Mail

Gogu Kaizer a primit pe mail o conversatie foarte subtil elaborata. Un oarecare Pulea Spataru' trimite urmatorul text fetei care l-a vrajit (care l-a facut sa uite ca nu e Mishu Eminescu), text prin care, spera el sa o dea pe spate, fiind acolo sa o prinda si sa o cucereasca doar cu privire :

"Iti scriu acum pentru ca ti-am aflat accidental numele. Nu faptul ca ti l-am aflat a dat frau liber cuvintelor, ci faptul ca a fost accidental. Nu cred in destin sau in ideea ca avem fiecare calea noastra definita destul de bine inca din nastere, dar cand hazardul iese din multime si imi face cu mana, nu pot decat sa-i zambesc nonsalant.

De cand te-am vazut prima oara s-a infiripat un gand in mintea mea, gandul s-a transformat in intrebare si intrebarea in abis. Daca ar veni Apocalipsa si lumea ar fi judecata nu dupa fapte, ci dupa trasaturi, unde ai fi dusa? Ai fi purtata in rai datorita inocentei tale? Sau poate ai fi dusa in iad ca o sucuba ademenitoare? Ma poti oare ajuta sa aflu?"

Fata care l-a vrajit i-a dat urmatorul raspuns:

"In trista incomprehensibilitate ce ma inconjoara ca un bubuit surd al tenebrelor morfoanifilactice, realizez ca mandrosimandofia sinergiei mirobolante, ma face sa lunec cu gandul catre o stare mirifica de incantare intitulata beatitudine. O, tu, cruda soarta a misandriniei, pune capat freamatului din libroescedententa trupului meu suav. Vreau sa simt clipa ce se rupe din amurgul secolelor trecute si sa ma scufund in sfera cunoasterii umanului prin ochii unui copil ce plange. Cu totul ma supun unui gand inocent de cadere catre lumesc si totusi nu pot sa nu ma scufund in aprioricul momentului ce transcede catre pacatul originar.

Daca nu eu, atunci cine? Daca nu acum. atunci cand?... O vesnica intrebare a umilului utilizator de acid acetilsalicilic, care transcede negurii vremurilor care ne-mpresoara, incercand sa distruga pana si ultima farama de pasiune si darurie catre divinitate, nelasand loc meandrelor concretului sa purceada libere in exodul bulversant al cunosterii de sine.

Vorbe mari pentru suflet mic, dar pur, sincer, inglodit in albusul oului primordial; sa fie oare tempoul sãu refuzul de a accepta ca exista oameni mai capabili, cu metode de abordare/ignorare a geniului neinteles ? Ma indoiesc, caci obidita in bataia vantului, intocmai trestiei cea vesnic plangatoare, un gand negru totodata roz ma cuprinde: Apocalipsa e doar un final fericit, o cale de scapare, de evadare in vid, acea fel-forma extra-transcedentala biotopica a Purgatoriului. Fie-mi viata pe muchie de satar, nu lasa-ma-voi prada impaianjenitei-mi minti, nici chiar in ziua in care, lumina-mi bate in feresti impresurata de durere.

Ajuta-te-am oare sa zambesti nonsalant, gasind in mintea-ti incetosata un raspuns sucub ademenitor, in fata hazardului care iese din multime facandu-ti cu mana?"

Gogu Kaizer i-ar fi raspuns, totusi, printr-o invitatie la un frumos joc de societate.