Dragă Gogule, Hannah Montana e o vedetă – o cântăreaţă adolescentă ce devine idolul tuturor adolescenţilor şi nu numai. Dar de fapt, dincolo de imaginea construită, e o liceancă la fel ca oricare alta. Acesta e personajul devenit “celebru” datorită unui serial pentru adolescenţi şi transformat în 2009 într-un lung-metraj produs de Disney.

În acest film, văzut recent, Hannah Montana părăseşte oraşul şi ajunge la ţară – în Crowley Corners, Tennessee – la bunica. Aici va trebui să uite de vedetisme şi să redevină fata normală – Miley Stewart. Dar pe lângă dragostea unui cowboy, apare şi un pericol: globalizarea – de fapt, construirea unui mol – ameninţă să distrugă “tradiţia” rustică şi “adevarată” a satului. Singura salvare este un concert care să aducă fonduri.

Iat-o deci pe Miley Stewart trebuind să redevină Hannah Montana pentru binele satului. Şi, împărţită între cele două personalităţi – adolescenta îndrăgostită de la ţară versus multiubita multcelebra vedetă –, chiar în mijlocul concertului, fata se decide să renunţe la imaginea de vedetă.

Io am văzut asta aşa: lumea normală, tradiţională e reprezentată de viaţa de la ţară – oameni simpli, viaţă simplă, oază de linişte, normalitate etc. Lumea cosmetizată e reprezentată de viaţa de pe scenă – oameni nebuni, cool, care se bat în magazine pentru o pereche de pantofi, o lume de smacuri şi imagini superficiale.

Ei bine, când fata vrea să renunţe la această viaţă superficială, de vedetă, în toată stupoarea dimprejur doar o fetiţă prinde glas, la fel ca acel copil din povestea lui Andersen care vede că împăratul e gol. Însă aici e total invers: fetiţa nu mai vrea adevărul, ci vrea falsul, imaginea, vedetismele – întoarcerea Hannei Montana.

De unde rezultă, dragă Gogu Kaizer, că dacă şi copiii au ales superficialităţile societăţii noastre hiperurbane, speranţa reîntoarcerii la o viaţă “mai normală” e dusă iremediabil.

Welcome to Disney World!

Trailer: