Saturday, May 17, 2008

Mazda te invită la film

Aşa zicea într-un mail pe care Gogu Kaizer l-a primit la începutul săptămânii. Pentru că Scorpy l-a tot hărţuit pe Gogu Kaizer în ultima vreme cu "Băi, nene, da' la un film la cinema nu mai mergem şi noi?" [unde "ultima vreme" = de pe 1.01.1208 până ieri], Gogu Kaizer a hotărât că asta era super ocazia de care el avea nevoie pentru a părea că face [el şi cu intenţia lui] un gest frumos, reducând astfel considerabil momentele nocturne de psihologie inversă aplicate de Scorpy în momentele lui Gogu Kaizer de maximă somnolenţă.

Pentru că filmul [Taken] începea la 19:30, Gogu Kaizer a decis să plece de la serviciu fix la 18:00, ca să fie sigur că ajunge. Desigur, după cum era de aşteptat, se făcuse 19:14 şi 123-ul pe care îl aştepta de o juma' de oră nu mai venea. Iar când a venit, s-a umplut adorabil de rapid. Jumătate din oamenii care s-au urcat de la acea staţie au coborât la prima, spre ignoranţa lui Gogu Kaizer, care Gogu Kaizer făcuse colecţie cu musculiţe pe tricou cât a stat în staţie.

Partea bună e că Gogu Kaizer a ajuns la timp şi a aflat şi despre ce e vorba. Pe scurt, Mazda lansează concursul "Zoom, zoom" [dacă dai click acolo, ai şansa unică să te lămureşti care e faza]. E posibil ca acest concurs să fie primul la care Gogu Kaizer vrea şi speră să câştige premiul 2 sau 3 [nu ca până acum, când el chiar voia premiul 1 şi lua în schimb, 214 sau 607]. Adică, Playstation 3 vs excursie până în Spania, mersi.

După terminarea filmului [care film a fost ok, chiar amuzant la unele faze şi captivant la altele], Gogu Kaizer a zis că e cazul să facă o glumă proastă. Cea din seara asta se numea "Cum să încerci să îi furi portofelul lui Olix şi să nu reuşeşti". Concluzia: copii, nu încercaţi să-i furaţi lui Olix portofelul, pentru că are reflexe de tigru şi nu reuşiţi.

3 comments:

  1. daca tot sunt 0 chestii, hai sa o pun eu pe prima :P

    1. esti dus cu capu` =))

    2. mie nu-mi merg linkurile catre siteul mazda :P

    3. tigru ? care tigru ? eu ? neah =)) eram doar ametit ca am iesit de la intuneric la lumina si chiar nu stiam cine vrea sa-mi fure geanta :P

    ReplyDelete
  2. mane, cate reclame...cate reclame...cate publicitate...

    ReplyDelete
  3. experimentam, mihae, experimentam...

    ReplyDelete

Bagă mare:

Note: Only a member of this blog may post a comment.