Norocul prostului

Aşa poate fi sintetizată ziua de duminică a lui Gogu Kaizer, pentru că reflectă excelent ce i s-a întâmplat. Mai exact...


Ca de fiecare dată când se întâmplă să ia bonurile de masă, Gogu Kaizer dă party în locul frigiderului [pentru că el nu poate, săracu', deoarece e doar un frigider] şi se duce într-un Cora, Auchan, Real etc. să-şi facă despre plinul de chestii. În cazul de faţă, s-a urcat cu tot cu Scorpy în 102 şi s-a îndreptat către Real.

102-ul era puţin mai aglomerat din fire, dar asta nu i s-a părut ciudat lui Gogu Kaizer. Ciudat i s-a părut după ce a coborât din autobuz, pentru că atunci a realizat că i-a dispărut portofelul. Bolborosind corect gramatical nişte sudalme şi cu greu reuşind să-şi stăpânească tendinţa de a-şi da palme pentru neglijenţa în care se lăfăise, a purces spre a presta despre cumărăturile de rigoare, fiind, desigur, destul de demoralizat.

Nu prea îl pasiona faptul că rămăsese fără cei 13 lei din portofel, dar începea să devină obsedat de cheful pe care nu-l avea pentru a umbla câteva zile să facă rost de o nouă carte de identitate, permis de conducere şi card. Consultându-l pe domnul Google, Gogu Kaizer a constatat cu lene că e cam necesar să facă o vizită la poliţie şi să reclame furtul, pentru a i se face cadou o hârtie indispensabilă eliberării noilor acte.

Drept urmare, a pornit spre Secţia 13 de Poliţie, unde, după 5 minute de aşteptat în faţa un geam prin care se uita la domnul agent de serviciu hăhăindu-se într-un monitor, a fost îndrumat, de către acelaşi domn agent, către Secţia 11 de Poliţie, pentru că faza era de competenţa lor [lucru care lui Gogu Kaizer nu i s-a părut deloc departe de adevăr].

La insistenţele inexistente ale celeilalte personalităţi a lui, Gogu Kaizer a luat un taxi şi a ajuns la Secţia 11 cam ca gândul şi ca vântul, cu difernţa că nu mergea cu mai mult 60 km/h, şi deci nu mergea la fel de repede ca gândul sau ca vântul. La Secţia 11, Gogu Kaizer a fost întâmpinat de o doamnă agent foarte amabilă care i-a sugerat să îl aştepte pe domnul colegul ei, care are puţină treabă.

După câteva minute şi o conversaţie de rutină privind siguranţa cetăţeanului în mijloacele de transport în comun, apare domnul colegul doamnei agent - un nene grăbit care vorbea foarte repede: "Da' unde erai când ţi l-au furat? Da' unde ţineai portofelul? Da' tu acolo ţii portofelul? Da' câte staţii ai mers? Da' l-ai văzut pe-ăla care ţi l-a luat? Da' de ce ţi l-a luat?", chestii la care Gogu Kaizer i-a răspuns într-un final cu "Dom'le, eu vreau doar hârtia aia de la dvs. ca să-mi scot alte acte. Zic". După care nenea domnul agent pleacă iar. Între timp apare o tanti cu o problemă "domestică" şi nenea domnul agent începe să-i explice şi dânsei câteva chestii.

Dorind să termine cât mai repede şi fără să se streseze cu nenea domnul agent [care putea să facă astfel încât ca tot procesul să dureze uber mult], Gogu Kaizer s-a retras lângă uşă, aşteptându-şi rândul şi admirând nişte termopane. În acel moment, pe uşă intră un grup de adolescenţi [patru fete şi un băiat, adică], iar una din fete ţinea în mână un portofel. Uşor bulversat, Gogu Kaizer reuşeşte să întrebe/exclame/declare/hăhăie tâmp: "Ăla e portofelul meu". A început apoi o conversaţie în care interlocutorii vorbeau în acelaşi timp, ceea ce a dus la invitaţia doamnei agent de a părăsi incinta.

Pe scurt, fetele găsiseră portofelul aruncat pe undeva pe lângă liceul Decebal, fix în momentul în care una din ele s-a împiedicat de el. După o analiză rapidă, au hotărât să vină cu el la poliţie. Toate bălăriile erau la locul lor [inclusiv abonamentul la metrou, lol], mai puţin, evident, cei 13 lei [aparent, pe nenea domnul hoţ l-a interesat puţin fluturaşul de salariu al lui Gogu Kaizer, pe care ar fi vrut probabil să scrie nişte "lol" când a văzut unde lucrează Gogu Kaizer]. După o discuţie mai îndelungată cu cei cinci [în care s-au făcut tot felul de glume vis-a-vis de subiect, lol], toată lumea a luat 123-ul către acasă [lol, la urcarea în autobuz, una din fete i-a recomandat lui Gogu Kaizer nişte un "să ai grijă la buzunare, da?"].

Gogu Kaizer poate spune că a învăţat destule din întâmplarea asta [neglijenţa e naşpa şi nu rulează, unii adolescenţi din ziua de azi nu sunt o cauză pierdută şi dau dovadă de mai multă responsabilitate decât mulţi adulţi, uite ce se întâmplă când nu-i asculţi pe mă-ta şi pe tac-tu, e ok să ai în portofel un bilet pe care să scrii "Dacă ai găsit portofelul ăsta, sună şi tu la numărul ăsta..." etc.], dar cea mai "proeminentă" va fi întotdeauna că a avut noroc. Acel gen de noroc.