Povestea salariului

 Zic, povestea salariului

A fost odată ca niciodată un salariu. Însă el nu era ca orice salariu. Era un salariu fermecat! Cel mai salariu fermecat el era. Era atât de fermecat încât, la un moment dat, pe când era minor, s-a uitat în jurul lui şi a decis că el vrea să rămână aşa cât mai mult timp posibil.

Lucru care, culmea! nu i-a fost deloc greu la început. Ca orice salariu de vârsta lui, zburda fericit pe plantaţia de facturi, alerga ţinându-se de mână cu rata de la bancă şi cocheta cu întreţinerea şi chiria, în acelaşi timp. Într-o zi, pe când era plecat la vânătoare de bancomate în funcţiune, a trecut pe lângă un castel albastru, cu balcoane auriu-portocalii. În cel mai înalt turn din castel, la cea mai îndepărtată fereastră, ofta resemnată o mărire. Însă şi învăluită de tristeţe, era cea mai frumoasă mărire din regat. Nu era nici grasă, dar nici slăbuţă. Era destul de acceptabilă, dar totodată relevantă. Răpit de frumuseţea ei şi cu gândul la superbul viitor pe care l-ar putea avea împreună, salariul s-a îndrăgostit instant de ea.

Salariul a hotărât atunci că a aşteptat destul şi că inima-i va fi sfâşiată de durere dacă mărirea nu va fi a lui. Fără să stea pe gânduri, dădu buzna în palat, pregătit să înfrunte orice obstacol ce i-ar fi ieşit în cale. Dar spre ghinionul lui, nu s-a gândit că o să-l întâlnească pe Vrăjitorul cel Rău. După ce l-a evaluat din fluturaş până-n impozit, Vrăjitorul i-a spus salariului că mărirea e lesbiană şi că nu ar fi interesată de o relaţie cu el în acest moment.

Demoralizat, salariul s-a întors la vânătoarea de bancomate. În timp ce se îndepărta de castel, a mai aruncat o ultimă privire către cel mai înalt turn din castel. La cea mai îndepărtată fereastră, mărirea vorbea la telefon cu un arhitect: "Manole, să vii, dragă, să mai înalţi turnul ăsta. Cum apar la fereastră, cum vine un flauşat şi se bagă în seamă."

Zic, sfârşit

Primită pe mail de la Paraschiv.