Când îţi faci cumpărăturile de la magazinaşele din cartier, ajungi până la urmă - fie că vrei, fie că nu - să cunoşti tot mai mult persoanele care îţi dau din când în când lame Orbit ca rest (şi pe care tu le iei, că nah, sunteţi deja pretenari şi alte alea). Ajungi să le cunoşti numele, prietenii, mofturile, visurile, speranţele, dezamăgirile, muzica preferată sau marca ţigărilor pe care le fumează.
Octavian lucrează la singurul minimarket de renume din apropiere. E omul bun la toate, dar nu pentru că ăsta e jobul lui, ci pentru că e singurul bărbat de acolo. Indiferent de tura pe care e, Octavian e înconjurat de cel puţin trei femei. Trei femei cu poziţii bine stabilite în magazin, respectiv la casierie, la mezeluri şi la pus chestiile în pungi. Şi lucrul la care Octavian se pricepe cel mai bine e să le facă faţă acestor trei femei. Mai exact la chestii de genul:
1. "Octavian, dă-mi şi mie baxul ăla de nuştiuce de sus!"
2. "Octavian, adu-mi şi mie o ladă de bere din spate!"
3. "Octavian, nu mai e apă la 2L la frigider!"
4. "Octavian, zi-i ăleia să lase telefonul, că nu merge plata cu cardul!"
5. "Ce mâncăm diseară, Octav?"
6. "Octav, cu cine a plecat Ixuleasca aseară?"
7. "Octavian, nu mai am d-alea de zece mii!"
8. "Octavian, mai am absorbante în geantă?"
Etc. şi tot aşa. De fiecare dată când Gogu Kaizer trece prin acel minimarket, Octavian e la datorie. Şi indiferent de cerinţele mândrelor, el e zen, frate. Dar se vede clar că-i şi place. Pentru că uneori le mai dă şi răspunsuri de genul:
1. "Dar vii să mă ţii de bicepşi, mhehem?" (la asta primeşte un "mntz" mai rânjit, aşa, de control)
2. "Să mor dacă se cunoaşte că ai o ladă de bere acolo, mhehem..." (asta uitându-se către cracii ei, după care se duce liniştit la treaba lui)(de obicei se uită la cracii ei şi atât)
3. "Păi hai cu mine până acas', să aducem, mhehem!" (la asta primeşte de obicei un "îţi dau eu un acasă de nu te vezi")
4. "Stai să-i zică lu' bărbat'su că întârzie diseară şi pe urmă, mhehem..." (Gogu Kaizer a râs la faza asta, pentru că muierile nici măcar nu s-au obosit să-l audă)
5. "Ştiu ce-ai putea să mănânci tu, mhehehem..." (după o de-asta e alergat puţin prin magazin şi gata)
6. "Dă un' să ştiu io, ce, sunt ta-su, am păru' alb? Mna, a plecat cu Robert..."
7. "Mhehem, am eu una de dooj..." (jap! una după ceafă înainte să termine propoziţia)
8. "Da, dar sunt de-alea cu trei picături. Vezi că îţi pun câteva cu patru picături, să ai acasă la noapte."
Asta printre momentele de stat la bârfă cu ele, lângă casierie, când nu prea sunt clienţi. Şi din momentele alea, un cumpărător poate afla, de exemplu, că ultima gagică a lui Octavian era cumnata Luanei Penescu (o fostă colegă de-a lor, desigur) şi că "meheh, aia era mai mult pe interes, cred că voia să se angajeze din nou aici". Sau că Adrianei îi cam place de Octavian, dar e măritată, însă pe de altă parte, n-ar fi prima dată. Sau că Rusoaica, de pe tura ailaltă, s-a dat la Octavian, dar el a refuzat-o.
Sau că Octavian, mai nou, a devenit subiect de articol pe un blog.
Tot voiam să bag "citate din Octavian" şi aveam nevoie de introducere, lol.
dar ai observat ca nimeni nu intrece masura si nu-i spune omului Tavi ci frumos, Octavian?
ReplyDeleteAm fost "Octavian" intr-un birou, pe vremuri; e fain la inceput, afli si ce nu vrei sa stii (cat o are barba-so lu' una, cand si-o tras-o ailalta - de-astea povesteau doar maritatele...), da' dupa un timp ti se ia si te-ai duce dreacului, numai sa nu le mai auzi...
ReplyDeleteGogule, respecte şi viaţă lungă =)) me is laughing
ReplyDeleteGogule, respecte şi viaţă lungă =)) me is laughing
ReplyDelete