Râzi tu, Harap-Alb...

Deschizi televizorul. Schimbi canalele. Telecomanda se opreşte fără voia ta la o emisiune de divertisment autohtonă cu public. Apare un prezentator ce-ar vrea sa fie spontan şi hilar. Începe să facă tot felul de poante răsuflate, abuzând de talentul său actoricesc. Totul e normal şi monoton, până când...

Până când se ajunge la reacţia publicului. Oamenii râd forţat şi aplaudă isteric, asemeni unui copil care este obligat să mănânce tot grişuleţul din farfurie, ştiind că dacă-l mănâncă pe tot, îl aşteaptă două ore de joacă în nisipul din parc alături de ceilalţi copii. Oamenii de pe platou par foarte mulţumiţi de reacţia plătită a publicului, arătând de parcă asta le-ar confirma statutul social. Totul pare din nou normal şi monoton, până când...

Până când se aude individele din public care urlă frenetic, din toţi plămânii pe care îi are el de la mama lui, un "Bravooooo!!!!1" ascuţit şi iritant. Gogu Kaizer îl urăşte pe individele ăla. Nu ştie cine e, nu ştie dacă e acelaşi om de fiecare dată, nu ştie nici măcar dacă e fată sau băiat, dar îl urăşte. Dacă l-ar prinde pe stradă, l-ar composta ca pe un bilet. Gogu Kaizer e gata să se ducă la o emisiune d-aia, pe post de spectator, să pândească momentul în care ăla urlă că "Bravooooo!!1", să pună ţinta pe el, să-i sară brusc pe cap şi să-l târască apoi prin studio legat de gât cu o sârmă cu ghimpi. Dar probabil ar zice că "Bravooooo!!!" şi la chestia asta.

PS: Latino Boy a început să-şi facă de cap din nou.