Nimic neobisnuit

Azi dimineata, ca de obicei, Gogu Kaizer facea pe calatorul cu metroul. Ofcorsea, la Dristor, putini oameni pe peron, dar care isi scoteau ficatii intre ei cand ajungea metroul in statie, ca sa isi infiga bucile in scaunele libere. Toti luau usile in brate de indata ce metroul baga capul in statie. Se inghesuiau in fata usilor si beligerau instant la deschiderea usilor. Cei care vroiau sa iasa, suferind de căpiere matinala, habar n-aveau ce-i asteapta. Striviti de o forta imensa, se retrageau raniti pe unde apucau. Strigate disperate si urlete de durere isi trimiteau ecoul prin tunel. Mai erau, insa, unii curajosi care tineau piept multimii, intrand in ea imediat ce se deschideau usile, asemeni unui jucator de rugby luandu-si avant catre gramada de adversari. Dar scapau toti intr-un final, de parca ar fi jucat intr-un film cu Bruce Willis. Iar cei care intrau in metrou aveau toti loc pe scaune. Ba chiar mai mult, in fiecare vagon gaseai 9-10 scaune libere.

Dar alta e problema lui Gogu Kaizer. Ajungand si el, ca orice om, la destinatie, s-a ridicat dupa scaun sa se duca la usa. Cand a ajuns acolo, a ramas mut de crispare. Simtea cum sangele ii ingheata in vene, cum rasuflarea ii era tot mai grea, cum timpul se scurgea de 10 ori mai incet. Fluvii de transpiratie ii inundau obrajii si totul i se parea ca se invarte in jurul lui. Gogu Kaizer uitase pana sa si clipeasca. Nu-i venea sa creada ca asista la asa ceva: in loc de o singura usa, erau doua! In fata usii normale a metroului, era proptita o babă de 1800 de ani si 9000 de tone si inghitise usa. Pentru a nu-i atrage atentia, Gogu Kaizer s-a indepartat tiptil-tiptil catre usa alaturata, rugandu-se sa nu fie observat. Teama ca putea fi mancat de acea monstruozitate nu disparuse inca.

Calvarul a luat sfarsit insa cand a ajuns metroul in statie. Gogu Kaizer a ţâşnit instantaneu catre peronul celalalt si s-a facut nevazut. Baba, gâfâind de parca tocmai a fost dezvirginata, a luat cu asalt scarile rulante si a disparut in negura caldurii. Gogu Kaizer era mandru ca scapase ca prin minune de ceea ce ar fi putut insemna sfarsitul vietii asa cum o cunostea el pana atunci.