Cum să îi spui unui coleg de serviciu că pute

Ştii colegul ăla care stă la câteva birouri de tine şi care, atunci când vine vara, îţi violează brutal simţul olfactiv? Ăla, mă, care are o aură specială în jurul lui, aură în care tot ce intră, deşi nu moare, se transformă într-o abominaţie fără suflet, fără vise, fără sens în viaţă. Tot ce rămâne e doar o umbră palidă a ceea ce a fost, fără nicio şansă de a reveni printre cei vii.

Hai că l-ai identificat, ăla e. Ai vrea să-i spui că îţi ucide însăşi dorinţa de a trăi, dar pe cât de mult ai vrea să faci asta, pe-atât de mult ţi-e jenă şi nu ştii de ce. Nu sunteţi atât de buni prieteni încât să-i zici direct că "bă, miroşi dubios". Niciodată nu e atât de simplu. Dar ca să punem lucrurile în mişcare, Gogu Kaizer face cinste cu nişte metode oficiale de a-i spune acelui coleg că îţi zdrobeşte umanitatea cu super puterea lui de a emana chestii:

• Du-te noaptea la serviciu şi lasă-i pe birou o compilaţie cu "The best of Săpun şi Geld Eduş". Se găseşte la orice farmacie şi costă doar 19,99 RON (acum cu posibilitatea de a plăti în rate). Lasă-i şi un post-it pe care să scrie "Cu drag, de la Zâna Titi Măcelaru'. Foloseşte astea în fiecare zi, altfel îţi sparg faţa".
• Angajează o trupă de mariachi care să îi cânte în fiecare dimineaţă la 7:30 numai jingle-uri de la reclame la deodorante, parfumuri sau credite bancare (unele sunt chiar mişto şi n-au nicio vină).
• Lasă-i bileţele anonime pe birou în fiecare zi în care îi spui că "Dacă nu faci ceva în privinţa asta, o persoană dragă ţie va muri. Sau îţi sparg calculatorul şi nu mai ai pe ce să joci Solitaire". După asta, trimite-i prin poştă nişte scrisori nesemnate şi construite din litere tăiate din ziare în care să-i zici că "Viaţa mea depinde de tine. Deja a omorât doi dintre noi".
• Ai blog şi ştii că-ţi citeşte blogul? Perfect! Scrie un articol acolo intitulat "Cum să îi spui unui coleg de serviciu că pute" şi bagă câteva metode prin care se poate face asta. Nu ştiu, inventează şi tu pe loc nişte chestii. Eventual, printre ele, strecoară şi metoda asta, cu scrisul unui articol pe blog, să pară că e ceva scos din Inception. După aia fă un trollface.
• Invită-l la o petrecere, care de fapt e o petrecere surpriză pentru el. Şi care de fapt nu e petrecere, e mai mult o spălătorie auto unde ai închiriat o oră de stropit cu apă. Da, când apare, băieţii de la spălătorie vor arunca cu spumă pe el, iar tu îi vei rupe fâşul cu furtunul. Pow, headshot, problemă rezolvată!
• Metoda gentlemanului: îmbracă-te la costum, fumează o pipă şi abordează-l. Spune-i că "Stimabile coleg, mulţumită capacităţii mele de a recepţiona şi de a interpreta stimuli olfactivi cu ajutorul receptorilor chimici sau al celor olfactivi, mi-a fost adus la cunoştinţă că îţi dezlănţui puterea de a transforma spaţiul în care ne desfăşurăm activitatea profesională într-un mediu ostil şi nefavorabil productivităţii. În calitate de cetăţean cu drepturi, îţi cer să încetezi. În caz contrar, pun controlorii RATB pe tine".
• Fură-i banii de mâncare în fiecare zi şi spune-i că îi vei returna la iarnă, când lumea poartă haine mai groase şi merită acei bani.
• Oferă-i mită. Na, asta e, aşa se rezolvă problemele în ţara asta :<
• Spune-i că a devenit ilegal să miroşi urât. Dacă nu se prinde, zi-i că tocmai a ieşit în afara legii şi că a devenit un infractor (această metodă a fost votată de către cititorii blogului Kaizer Gogu ca fiind "the most likely to succeed" metodă).
• Fă o petiţie pe Facebook şi invită-l să o semneze. Nu, stai, glumesc. Chestiile alea de pe Facebook sunt total inutile.
• Povesteşte în fiecare dimineaţă cât de nasol a fost drumul până la serviciu din cauza unuia din metrou care mirosea suspect de dubios şi afirmă de câteva ori că speri ca asta să nu se întâmple şi la serviciu. Niciodată. Doar că noi ştim că deja se întâmplă. Şi ştim cât de trist e :<

Şi lista poate continua, doar că mi s-a făcut lene şi mă bag să mă uit la Community. Desigur, dacă ştiţi şi alte metode, ar fi inuman din partea voastră să nu le împărtăşiţi cu restul lumii. Gândiţi-vă că suntem toţi fraţi de suferinţă (link la o postură dramatică).

Vară. Noapte. Teatru.

Vara asta se va întâmpla o chestie foarte tare: timp de şase săptămâni, în fiecare zi de luni, de la ora 19:00, la Teatrul de vară din Herăstrău, pasionaţii de teatru vor avea ocazia să vadă câte un spectacol la preţul simbolic de 1 leu.

Proiectul se numeşte Ludika şi urmăreşte să promoveze teatrul în rândul publicului larg. Organizatorii vor face cinste cu piese de teatru, locuri pentru toată lumea şi trupe tinere şi meseriaşe. Primul spectacol, "Şi cu violoncelul ce facem?", de Mihail Spiridonescu, va fi chiar luni, 25 iulie. Apoi vor mai fi încă două în august (pe 1 şi 8) şi altele trei în septembrie (pe 5, 12 şi 19). Oricum, găsiţi mai multe detalii pe site.

Deci, ne vedem acolo?

Gogu Kaizer prin Sibiul lor

Cu ocazia zilei de naştere a lui Liviu Alexa, inculpaţii Brylu, Răzvan şi Tudor au obţinut nişte fonduri europene şi au organizat weekendul ce tocmai ai trecut o vizită la Sibiu a câtorva bloggeri (unii, nu-i ştiţi voi).

Habar n-am cu ce să încep. Stau de juma' de oră şi nu pot să mă hotărăsc. Adică, să povestesc mai întâi că Sibiul e unul din oraşele în care mi-ar plăcea să locuiesc? Să scriu două-trei rânduri despre cum am umblat cu Scorpy acu' doi ani, random, căscând gura prin Brukenthal sau holbându-ne la Biserica Evanghelică? Să notez câteva date concrete, să pară că ştiu mai multe despre Sibiu decât îmi place să cred?

Păi hai că mai bine încep cu începutul. Weekend-ul trecut a fost #PrinSibiulMeu, o excursie organizată de Brylul (na, că te-am articulat, să te văd ce-o să faci!), Răzvan şi Tudor, în care câţiva oameni cu bloguri (unii, nu-i ştiţi voi) s-au plimbat prin Sibiu. Brylu şi Tudor s-au ocupat de toate detaliile alea de care noi nici nu ne-am pus problema şi au făcut-o atât de bine încât eu, de felul meu, m-am simţit uber minunat. La cum au decurs lucrurile, mai rămânea să controleze vremea şi să facă răcoare afară. Niciun stres, nicio grijă, nicio panică. Răzvan ne-a fost ghid. Cred că nu exagerez când zic că poza lui ar trebui să fie pe pagina wikipedia a oraşului Sibiu la secţiunea "References" cu menţiunea că ştie TOT ce e de ştiut despre Sibiu.

Degeaba o să vă povestesc ce-am vizitat, pentru că dacă n-aţi fost prin Sibiu, nu veţi citi decât nişte cuvinte goale. Pe bune, o să vă uitaţi cu ochii până la ceafă la mine dacă vă spun că la prima vizită în Sibiu ar trebui să ieşiţi o plimbare care să înceapă de la - nu ştiu, hai să alegem un nume random - Turnul Sfatului, asigurându-vă că ajungeţi prin Piaţa Huet, dar trecând pe sub Podul Minciunilor şi fără să vă grăbiţi spre Casa Generalilor, Catedrala Romano-Catolică sau Turnul Dulgherilor, că nu pleacă nicăieri. Nu mai adaug că vizitele la Brukenthal sau la Muzeul de Istorie sunt obligatorii.

Dar ce-a făcut experienţa cu adevărat specială au fost oamenii alături de care am vizitat oraşul (nişte bloggeri, nu-i ştiţi voi). Oamenii ăştia n-ar mai trebui puşi în acelaşi loc niciodată, pentru că Universul riscă să facă implozie de la atâta awesomeness. Plus că din cauza lor m-am simţit mai bine decât plănuisem şi am avut senzaţia că weekend-ul a trecut în două secunde. Drept urmare, îi cam înjur constant pentru chestia asta. Dacă cineva sughite la 16:34 în oricare din zilele următoare, să ştiţi care e faza.

Sibiu e un oraş încărcat de istorie, care şi-a păstrat foarte frumos trecutul. Colindând străzile lui, e foarte uşor să te imaginezi (s-ar putea să ajute şi căldura la chestia asta) lângă Haas când s-a săturat să tot facă banking şi s-a hotărât să presteze despre experimentul cu racheta. Sau că erai în publicul care a mers la primul spectacol al primului teatru din Transilvania. Sau că te aflai la una din serile organizate de Samuel von Brukenthal, la care invita tot felul de muzicieni cunoscuţi (legenda spune că în acele timpuri dedicaţiile muzicale erau ilegale).

În final, nu pot să zic decât că #PrinSibiulMeu a fost o experienţă pe care eu, unul, am de gând să o repet vara asta. Nu ştiu despre voi, dar pentru mine Sibiul încă mai are secrete.

Ca să pară mai lung articolul, na nişte poze făcute cu Vignette, că tot era la îndemână:

#PrinSibiulMeu este un proiect organizat de ”Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu” şi cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Alături de aceste instituţii, parteneri mai sunt Hotelul Levoslav (unde a fost bine şi răcoare), Printcenter şi Autonom (care au făcut cinste cu nişte maşini în care era - ce credeţi? - bine şi răcoare). Mulţumim pentru sprijin restaurantului Hermania, Atrium Classic Cafe, Vintage Pub, Supporter Sports Pub & Grill, Oldies Pub, CNM Astra şi Muzeului Naţional Brukenthal.