Metrorex a dat publicităţii noile reguli de călătorie cu metroul. Remarcăm cu delicvenţă că personalul a anticipat toate nevoile călătorilor odată cu sosirea primăverii şi ameninţarea temperaturilor ridicate din vara ce urmează. Întregul set de reguli poate fi găsit aici.
1. Este interzisă aşteptarea trenului de metrou dincolo de limita bunului simţ marcată la marginea peronului.
2. Călătorii care coboară din tren au obligaţia de a se strecura cum pot [eventual folosind metoda "coatele mele în rinichii tăi"] printre capsomanii cărora le este teamă că pleacă metroul fără ei sau că nu ajung ei primii la locul ăla liber.
3. Sunt interzise urcarea şi coborârea călătorilor în, din, peste, lângă şi dinspre tren după anunţul de avertizare a lipsei de apă caldă. Tyrannosaurus Metrorex nu va fi responsabilă sub nicio formă de eventualele accidente produse de tentativele de teleportare în timp şi spaţiu după efectuarea anunţului de avertizare.
4. Este strict interzisă acţionarea semnalului de alarmă fără să spui un banc bun. Orice banc sec va fi pedepsit.
5. Călătorii care îşi cer scuze pentru orice prejudiciu adus oricărui alt călător sunt cei mai fraieri. Călătorii adevăraţi nu-şi cer scuze pentru nimic.
5. Călătorii au obligaţia de a nu folosi deodorant.
6. Deodorantul are obligaţia de a nu folosi călători.
7. Este recomandat călătorilor să arunce gunoaiele sub băncile în care şi-au înfipt fundurile. Coşurile de gunoi din staţiile de metrou sunt puse la mişto şi la derută.
8. Ca urmare a faptului că trenurile nu sunt dotate cu staţii de emitere radio şi boxe, este obligaţia călătorilor să facă abuz de difuzoarele telefoanelor din dotare care au posibilitatea de a reda muzică în format mp3.
10. Călătorii nu sunt obligaţi să ştie să numere.
11. În cazul opririi trenului între staţii, călătorii trebuie să intre în panică şi să alerge haotic prin vagon conform instrucţiunilor personalului de conducere a trenului.
12. În cazul în care este observat un cocalar sau o persoană suspectă de cocalarism acut, călătorii sunt rugaţi să le curme suferinţa prin acţionarea semnalului de alarmă, deschiderea manuală a uşilor suficient de mult cât să încapă un cap de cocalar pe acolo şi să rămână acolo [capul de cocalar, zic]. După consolidarea unei poziţii a cocalarului care să asigure tangenţa capului acestuia la pereţii tunelului prin care circulă metroul, călătorii au obligaţia de a confirma personalului metroului că este necesară deplasarea trenului cu viteză maximă. Rezultatul produs de coliziunea repetată a capului cocalarului cu pereţii tunelului trebuie răsplătit cu aplauze conform legilor în vigoare.
13. Prin respectarea acestori reguli, călătorii îşi pot asigura diploma de "Cel mai călător care respectă el reguli".
14. Nerespectarea acestor reguli nu implică absolut nimic.
Îmbucurător este faptul că deja au început cetăţenii să respecte aceste reguli. Ba chiar mai mult, unii le respectă atât de bine încât îţi dau impresia că s-au născut pentru asta.
LOL teh new rulz of Metrorex...
ReplyDeletece-ai păţit de scrii aşa lung? e de la ochelar?
ReplyDeleteam hotărât ca mărimea textului să fie proporţională cu mărimea nasului ^_^
ReplyDeletemane, sunt pera beat ca sa citesc ce ai debitat acoo, da sunt convins ca e de bine. apropo, de cxe nu esti beat in vinerea nare?
ReplyDeletegogu kaizer ruleazăăăă
ReplyDeleteyee
eşti cel mai tare bă!
păcat că eşti pe blogspot
şi un sfat: la linkul spre "Messengereanu" pune următoarea chestie: ymsgr:sendIM?satuldefoame = cui dă click i se deschide o fereastră de conversaţie pe mess cu tine.. sau pune ymsgr:addfriend?satul de foame , ca să se deschidă aplicaţia care te adaugă în listă..
fă cum vrei
mişto blog :D
@anonim: restecpa! :))
ReplyDelete@arici: gg si mersi pentru sfat. am schimbat acolo si acum e cul ^_^
Gogu Kaizerule, am gasit asta pe net! Nu stiu daca esti deja connaisseur, dar zic sa fie:
ReplyDeletehttp://pitzipoanca.wordpress.com/
Hai sa ne zici ce parere ai...As vrea sa vad un post depre ... uhmm ... chestiile alea.
Sa traiesti,maica!
@ileana:
ReplyDelete:)) sa traiesti maica. cul bre...
doamne, cat ai stat sa scrii acest mic manual de folosire a calatoriei cu metroul?
ReplyDeleteoricum, regula numaru 8 e cea mai tare si cea mai adevarat si implica cel mai mare grad de stress :)))
scrii frumos si esti original :)), auzisem de blogul tau..da nu am avut ocazia sa-l vizitez. si nu conteaza daca esti pe blogspot...daca scrii pe gustu lumii..si lumea te gusta.
ReplyDelete6. Deodorantul are obligaţia de a nu folosi călători. =)))))))))))))))))))))))))
foarte tare :)) made my day :)) @ ileana - da, pitzipoanca rulez \m/
ReplyDeletecel mai calator adevarat
ReplyDelete