Friday, April 24, 2009

Poză

Cu Gogu Kaizer folosind-o pe Andreea pe post de AK47:

A, să nu-i spuneţi Andreei, dar ea credea că se juca de-a avionul şi zicea că "vrum, vrum".

iBraid. Din nou.

Ok, nu se întâmplă de foarte multe ori ca Gogu Kaizer să fie atât de entuziasmat de un joc - în cazul de faţă, Braid. L-a terminat miercuri şi, de atunci, e în frenzy. Şi asta pentru că jocul e mai mult decât genial. În primul rând, na nişte trailer:



În al doilea rând, trailerul arată doar o mică parte din ceea ce e Braid. Cineva a zis la un moment dat că povestea într-un joc e irelevantă, că nu contează. Braid e exemplul perfect care contrazice chestia asta. Se foloseşte excelent de poveste pentru a transmite un mesaj, pentru a crea o experienţă de joc care te lasă, în final, cu sentimentul că vrei să dai timpul înapoi până când ai început să îl joci, să poţi retrăi toate acele senzaţii care te-au însoţit până la finalul jocului. Iar finalul jocului e unul din cele mai ingenioase finaluri pe care le-a văzut ochiul lui Gogu Kaizer. Ever.

Una din fazele cul la Braid e că a fost făcut doar de doi oameni - Jonathan Blow (designer şi programator) şi David Hellman (artist grafic). Nenea Blow poveşte într-un interviu despre cum a decurs toată treaba, iar nea Hellman, într-un alt interviu, despre cum a ajuns jocul să aibă acel stil grafic. Chestii care sunt destul de interesante, zic. A, şi recent, a devenit disponibil şi soundtrack-ul jocului, care soundtrack se potriveşte perfect cu jocul.

Ok, şi pentru că deja a lungit-o prea mult (şi mai e şi al doilea post despre el), Gogu Kaizer se calmează şi dă cu publish peste blog.

Wednesday, April 22, 2009

i can haz C++ ?

void dimineaţa ( )
{
  if ( Gogu Kaizer sleepy time > 7 ore ) return Gogu Kaizer coerent;
    Else
      {
         Gogu Kaizer face ceai de leuştean;
         Gogu Kaizer realizează că voia de fapt cafea;
         Gogu Kaizer mufează o ţigare în timp ce
             bea cafeaua şi se joacă pe PSP;
         Gogu Kaizer pune cana de cafea goală pe balcon;
         Gogu Kaizer pune PSPul în chiuvetă;
         Gogu Kaizer bagă scrumiera în buzunar şi pleacă;
         Gogu Kaizer convinge gunoiul să se ducă singur;
         Gogu Kaizer decide că mai bine pleacă la serviciu;
      }

for ( int i = o cafea ; i < 3 ; i++ )
  Gogu Kaizer + coerenţă = love ++ , astea;
}

void seara ( )
{
  if ( Gogu Kaizer = o bere) return Gogu Kaizer sforăind cu spume;
    else return Gogu Kaizer sforăind cu spume;
}


Gogu Kaizer a avut lucrare de control la programare, kthxrestanţă. Programul de mai sus dă nişte erori, dar în rest funcţionează regretabil de corect.

În altă ordine de idei, pentru că tocmai s-a întors din mini-vacanţă şi pentru că tocmai a terminat proiectul care nu se mai termina (era ca atunci când băgai un CD zgâriat în CD-ROM şi ăla îl ameţea o juma' de oră), Gogu Kaizer începe fix de azi alt proiect. Timpulciocanului fail :<

Monday, April 13, 2009

Braitapon. Patabraid. Da.

În cazul în care habar n-aveaţi, Gogu Kaizer vă face cinste cu nişte habar. De vreo doo zile joacă la greu chestiile astea două:


Ok, despre Patapon s-a mai extaziat Gogu Kaizer pe aici, mai ales când a fost anunţat Patapon 2. Pe scurt, partea asta a doua nu aduce în plus decât nişte elemente şi nivele noi, care se leagă foarte frumos de ce era înainte acolo. Ceea ce este exact ce trebuia. Adică n-au reinventat scama din buric, ci au împletit-o frumos şi i-au pus ciucurei [astăzi, Gogu Kaizer nu se pricepe la metafore].Chestie care îl face pe Gogu Kaizer să presteze despre nişte tumbe pe-aici şi să cânte în somn.

În altă ordine de idei, Braid e un puzzle mai mult decât simpatic, cu o poveste, o grafică şi o coloană sonoră foarte natural legate între ele. În principiu, seamănă cu Super Mario Bros, dar e axat mai mult pe partea de puzzle. Cel mai culăreanu lucru [şi ce-l face gigea pe Braid ăsta] e că trebuie să controlezi timpul prin tot felul de metode ca să rezolvi puzzleurile. Dacă vrea şi gura voastră să joace un joc şi nu mai ştie ce, să bage despre Braid. Aşa zice nenea developăru' şi pe blogul oficial, care este el blog şi e şi oficial [bine, acolo zice el mai multe chestii cul - printre care şi Braid Development].

PS: Două zile, maică. Două zile şi Gogu Kaizer scapă de project. Două zile, da.

Thursday, April 09, 2009

\o/

Wednesday, April 08, 2009

Gogu Kaizer mai are puţin şi termină super projectul pe care e acum. Ceea ce, dacă stă bine să se gândească, e irelevant, că nu pasionează pe nimeni cât mai are el de prestat la projectul ăsta. Aşa că na nişte poze de project, lol.

Poza 1:
 
Poza 2:
 

Ce-o să faci cu tot gunoiul ăla, tot gunoiul ăla, tot gunoiul ăla în interiorul portbagajul tău?

Aaaaa, şi melodia lol a zilei, care a venit direct pe mess de la Blană Trafic:





Şi în caz că habar n-aveţi cine e Twitter ăsta, uite nişte un link către Lady Gaga versus O-Zone şi puţin Chris Brown. Tipule, rahatul ăla e pocnit! (din niggărescul "dude, that shit is whack", în caz că există dubii).

Gogu Kaizer n-a băut bere înainte să scrie postul ăsta.