De vreo câteva zile, Scorpy e în concediu, drept pentru care a zis să meargă acele câteva zile
la mă pe acasă. În consecinţă, Gogu Kaizer a rămas de capul lui, liber la destrăbălat corect şi conform instrucţiunilor cu bagaboante. Faza nasoală e că asta se întâmplă fix în perioada asta, când Starcraft 2 e instalat pe calculatorul lui, deci nah, priorităţile sunt oarecum stabilite.
Problema e alta. Gogu Kaizer stă la etajul 9. Tot Gogu Kaizer nu se înţelege bine cu înălţimea (îl ia ameţeala chiar şi când se ridică pe vârfuri). Acelaşi Gogu Kaizer a trebuit să dea o fugă pe balcon, să repare nuştiucedracu' la geamurile alea, pentru că bătea vântul şi îi arunca jaluzelele în creieri când se juca el cu spume (am stabilit mai sus cât de mega important era pentru
fraier el să se joace). Chestiile alea erau undeva la înălţime, pe exteriorul balconului, deci Gogu Kaizer a trebuit să facă nişte alpinism până acolo şi să se spânzure bine cu nişte
şosete sfoară de ceva solid. După ce a leşinat de vreo patru ori pentru că se tot uita în jos când căuta patentul, a reuşit să le repare. Geamurile erau ca şi ieşite din garanţie, iar Gogu Kaizer, deşi mândru de realizarea lui, era ca şi ieşit de la reanimare.
La două minute după faza asta s-a oprit vântul. Asta a făcut ca toată distracţia de mai sus să devină nulă, pentru că timpul mega preţios pe care îl putea folosi la jucat Starcraft 2 a devenit timp pierdut. Partea bună e că a învăţat ceva din chestia asta: data viitoare va alege varianta cu bagaboantele :<
No comments:
Post a Comment
Bagă mare:
Note: Only a member of this blog may post a comment.