Friday, March 26, 2010

Baba de la 7

"Baba de la 7" e numele de cod folosit de Gogu Kaizer când face referire la vecina de la etajul 7, care e babă şi care, pe scurt, emană constant mirosuri neplăcute. Sau, de dragul unei exprimări mai diplomate şi mai plastice, pute de-ţi alergi nasul prin oraş ca un bezmetic.

În mod normal, nu s-ar fi apucat Gogu Kaizer să povestească aici despre cât de naşpa e viaţa că, haolo!, există o tanti la el în bloc a cărei existenţă ar trebui să fie interzisă prin lege. Nu. Faza e că ăsta nu e un mod normal, pentru că Gogu Kaizer a ajuns la concluzia că baba de la 7 e zombie. Dar cum a ajuns Gogu Kaizer la concluzia asta, întrebaţi? Păi prin mai multe metode:

1. A observat-o. Da, ochiul lui de călător Metrorex l-a ajutat să o vadă când ieşea din bloc. Mergea exact cum merge un zombie - încet, cu paşi mici, cu gura căscată şi cu mâinile în faţă. Avea un câine care o trăgea după el şi care aparent era dresat să găsească creiere.
2. S-a uitat pe lista de întreţinere şi a văzut că la apartamentul ei erau trecute zero persoane, adică mulţimea vidă. N-ai cum să treci un zombie la întreţinere, pentru că e ilegal. Şi n-ai cum să nu treci o persoană la întreţinere când administratorul (care e chitros de felul lui) ştie că persoana aia stă acolo. Rezultă, aşadar, că baba de la 7 e zombie pentru că nu e trecută pe lista de întreţinere.
3. A întrebat-o şi ea a zis că "Mdea", în klingoniană. Toată lumea ştie că zombii (care e, frate, pluralul? serios, zic, care e?) vorbesc doar klingoniană.

Xena ştia să facă sarmale?

4 comments:

  1. zombi e pluralu, da, stiu, ca toata lumea il foloseste gresit. zomb e la singular. un zomb, doi zombi. simplu.

    ReplyDelete
  2. pluralul e scorpy =]]

    ReplyDelete
  3. Gogu Kaizer sta la etajul -6 ? Eu am o baba asemanatoare. doar ca eu o numesc baba de la 1. in rest, se potriveste perfect descrierii tale.

    Anonymus 2. :D

    ReplyDelete
  4. Eu am o baba tot la 7 care e ceva pe'aproape.. numai ca ii zice fantoma.. nu am mai vazut-o de ceva vreme, nici nu miroase dubios de la ea, e trecuta la intretinere, dar suma pe care o plateste se apropie de multimea vida, bag de seama ca e cam aievea sederea ei prin apartament.. insa o aud noaptea! bocane apocaliptic de subtil, dar dubios in acelas timp.. in fiecare noapte ma uit la tavan si parca vaz ca iese un baston ceva de textura plasmatica prin el :))) fain blogul tau, il citesc de ceva vreme. have a good one!

    ReplyDelete

Bagă mare:

Note: Only a member of this blog may post a comment.