"Eu sunt negru şi sunt cul, cânt despre chestii, orice melodie de-a mea e super hit, dacă eu am chef să cânt despre raţe la cuptor, cânt. Şi dacă eu vreau să câştig premii de la MTV pe super melodia mea cu raţe la cuptor şi chinezi prăjiţi, păi da, aşa o să fie."
Probabil Will.I.Am s-a trezit el într-o dimineaţă atât de hotărât să facă el o super melodie, încât a renunţat la orice gram de ne-retardism pe care îl avea. Drept pentru care a ieşit bălăria asta cu astfel de versuri: "Iubito, de unde ţi-ai luat corpul [tău]? Îl am de la mama". Deja nu ne mai interesează restul acestei ode închinate femeii. Sunt de ajuns ăste doo versuri să-ţi dai seama cât de cretină e melodia, chiar dacă partea de instrumental nu sună chiar aşa rău. Sau e posibil să fie de vină lispa coerenţei lui Gogu Kaizer de la 8 dimineaţa.
A! Dar de cine şi-a mai adus Gogu Kaizer aminte acum, când vorbea despre astfel de elemente!?! Desigur, de bunul lui prieten Connect R!
"Yo, eu sunt român, dar am super accent de jammaican, man, yo, pentru că aşa e cul. Trimite codul prin es em es, consolă nintendo ui, dar eu cânt cu Alex despre lucruri pe care tu nu le înţelegi, noi am suferit până să ajungem sus, dujmanii yo moare când ne vede cu Matteo*, cât de bine îi imităm noi pe americani, fetele de 16 ani sunt moarte după noi, suntem mai tari decât Keo, cântăm chestii".
Tragic? Trist? Demoralizant? Nicidecum. Într-o epocă în care românul sărbătoreşte Halloween-ul, Valentine's day şi 4 Iulie cu mai mult patos decât dacă ar sărbători 1 Decembrie, ajungi să te întrebi cum te scoţi mai ieftin: dacă mori acum sau dacă mori peste două luni. De aproape 18 ani, românul e un individe orb, care se chinuie să ajungă la o linie de final dintr-o cursă imaginară, cursă în care alţi indivizi apar trecător şi, chipurile, îl ajută pe român punându-i în cale tot felul de obstacole. Iar românul le ia de bune.
*n. GK: Matteo, care, apropos, e îmbârligat cu Delia aia blondă rău, peste firea omenească de blondă, atât de blondă e. Ok, eşti virgin, vrei să dai la buci, vrei să spargi o giugea, vrei să bagi botul la savarină, vrei chiar să fuţi - înţelegem asta. Dar de ce dracu' nu i-ai dat papucii încă? Nu-i spune lui Gogu Kaizer că te-ai îndrăgostit de ea. Ba da? WTF, tipa n-are creier... La propriu...
Asta-i din rubrica aia cu filosofii pe WC dimineata? GG mie ca am scris comentariu total pe langa :*
ReplyDeletemelodia aia idioata(prima la care faci tu referire) sa stii ca are un sambure de adevar provenit din inteligenta populara:"daca mama e urata, asa va fi si fi'sa"
ReplyDeleteBai Gogule tu sa asculti poezie pe muzichie bah, la Paunescu ala la cenaclu sa te duci. Mai intai te-ai luat de idolu lu Drull ,50 Centi, acu si de viliam cu clipu cu veveritele alea seminude. Blasfemie!
ReplyDeleteDrulleo, a zis cineva ceva de seminudistele alea?
ReplyDeleteTare aia cu botu' la savarina. Expresie neaosa romaneasca. :D I-am zis odata lu' Boncila la cantina daca vrea sa bage botu' la savarina si proastele alea care servesc au inceput sa chicoteasca. ^^
ReplyDeleteca lumea rimele:)
ReplyDeleteFain!
ReplyDeleteSi ai dreptate cu americanizarea romanilor... :-(
nu e vb de americanizare.. ca nu-i americanizeaza niemeni.. cu forta
ReplyDeletenumai ca ei singuri(noi) suntem asa.. fara personalitate, principii, doar ca fim si noi cool ca altii si nu conteaza ca e de rahat asta.. in ultimu timp
interesting.
ReplyDeleteCine e disconect R ala?
ReplyDeleteSi eu care credeam ca sunt singurul care nu simpatizez cu trendu'..
ReplyDeleteMirarea mare e ca nici Florin de la Hi-Q nu simpatizeaza, desi nu cred ca ar scrie vreodata pe blogul lui chesita asta. Si apropo, parca imi aduc aminte de o "mega"-emisiune cu Delia pe e-ok.ro, promovata cu multa indarjire de Florin. N-am inteles nici pana azi de ce.
gk rules :)) GK PRESEDINTE!!! GK PRESEDINTE!!!!!!!
ReplyDeletee bine sa dai la savarina de la 23 de ani!!!adik si ei i a placut
ReplyDeleteasta e cam ce a vrut sa zica chelu cu "in zgomot de masele rupte" da mai pentru la noi...
ReplyDeleteInca nu am ajuns si la 4 Iulie, dar ceva imi spune ca nu suntem departe. Doar asta mai lipsea, ca sa pupam in cur americanii mai bine, + Thanksgiving-ul.
ReplyDeleteCPLM ne trebuie atatea porcarii de sarbatori care nu au nici o legatura cu poporul roman si traditiile noastre?
Asta e export de incultura americana prin filme si seriale, pana la punctul ca o natiune isi uita propriile traditii care ii definesc identitatea.
Cum spune si Sir Alex Ice, romanii isi pierd pe zi ce trece mai mult identitatea nationala, ajungand poate, peste 200 de ani, ca stra-stra-stra-stranepotii nostrii sa aiba ca limba materna engleza sau alta limba UE-ista, fara sa isi aminteasca ce a fost 1 Decembrie sau nenea Eminescu. Avem o tara de conformisti, o mare turma care se indreapta cu pasi repezi pe un cacat de drum numit "modernizare" - cu extra-ghilimele
ReplyDelete