Năpârlating is overrated

...reuşind să apese, totuşi, pe butonul care trebuia. Drept urmare, a avut noroc că liftul l-a dus unde voia el de fapt să meargă. Ajunge acasă, intră pe uşă şi se opreşte pe hol, puţin nemulţumit de faptul că podeaua se mişcă. Şi se şi învârte. Şi se mişcă. Şi se învârte. În stânga lui - un cuier. În dreapta - uşa de la debara. Dă jos ghiozdanul din spate şi crede cu tărie că îl agaţă în cuier.Care era în stânga lui. A crezut cu atât de multă tărie încât n-a nimerit absolut nicio agăţătoare de la cuier, drept pentru care ghiozdanul s-a prăbuşit instant pe unde a vrut el.

Mai mult hotărât decât coerent, a făcut un mic stânga-mprejur, ajungând cu faţa către uşa pe care tocmai intrase. Când a ajuns acolo, uitase de ce a vrut să ajungă. A zis că ar putea să se descalţe, dacă tot era acolo. În acelaşi timp şi-a amintit că voia să-şi agaţe şi geaca în cuier. "Nicio problemă", îşi spuse. Dat geaca jos, întins mâna către stânga, lăsat geaca din mână, geaca făcut buf! pe jos. Singura problemă din toată ecuaţia asta era că acel cuier era acum în dreapta, iar el încerca să agaţe geaca în uşa de la debara, care uşă era chitroasă şi se împotrivea.

În acest moment, singurul obstacol dintre el şi pat erau vreo 3 uşi. Prima era închisă. A trecut prin ea. A doua era deschisă. A trecut prin ea. A treia era închisă. S-a oprit în ea. Cu tot cu nas. A învăţat, astfel, că nu avea nevoie să apese pe clanţe pentru a deschide uşile şi că nu poate deschide o uşă încuiată doar cu nasul.