Nişte osutădoaie

Mai de dimineaţă, când Gogu Kaizer nu se grăbea la serviciu [a se reţine treaba asta, pentru că Gogu Kaizer nu întârzia]:

Un zugrav către un altul, cu salopeta mai şifonată:
- Dorele, ai fo' la mare, mă?
La care Dorel, băiat inspirat şi flexibil:
- Da, bă, şi-am târât-o şi pe mă-ta după mine.

Mai apoi, după o staţie de 102, o veveriţă către o alta:
-Ia uite, fă, câte osutădoaie am pierdut, băga-mi-aş p#$@ în ele!
La care mândra respectivă şi-a continuat tâmpă drumul.

Retoric vorbind, Gogu Kaizer a ajuns într-un final la Dristor, care Dristor pute. Ne pare rău, Dristorule, dar puţi. E aberaţia aia de plăcintărie, merdenelărie, ştrudelărie sau ce abominaţie de patiserie e aia care duhneşte în fiecare milisecundă a ce bălării fac ei acolo. E imposibil ca Gogu Kaizer să treacă p-acolo şi să nu privească în două puncte diferite în acelaşi timp. E ca atunci când călătoreşti în timp şi uiţi să-ţi pui centura pelerina de invizibilitate - când ajungi acolo unde vrei tu să ajungi, te văd toţi melcii, te hipnotizează şi îţi creşte un ochi d-ăla cu prelungitor, cum au ei, şi tu vezi şi în faţă, şi în spate în acelaşi timp, ceea ce e uşor redundant.

Pe de altă parte, aşa ajungi să înţelegi că au şi melcii dilemele lor. De exemplu, melcii nu pot vorbii cu cracii, pentru că dacă vorbesc, fac o comoţie cerebrală. Totodată, nu vei vedea niciodată un melc să facă shopping în Mall, pentru că legea nu le permite să deţină carduri de credit. Cum ar arăta un melc cu overdraft? Pe bune acuma...

În altă ordine de idei, melcii sunt buni magicieni. Spre deosebire de şuricate, care, teoretic, se pricep să facă super ciorbe [deşi n-a confirmat nimeni treaba asta], melcii sunt foarte cunoscuţi pentru vrăjile lor intransigente. Cel mai bun exemplu aici - şi cel mai coerent, desigur - e melcul păcălit de ciorbă.

Concluzie: Lipsa de fun nu e next-gen.