Meseriaşi:
- Făt-Frumos - Însurat cu Ileana Cosânzeana. Super puteri: arată bine, dă zdravăn cu măciuca (la propriu), are ură pe zmei şi are tot timpul prezervative la el. E atât de obsedat de fizicul lui încât vrea să se asigure că nu va avea copii, de teamă să nu iasă mai frumoşi ca el.
- Greuceanu - Un fel de Jedi, mulţumită paloşului său, care îi dă stări de vomă. Poate convinge aproape pe oricine să facă aproape orice. Ca un Jedi, zic. Super puteri: ştie cum stă treaba cu metamorfoza (se poate transforma + simte când un inamic e transformat), e campion la trântă (adoră să termine fiecare trântă înfigându-şi inamicul în pământ şi zburându-i creierii cu ce are la îndemână), ştie să organizeze super petreceri care de foarte multe ori se termină cu nişte orgii şi de foarte puţine ori cu nunţi.
- Faurul-Pământului - Tipul cu echipamentul. Când unul din meseriaşi are nevoie de ceva, el e omul care îl rezolvă. Super puteri: e puţin piroman şi poate controla aurul. Zmeii, cocalari fiind, au încetat să mai poarte aur pentru că Faurul-Pământului îi sugruma de la distanţă cu propriile lor lanţuri. Chestia asta sigur ar dezvolta un trend în zilele noastre.
- Păcală - Cel mai slăbănog meseriaş. E tot timpul beat, dar spre norocul lui, meseriaşii nu au un regulament care să interzică alcoolul la locul de muncă. Super puteri: e un maestru al deghizărilor (de-asta rămăsese Ileana gestantă atunci) şi îşi omoară inamicii fraierindu-i, făcându-i să lupte între ei.
- Harap-Alb - E un fel de vrăjitor, dar şi un fel de Captain Planet. Adică în loc să fie el cel "combinat" din puterile planetarilor, planetarii sunt "combinaţi" din puterea lui (prin "planetari" înţelegem Gerilă, Buzilă, Fomilă etc). Îi poate combina oricând, iar când sunt combinaţi ăştia nu zic faza cu "din puterile voastre bla bla". Are un cal care vorbeşte prea mult, mănâncă jăratic şi care nu poate să ţină niciun secret. Din cauza lui n-a reuşit Harap-Alb să hâţa-hâţa cu Ileana într-o seară.
- Toma Alimoş - Ăsta are X pe ochi, a murit înainte să fie cooptat. R.I.P.
- Manole - Şi ăsta are X pe ochi, doar că e nemuritor. Şi are X-ul pe ochi numai când moare. Statistic vorbind, cea mai frecventă cauză a morţii lui a fost căzutul de la etaj, pentru că de fiecare dată se urca beat. Super putere: construieşte super repede orice vrea el şi se bagă mereu la misiunile kamikaze. De curând şi-a legat nişte trafaleţi de mâini cu nişte lanţuri, în ideea că o să facă nişte treabă a la God of War.
- Ileana Cosânzeana - Nevasta lui Făt-Frumos şi amanta uneia dintre zâne. Ştie să cânte la pian, ia lecţii de auto-apărare de la Greuceanu şi face cea mai bună salată de boeuf (pentru că numai asta ştie să facă). Îl ţine sub papuc pe Făt-Frumos, care cam umblă după fufe, de felul lui. Super putere: dreptul de vot.
- Bulă - Cel mai omnipotent dintre toţi meseriaşii, dar şi cel mai tută. Super putere: îşi omoară inamicii spunându-le bancuri cu el (inventate de alţii), făcându-i să se crăcăneze de râs.
- Capra cu trei iezi - În carne şi oase. Super putere: behăitul random, laptele şi faptul că poate sta în două picioare.
- Prâslea - Un tip mai retras, de felul lui (toţi sunt de părere că orientarea lui sexuală nu e una care s-ar potrivi unei lumi de basm). Poate călători în lumi paralele. Are un fetiş pentru mere de aur, din cauza asta petrecând mult timp prin laboratorul Faurului-Pământului. Super putere: e voinic.
- Neghiniţă - Halfling Rogue, nivelul 8. Are +5 ca "racial bonus" la "move silently" şi "listen". Sneak Attack e din dotare. Problema e că, având acel bonus la "listen", a devenit un bun ascultător. Deci, ca super putere: discută cu inamicii despre problemele lor şi le dă sfaturi. Alteori le povesteşte el chestii. Atunci îi omoară plictisindu-i.
GENIAAAL! =))
ReplyDeletebaaaai
ReplyDeletee tare=))
dar totusi, mi-ai citit blogu'?!
adica na, harap alb, cosanzeana si fat-frumos sunt personajele fantastice care se aseamana cu unii din oras...eu le-am pus numele astea de pesonaje...
hmmm...
dubios.....
nope. eu vorbesc de cu totul altceva aici.
ReplyDeleteCata mana ia ultimata lu' Fat-Frumos?
ReplyDelete...zise Gogu Kaizer, ca si cand se presupune ca el chiar vorbeste despre ceva.
ReplyDeleteok frate:)
ReplyDeleteam priceput
:))
mei, nu-nteleg, si ai lasat-o pe-afara exact pe oitsa mioritsa, animalul fabulos fantastic care-i ajuta pe-astia in lupta pentru dreptatea cea dreapta?!
ReplyDeletepai miorita e un fel de Mama Omida. e prea "overpowered" :<
ReplyDeletenope, miorita e un fel de R2D2, e musai din cauza pentru ca e barsana.
ReplyDeletesau sau sau sau! sau ar putea sa faca parte din anti-meseriasi. adica da-o naiba de oaie, sunt sigur ca e "ivăl".
ReplyDelete