Ultimul freamăt

Razele soarelui coborau îndrăzneţe printre jaluzelele întredeschise. Era destul de linişte pentru o dimineaţă de sâmbătă. Bine, asta dacă 11:00 se mai poate numi "dimineaţă". Gogu Kaizer urma să se trezească în acea zi pe ritmul unei melodii desprinse parcă dintr-un basm.

Era o melodie pe care Gogu Kaizer o mai auzise înainte, pe care o cunoştea foarte bine, aşa că ştia exact ce însemna şi, mai ales, ce reprezenta. Era o melodie calmă, lină şi suavă, care îl ducea cu gândul la efemeritatea unei brize într-un deşert, care îl făcea să se simtă purtat într-un spaţiu al timpului transcendent şi care îl încuraja să privească dincolo de tangibilitatea care îl înconjoară. Era o melodie care purta în clinchetul ei toate visele, speranţele şi amintirile zilelor toride de vară pe care Gogu Kaizer le-a strâns în toţi aceşti ani care au trecut pe lângă el. Era o melodie care îi concretiza deopotrivă ambiţia, scopul şi idealul. Era, fără doar şi poate, melodia maşinuţei de îngheţată! Iar acea zi de sâmbătă era ziua în care Gogu Kaizer hotărâse că va prinde maşinuţa de îngheţată orice-ar fi!

Fără să stea pe gânduri, Gogu Kaizer a zburdat instant din pat ca o căprioa un cerb, şi-a aruncat un tricou pe el şi s-a îndreptat spre uşă. Durerea de gât cu care se trezise l-a obligat să aplece puţin capul, făcându-l să realizeze că nu e ok punct ro să iasă pe-afară doar în tricou şi-n budigăi (nu întrebaţi de ce apare în linkul ăla o poză cu Darius şi cu Pamfilul lui, că habar n-am). Drept urmare, s-a întors şi şi-a tras şi nişte pantaloni pe el, că cică e mai estetic aşa şi cică nici nu rişti să îţi expui zonele intime publicului larg. Bolborosind ceva despre teoria relativităţii, Gogu Kaizer s-a mobilizat din nou spre uşă. Ajungând în faţa liftului, şi-a dat o scatoalcă după ceafă şi s-a întors să ia nişte bani, amintindu-şi totodată o vorbă din popor care spunea că "faci mai bine cumpărăturile când ai bani la tine". Meseriaş poporul ăsta, de felul lui.

În timp ce Gogu Kaizer stătea cu toate mâinile pe care le avea la el în acel moment pe butonul liftului, legile lui Murphy au zis că "hai să prestăm şi să ne râdem de fraier". Cu alte cuvinte, degeaba apăsa Gogu Kaizer pe butonul ăla, că liftul se ducea de-al dracu' la altcineva. După 3 minute, când în sfârşit s-a urcat în lift şi a zis că "tu di airport", liftul a rămas blocat între parter şi etajul 1. Mai avea o juma' de metru până jos. O juma' de metru, frate!

În acel moment, în care Gogu Kaizer era atât de aproape, dar atât de departe, îşi amintea cum fugea ca un descreierat după maşina de îngheţată când era mic (cu 3 săptămâni în urmă, adică), cum se împiedica de nişte chihuahua care se lătrau reciproc şi dampulea în calea lui, cum îşi julea parantezele trecând pe roşu, cum trebuia să o ocolească pe baba de la 7 care e moartă şi umblă aşa pe-afară, moartă cum e, şi pute inuman de groaznic (legenda spune că dacă stai lângă ea vreo două minute, ţi se veştejesc ochii şi cad + nu vei mai avea erecţie nici dacă te reîncarnezi) şi cum privea mereu cu ochii plini de lacrimi maşina de îngheţată îndepărtându-se (mbu-hu, *snif*snif*).

Însă zece secunde mai târziu, Gogu Kaizer cobora din lift, prindea 3 km/h în mai puţin de opt metri, deschidea două uşi de bloc încuiate cu 80 de lacăte fiecare, ieşea în stradă şi...