La un moment dat, a trecut pe la X-Factor și pow! s-a întâmplat asta:
Thursday, December 13, 2012
One pound fish
A fost odată ca niciodată un nene care vindea pește într-o piață. Pentru că le avea cu marketingul și PR-ul, a prestat o melodie în care povestea el cum dă pește la o liră:
La un moment dat, a trecut pe la X-Factor și pow! s-a întâmplat asta:
La un moment dat, a trecut pe la X-Factor și pow! s-a întâmplat asta:
Wednesday, December 12, 2012
They're taking the hobbits to Isengard
Până acum, am hotărât constant că sunt mult prea leneș ca să citesc cărțile. Deși îmi place fantasy-ul (că doar am băgat niște D&D epic vreme de câțiva ani), am zis ”meh” la fiecare ocazie pe care am avut-o de a pune mâna pe cărțile alea. Dar a apărut The Hobbit ăsta și m-a enervat, drept pentru care o să intru frumos pe bookdepository.com și o să fac să fie bine, că nu mai am răbdare până la The Desolation of Smaug.
Așa, acuma cu filmul:
- Merită văzut 3D. Se întâmplă prea multe chestii epice pe acolo care dau foarte bine în 3D. În rest, pentru bucățile în care nu se întâmplă nimic, s-au asigurat băieții că ai ce să vezi ca să renteze 3D-ul.
- Mi-au plăcut foarte mult detaliile minore care făceau conexiuni minore cu LoTR-ul (Gandalf lovind lustra lui Bilbo cu ceafa, de exemplu).
- Bilbo tânăr e un personaj mult mai agreabil decât Frodo.
- Gollum ăla a ieșit suspect de realist. La fel și Azog, orcul care îi vâna pe amărâții ăia (și aparent jucat de Manu Bennet, care joacă și singurul personaj mai în firea lui din Spartacus). Au stat mult mai bine la capitolul ”efecte” decât în LoTR, atât în cazul personajelor, cât și în rest. Nah, povestea cu tehnologia lu' Pește, care evoluează și nuștiuce.
- A, efectele ca efectele, da' machiajul le-a ieșit mai bine decât prevede legea. Mă uitam pe imedebe la actorii care i-au întruchipat pe dwarfi și dacă i-aș vedea pe unii dintre ei la Vocea României, pe bune că nu i-aș recunoaște.
- Filmul are vreo două ore și jumătate, timp destul să uit că e o nouă trilogie și să casc gura la ecranul ăla așteptând să se termine cartea. La fel am pățit și la Fellowship of the Ring.
- Nu l-am văzut la 48 fps, deci n-am habar care e faza. Dar 24 fps still works for me.
Mi-a luat o săptămână și ceva să văd versiunile extended ale LoTR-ului. În fiecare seară mă uitam până adormeam, adică porneam filmul, mă bucuram de 20 de minute de luciditate din care nu înțelegeam nimic, după care salivam inconștient pe canapea. Seara următoare trebuia să ghicesc până unde văzusem, ca să-mi iasă socoteala.
Așa, acuma cu filmul:
- Merită văzut 3D. Se întâmplă prea multe chestii epice pe acolo care dau foarte bine în 3D. În rest, pentru bucățile în care nu se întâmplă nimic, s-au asigurat băieții că ai ce să vezi ca să renteze 3D-ul.
- Mi-au plăcut foarte mult detaliile minore care făceau conexiuni minore cu LoTR-ul (Gandalf lovind lustra lui Bilbo cu ceafa, de exemplu).
- Bilbo tânăr e un personaj mult mai agreabil decât Frodo.
- Gollum ăla a ieșit suspect de realist. La fel și Azog, orcul care îi vâna pe amărâții ăia (și aparent jucat de Manu Bennet, care joacă și singurul personaj mai în firea lui din Spartacus). Au stat mult mai bine la capitolul ”efecte” decât în LoTR, atât în cazul personajelor, cât și în rest. Nah, povestea cu tehnologia lu' Pește, care evoluează și nuștiuce.
- A, efectele ca efectele, da' machiajul le-a ieșit mai bine decât prevede legea. Mă uitam pe imedebe la actorii care i-au întruchipat pe dwarfi și dacă i-aș vedea pe unii dintre ei la Vocea României, pe bune că nu i-aș recunoaște.
- Filmul are vreo două ore și jumătate, timp destul să uit că e o nouă trilogie și să casc gura la ecranul ăla așteptând să se termine cartea. La fel am pățit și la Fellowship of the Ring.
- Nu l-am văzut la 48 fps, deci n-am habar care e faza. Dar 24 fps still works for me.
Mi-a luat o săptămână și ceva să văd versiunile extended ale LoTR-ului. În fiecare seară mă uitam până adormeam, adică porneam filmul, mă bucuram de 20 de minute de luciditate din care nu înțelegeam nimic, după care salivam inconștient pe canapea. Seara următoare trebuia să ghicesc până unde văzusem, ca să-mi iasă socoteala.
(vorba lui LoC, Galadriel e brenciuibilă de felul ei, așa)
Thursday, October 25, 2012
Fall. Skyfall.
Înainte să ajung la film, am intrat ca un debusolat ce sunt pe imdb, să văd cam ce zic românii pe-acolo. N-o să mai fac asta data viitoare. Review-ul care era scos în față acolo fusese făcut, probabil, de o tentativă de troll, pentru că începuse cu ”the formula has changed” și terminase cu ”okay film but not James Bond”. Dar avea dreptate, formula s-a schimbat și James Bond a evoluat.
Skyfall mi s-a părut mult mai meseriaș decât Quantum of Solace. Poate chiar mai meseriaș și decât Casino Royale. Nu fac cinste cu spoilăre, dar luați de aici câteva liniuțe, cu bune și rele:
- Foarte tare începutul. Direct pe treabă, direct în acțiune, direct cu tot ce trebuie. Era un mesaj clar de ”băi, cam d-astea o să vedeți în restul filmului”. Și cam d-alea am văzut în restul filmului.
- Javier Bardem a intrat suspect de bine în pielea personajului negativ (Raoul Silva), personaj căruia i-a asigurat o evoluție foarte lină și naturală către ”okay, nenea ăsta e fucked up & shit is getting serious”. Îmi place trendul ăsta ”batmanic” al filmelor din ultima vreme (cum se anunță a fi și Iron Man 3), în care personajul principal - eroul - are un adversar pe măsură, care e în stare să-i dea eroului să zacă și pe care chiar îl vezi în stare să facă tâmpeniile alea.
- Daniel Craig a înțeles că i se potrivește rolul. A arătat un Bond matur, energic, hotărât și pregătit să facă ce trebuie.
- Povestea îi cam pune la încercare pe-ăștia. Și pe Bond, și pe Silva, și pe M. Fiecare are defectele lui, fiecare are motivația sa și fiecare face greșeli.
- Părți enervante: Q, care era fix ”the usual nerd guy” (ochelari, freză periculoasă, vestă, plus că semăna cu ăla creț din IT Crowd) și fazele clasice a la CSI.
- Păcat de costume - le flaușa Bond de parcă mai avea încă vreo 200 acasă. Și nu știu dacă erau ele cul sau le făcea Craig să fie cul, dar în ideea că poate mai am și eu vreo șansă, sper că varianta a :<
- Concluzie: de văzut, mai ales dacă v-a plăcut seria asta cu Daniel Craig.
Pow!, trailer:
Skyfall mi s-a părut mult mai meseriaș decât Quantum of Solace. Poate chiar mai meseriaș și decât Casino Royale. Nu fac cinste cu spoilăre, dar luați de aici câteva liniuțe, cu bune și rele:
- Foarte tare începutul. Direct pe treabă, direct în acțiune, direct cu tot ce trebuie. Era un mesaj clar de ”băi, cam d-astea o să vedeți în restul filmului”. Și cam d-alea am văzut în restul filmului.
- Javier Bardem a intrat suspect de bine în pielea personajului negativ (Raoul Silva), personaj căruia i-a asigurat o evoluție foarte lină și naturală către ”okay, nenea ăsta e fucked up & shit is getting serious”. Îmi place trendul ăsta ”batmanic” al filmelor din ultima vreme (cum se anunță a fi și Iron Man 3), în care personajul principal - eroul - are un adversar pe măsură, care e în stare să-i dea eroului să zacă și pe care chiar îl vezi în stare să facă tâmpeniile alea.
- Daniel Craig a înțeles că i se potrivește rolul. A arătat un Bond matur, energic, hotărât și pregătit să facă ce trebuie.
- Povestea îi cam pune la încercare pe-ăștia. Și pe Bond, și pe Silva, și pe M. Fiecare are defectele lui, fiecare are motivația sa și fiecare face greșeli.
- Părți enervante: Q, care era fix ”the usual nerd guy” (ochelari, freză periculoasă, vestă, plus că semăna cu ăla creț din IT Crowd) și fazele clasice a la CSI.
- Păcat de costume - le flaușa Bond de parcă mai avea încă vreo 200 acasă. Și nu știu dacă erau ele cul sau le făcea Craig să fie cul, dar în ideea că poate mai am și eu vreo șansă, sper că varianta a :<
- Concluzie: de văzut, mai ales dacă v-a plăcut seria asta cu Daniel Craig.
Pow!, trailer:
Wednesday, October 24, 2012
Grădina Zoologică București
Vine un moment în viața fiecărui om în care se întreabă ”mă, dar Grădina Zoologică din București mai trăiește?”. Gogu Kaizer n-a ajuns la momentul ăla, dar a ajuns din greșeală la Grădina Zoologică și dacă tot era acolo, a zis să și fie atent la ce se întâmplă.
Două super pro tipsuri, în caz că vă mănâncă undeva să vă duceți:
1. Luați-vă parcare de acasă. Ăia pe acolo n-au decât de-aia expirată sau în pădure, unde ai ocazia să lași mașina într-un șanț care, atunci când i se pune pata, își bagă picioarele și pleacă. Cu tot cu mașină.
2. Mai e niște parcare la ieșirea din spate a grădinii. Tot acolo este un nene (sau doi, dar arată cam la fel, așa că poți să îi consideri unul singur) căruia îi puteți da mită pentru a intra fraudulos în incinta grădinii.
Așa, acuma trei chestii de la Grădina Zoologică București:
1. Amărâtul ăla de leu se urcase și el pe plafonul mașinii și stătea relaxat, ca un rege, uitându-se la copiii care urlau după părinți că vor popcorn. Și cum stătea el acolo ca un rege, apare leoaica. Din cât de mare e cușca aia, leoaica a ales ca loc de lenevit tocmai plafonul mașinii. A venit lângă fraier și s-a așezat lângă el.
Gagicile ar înclina să exclame că ”ioi, uite aici dovadă de dragoste, voia să fie lângă el, ioi”. Și ar avea dreptate, pentru că a urmat fix niște dovadă de dragoste. Leoaica a stat vreo 10 secunde în poziția aia, cât să facă Gogu Kaizer poza. Apoi a realizat că nu stătea tocmai epic de excelent și a început să se așeze mai bine, împingându-l pe flaușatul ăla cât mai la margine. Ăsta a tolerat cât a tolerat, dar la un moment dat n-a mai rezistat. Și-a băgat coada în ea de treabă și s-a mutat pe capotă, întorcând sictirit privirea de la copiii care nici până atunci nu primiseră popcorn. Părinți bulangii, ce să le faci. Vă prindeți voi care e dovada de dragoste din povestea asta.
2. La Reptilariu era plin de puradei. O școală întreagă în excursie cu patru doan'țătoare, care mai de care mai exasperată. Gogu Kaizer s-a strecurat ca un ninja printre ei, dar oricât de mic ar fi un spațiu, copiii tot vor găsi loc să alerge, să-și spargă creierii, să sară pe picioarele tale de patru ori pe secundă și să întrebe șerpii ăia urlând cum îi cheamă, că de-aia nu răspund, ai dreacu', că n-aud și trebuie să vorbești mai tare cu ei. Doar că la un moment dat, pow! dificultăți tehnice la broaștele țestoase:
Ieșit afară, Gogu Kaizer se îndrepta către un nene pe care scria ceva cu Grădina Zoologică București să-i povestească despre țestoasele ninja, doar că un puradel de-ăla i-a luat-o înainte:
- Nu vă supărați! O broască țestoasă stă pe o parte și nu poate să se întoarcă!
Nenea pe care scria ceva cu Grădina Zoologică București se uită puțin la puradel, își întoarce privirea la locul ei și îi răspunde calm, după ce trage un fum zdravăn din țigare:
- N-ai stres, așa îi place ei să se joace.
- Dar dă acolo din mâini și din picioare și e după un lemn și...
- Lasă, măi, băiete, ascultă la mine, așa se joacă ele. Ia să vezi că mai târziu nu mai e pe-o parte.
Aolo, așa e, bo$$, am văzut pe National Geographic. Ai dreptate, așa se joacă ele. Da, fix înainte să moară.
3. Ăia doi din stânga își vedeau nemișcați de treabă. Intră în scenă ăla din dreapta, cu o atitudine de ”bei, ce faceți aici, alo, bei” și începe să umble peste ăia doi. Dacă nu-l cunoșteai, aveai impresia că știe ce face. Ăia doi mergeau pe sistemul ”ignoră-l, că poate pleacă”. Ăsta, văzând că ăia doi sunt oameni serioși și nemișcați pe treabă, se pune ca de-al dreacu' lângă ei, privindu-i ostentativ în ochi, parcă să se asigure de buna derulare a activității. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Și una bonus, fără poză. Agitație mare în fața unei cuști din zona maimuțelor. Când se îndrepta către Reptilariu, a înțeles și Gogu Kaizer de ce. Cimpanezul a învățat o super metodă de a câștiga fani: a venit lângă gardul de sârmă, s-a agățat cu mâinile de el, apoi cu picioarele, după care și-a asigurat cea mai comodă poziție din care să le arate fanilor mădularul. E uimitor în ce hal se înghesuie oamenii să facă poze unui penis de maimuță.
Două super pro tipsuri, în caz că vă mănâncă undeva să vă duceți:
1. Luați-vă parcare de acasă. Ăia pe acolo n-au decât de-aia expirată sau în pădure, unde ai ocazia să lași mașina într-un șanț care, atunci când i se pune pata, își bagă picioarele și pleacă. Cu tot cu mașină.
2. Mai e niște parcare la ieșirea din spate a grădinii. Tot acolo este un nene (sau doi, dar arată cam la fel, așa că poți să îi consideri unul singur) căruia îi puteți da mită pentru a intra fraudulos în incinta grădinii.
Așa, acuma trei chestii de la Grădina Zoologică București:
1. Amărâtul ăla de leu se urcase și el pe plafonul mașinii și stătea relaxat, ca un rege, uitându-se la copiii care urlau după părinți că vor popcorn. Și cum stătea el acolo ca un rege, apare leoaica. Din cât de mare e cușca aia, leoaica a ales ca loc de lenevit tocmai plafonul mașinii. A venit lângă fraier și s-a așezat lângă el.
2. La Reptilariu era plin de puradei. O școală întreagă în excursie cu patru doan'țătoare, care mai de care mai exasperată. Gogu Kaizer s-a strecurat ca un ninja printre ei, dar oricât de mic ar fi un spațiu, copiii tot vor găsi loc să alerge, să-și spargă creierii, să sară pe picioarele tale de patru ori pe secundă și să întrebe șerpii ăia urlând cum îi cheamă, că de-aia nu răspund, ai dreacu', că n-aud și trebuie să vorbești mai tare cu ei. Doar că la un moment dat, pow! dificultăți tehnice la broaștele țestoase:
- Nu vă supărați! O broască țestoasă stă pe o parte și nu poate să se întoarcă!
Nenea pe care scria ceva cu Grădina Zoologică București se uită puțin la puradel, își întoarce privirea la locul ei și îi răspunde calm, după ce trage un fum zdravăn din țigare:
- N-ai stres, așa îi place ei să se joace.
- Dar dă acolo din mâini și din picioare și e după un lemn și...
- Lasă, măi, băiete, ascultă la mine, așa se joacă ele. Ia să vezi că mai târziu nu mai e pe-o parte.
Aolo, așa e, bo$$, am văzut pe National Geographic. Ai dreptate, așa se joacă ele. Da, fix înainte să moară.
3. Ăia doi din stânga își vedeau nemișcați de treabă. Intră în scenă ăla din dreapta, cu o atitudine de ”bei, ce faceți aici, alo, bei” și începe să umble peste ăia doi. Dacă nu-l cunoșteai, aveai impresia că știe ce face. Ăia doi mergeau pe sistemul ”ignoră-l, că poate pleacă”. Ăsta, văzând că ăia doi sunt oameni serioși și nemișcați pe treabă, se pune ca de-al dreacu' lângă ei, privindu-i ostentativ în ochi, parcă să se asigure de buna derulare a activității. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Și una bonus, fără poză. Agitație mare în fața unei cuști din zona maimuțelor. Când se îndrepta către Reptilariu, a înțeles și Gogu Kaizer de ce. Cimpanezul a învățat o super metodă de a câștiga fani: a venit lângă gardul de sârmă, s-a agățat cu mâinile de el, apoi cu picioarele, după care și-a asigurat cea mai comodă poziție din care să le arate fanilor mădularul. E uimitor în ce hal se înghesuie oamenii să facă poze unui penis de maimuță.
Saturday, October 20, 2012
Wednesday, April 04, 2012
Întrebare de 14 RON
Frate, cum agăţa Grigore Antipa gagici? Se ducea la una random pe stradă şi îi zicea cu o voce mai groasă "Bună, sunt Grigore, vrei să-ţi arăt muzeul meu"?
Tuesday, April 03, 2012
Oneirology
"Oneirology" este numele ultimului album al băieților de la CunninLynguists, băieți care rulează mai mult decât fin de vreo 11 ani, așa. Nu zic că au revoluționat hip-hop-ul, pentru că habar n-am dacă era ceva de revoluționat acolo. În schimb, o să vă zic că sunt atât de meseriași încât m-au făcut să-mi placă hip-hop-ul.
Puteți să le ascultați albumele aici. Până dați voi click, vă las cu vreo trei melodii, așa, de control.
Niște "Stars Shine Brightest"
Niște "Darkness"
Și niște "Enemies with benefits"
Puteți să le ascultați albumele aici. Până dați voi click, vă las cu vreo trei melodii, așa, de control.
Niște "Stars Shine Brightest"
Niște "Darkness"
Și niște "Enemies with benefits"
Wednesday, February 01, 2012
I can haz pet?
Dimineaţa, când Gogu Kaizer pleacă spre serviciu, observă din greşeală cetăţeni cumsecade plimbându-şi orătăniile de prin casă (de obicei câini, dar mai sunt câţiva care plimbă o sticlă de bere prin staţia de autobuz).
Azi-dimineaţă, Gogu Kaizer a avut o revelaţie, care revelaţie e din întâmplare şi soluţia pentru frigul de afară. Da, începând de mâine dimineaţă, Gogu Kaizer îşi va plimba caloriferul până la serviciu şi înapoi. Pe calorifer îl va chema Trollică, va fi electric şi va face nişte primăvară în jurul lui.
Acuma, toată lumea ştie că, pe vremea asta, caloriferul e cel mai bun prieten al omului. Face căldură, stă cuminte unde-l pui, poţi să baţi cocalari cu el, poţi să-l arunci de la etajul 9 în ăla care tocmai îţi fură maşina şi, spre deosebire de un câine, poţi să-l bagi în priză (dar depinde de rasă).
Iar ca animal de casă, e perfect - nu face zgomot decât dacă bate vecinul de jos în ţeavă, nu lasă "cadouri" prin toată casa şi n-are cont de facebook. Şi, contrar aşteptărilor, poţi să interacţionezi cu el: "Hai, Trollică, adu factura la curent!" sau "Trollică, n-ai voie să-l călăreşti pe nenea din metrou chiar dacă lui îi place!" sau "Trollică, uite-l pe Guţă, rupe-i fâşul şi arde-l la propriu!" (pentru că asta fac caloriferele, sar la beregată).
Şi ca orice lucru bun, toată distracţia cu Trollică va trebui să se termine la un moment dat. Probabil atunci când va compune Moga o melodie pentru el sau când vor da ăştia o lege că trebuie să plăteşti o tâmpenie de taxă pentru caloriferele fabricate înainte de 2007.
Azi-dimineaţă, Gogu Kaizer a avut o revelaţie, care revelaţie e din întâmplare şi soluţia pentru frigul de afară. Da, începând de mâine dimineaţă, Gogu Kaizer îşi va plimba caloriferul până la serviciu şi înapoi. Pe calorifer îl va chema Trollică, va fi electric şi va face nişte primăvară în jurul lui.
Acuma, toată lumea ştie că, pe vremea asta, caloriferul e cel mai bun prieten al omului. Face căldură, stă cuminte unde-l pui, poţi să baţi cocalari cu el, poţi să-l arunci de la etajul 9 în ăla care tocmai îţi fură maşina şi, spre deosebire de un câine, poţi să-l bagi în priză (dar depinde de rasă).
Iar ca animal de casă, e perfect - nu face zgomot decât dacă bate vecinul de jos în ţeavă, nu lasă "cadouri" prin toată casa şi n-are cont de facebook. Şi, contrar aşteptărilor, poţi să interacţionezi cu el: "Hai, Trollică, adu factura la curent!" sau "Trollică, n-ai voie să-l călăreşti pe nenea din metrou chiar dacă lui îi place!" sau "Trollică, uite-l pe Guţă, rupe-i fâşul şi arde-l la propriu!" (pentru că asta fac caloriferele, sar la beregată).
Şi ca orice lucru bun, toată distracţia cu Trollică va trebui să se termine la un moment dat. Probabil atunci când va compune Moga o melodie pentru el sau când vor da ăştia o lege că trebuie să plăteşti o tâmpenie de taxă pentru caloriferele fabricate înainte de 2007.
Subscribe to:
Posts (Atom)