Wednesday, October 24, 2012

Grădina Zoologică București

Vine un moment în viața fiecărui om în care se întreabă ”mă, dar Grădina Zoologică din București mai trăiește?”. Gogu Kaizer n-a ajuns la momentul ăla, dar a ajuns din greșeală la Grădina Zoologică și dacă tot era acolo, a zis să și fie atent la ce se întâmplă.

Două super pro tipsuri, în caz că vă mănâncă undeva să vă duceți:
1. Luați-vă parcare de acasă. Ăia pe acolo n-au decât de-aia expirată sau în pădure, unde ai ocazia să lași mașina într-un șanț care, atunci când i se pune pata, își bagă picioarele și pleacă. Cu tot cu mașină.
2. Mai e niște parcare la ieșirea din spate a grădinii. Tot acolo este un nene (sau doi, dar arată cam la fel, așa că poți să îi consideri unul singur) căruia îi puteți da mită pentru a intra fraudulos în incinta grădinii.

Așa, acuma trei chestii de la Grădina Zoologică București:

1. Amărâtul ăla de leu se urcase și el pe plafonul mașinii și stătea relaxat, ca un rege, uitându-se la copiii care urlau după părinți că vor popcorn. Și cum stătea el acolo ca un rege, apare leoaica. Din cât de mare e cușca aia, leoaica a ales ca loc de lenevit tocmai plafonul mașinii. A venit lângă fraier și s-a așezat lângă el.
Gagicile ar înclina să exclame că ”ioi, uite aici dovadă de dragoste, voia să fie lângă el, ioi”. Și ar avea dreptate, pentru că a urmat fix niște dovadă de dragoste. Leoaica a stat vreo 10 secunde în poziția aia, cât să facă Gogu Kaizer poza. Apoi a realizat că nu stătea tocmai epic de excelent și a început să se așeze mai bine, împingându-l pe flaușatul ăla cât mai la margine. Ăsta a tolerat cât a tolerat, dar la un moment dat n-a mai rezistat. Și-a băgat coada în ea de treabă și s-a mutat pe capotă, întorcând sictirit privirea de la copiii care nici până atunci nu primiseră popcorn. Părinți bulangii, ce să le faci. Vă prindeți voi care e dovada de dragoste din povestea asta.

2. La Reptilariu era plin de puradei. O școală întreagă în excursie cu patru doan'țătoare, care mai de care mai exasperată. Gogu Kaizer s-a strecurat ca un ninja printre ei, dar oricât de mic ar fi un spațiu, copiii tot vor găsi loc să alerge, să-și spargă creierii, să sară pe picioarele tale de patru ori pe secundă și să întrebe șerpii ăia urlând cum îi cheamă, că de-aia nu răspund, ai dreacu', că n-aud și trebuie să vorbești mai tare cu ei. Doar că la un moment dat, pow! dificultăți tehnice la broaștele țestoase:
Ieșit afară, Gogu Kaizer se îndrepta către un nene pe care scria ceva cu Grădina Zoologică București să-i povestească despre țestoasele ninja, doar că un puradel de-ăla i-a luat-o înainte:

- Nu vă supărați! O broască țestoasă stă pe o parte și nu poate să se întoarcă!

Nenea pe care scria ceva cu Grădina Zoologică București se uită puțin la puradel, își întoarce privirea la locul ei și îi răspunde calm, după ce trage un fum zdravăn din țigare:

- N-ai stres, așa îi place ei să se joace.
- Dar dă acolo din mâini și din picioare și e după un lemn și...
- Lasă, măi, băiete, ascultă la mine, așa se joacă ele. Ia să vezi că mai târziu nu mai e pe-o parte.

Aolo, așa e, bo$$, am văzut pe National Geographic. Ai dreptate, așa se joacă ele. Da, fix înainte să moară.

3. Ăia doi din stânga își vedeau nemișcați de treabă. Intră în scenă ăla din dreapta, cu o atitudine de ”bei, ce faceți aici, alo, bei” și începe să umble peste ăia doi. Dacă nu-l cunoșteai, aveai impresia că știe ce face. Ăia doi mergeau pe sistemul ”ignoră-l, că poate pleacă”. Ăsta, văzând că ăia doi sunt oameni serioși și nemișcați pe treabă, se pune ca de-al dreacu' lângă ei, privindu-i ostentativ în ochi, parcă să se asigure de buna derulare a activității. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.


Și una bonus, fără poză. Agitație mare în fața unei cuști din zona maimuțelor. Când se îndrepta către Reptilariu, a înțeles și Gogu Kaizer de ce. Cimpanezul a învățat o super metodă de a câștiga fani: a venit lângă gardul de sârmă, s-a agățat cu mâinile de el, apoi cu picioarele, după care și-a asigurat cea mai comodă poziție din care să le arate fanilor mădularul. E uimitor în ce hal se înghesuie oamenii să facă poze unui penis de maimuță.

1 comment:

  1. Superbe pozele :) am si eu cateva amintiri frumoase de cand eram mic si mergeam cu bunicii la gradina zoologica in Oradea.

    ReplyDelete

Bagă mare:

Note: Only a member of this blog may post a comment.