebuie schimbat. Nu mai are nici o treabă cu realitatea. Este plin de cuvinte, îndemnuri și afirmații pe care românii fac constant pipilică. Este un eșec. Am și trei exemple random.
”Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume / Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman”. Băi, am tot dat dovezi, dar cred că le-am dat pe-alea greșite. Ori lumea e proastă - dar proastă rău -, ori nu prea mai e nimic roman în sângele care mai curge acum în ”aste mâni”.
”Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, / Româna naţiune, ai voştri strănepoţi”. Pentru numele lui Batman, nu. Dacă ar fi putut oamenii ăștia să vadă ”ai lor strănepoți” din 2014, și-ar fi donat penisurile și-ar fi otrăvit fântânile cu mâinile lor. Mi se pare trist să-i sumonăm și să n-avem ce altceva să le arătăm decât Zăvoranu, Ponta, Badea, Guță și alte cacofonii asemănătoare, pentru că ăia care merită arătați se teleportează în alte țări.
”Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!”. Aici e o gaură în poveste. În primul rând, gloria nu mai ține de foame și, ca experiență generală, muritul e nașpa și nu scapă neamul de rate, deci dă-o dracului de luptă. În al doilea rând, nu e specificat pe nicăieri că nu putem fi sclavi ai altor români, deci e safe.
Teoretic, urlăm imnul ăsta de peste 20 de ani. Practic, îl urlăm degeaba, pentru că versurile alea trec pe lângă noi ca o zi de concediu într-un an de muncă - nu contează deloc și singurul lucru pe care ți-l mai amintești e că ai dormit până la 11. Pe lângă asta, singurul moment în care românii s-au mai pus la curent cu strofele a fost când imnul a rulat pe ritmuri de manele.
Nu știu ce s-ar putea califica pentru ”un imn mai bun”. Tot ce cred că știu e că realitatea de azi nu reflectă deloc faptul că ”Deșteaptă-te, române!” reprezintă țara asta sau aspirațiile ei. Ok, îndemnul la trezire încă se aplică, dar de +20 de ani românii fac exact contrariul, deci pentru ce să ne mai deranjăm? Dar hei, nu e nimic mai reprezentativ pentru ”româna națiune” decât o Oana Zăvoranu încercând să-și justifice existența și să pară relevantă, așa că putem să începem cu asta.
No comments:
Post a Comment
Bagă mare:
Note: Only a member of this blog may post a comment.