Thursday, December 17, 2009

"Salut, vreţi un Maitreyi?"

S-au uitat toate la mine de parcă aş fi fost Ştefan Bănică Jr. şi au zis că "nu", "nu e nevoie", "nu, mulţumesc" şi "frate, ce-ai cu Elvis?". Eram curios să văd ce se întâmplă dacă mă duc la cineva şi nu mai bag poezia cu "Salut, sunt din partea proiectului Lecturi Urbane şi vreau să îţi dau această carte. Singura chestie e să o dai mai departe altcuiva după ce o citeşti. Dacă vrei, zic". Faza cu Maitreyi a fost un caz singular, ofcorsea, pentru că e suspect să vină un străin la tine şi să-ţi dea o carte, aşa, de geaba. Trebuie să fie o schemă la mijloc, nu? De ce îmi dă ăla cartea? De ce îl interesează pe el dacă eu citesc sau nu? Sigur o să-mi ceară bani. Lasă, că am văzut eu - sunt băieţii ăia care vin şi îmi dau "7 Seri" şi pe urmă mă întreabă dacă nu am să le dau zece mii. Ia, că îi dau eu jet şi nu iau nicio carte.

Bine, varianta cealaltă e că se mai uită şi la faţa omului, iar când faţa omului are ditai bârna pe ea, atunci e clar că şansele de reuşită sunt egale cu procentul melodiilor originale ale lui Moga. În altă ordine de idei, planul cu "hai să îi dăm o carte nenea manevrantului de metrou şi poate ne plimbăm în cabină" a dat cu FAIL grav. În primul rând pentru că noi eram vreo foarte mulţi, în al doilea rând pentru că am uitat să-i zicem chestia asta când a început să ne întrebe despre Lecturi Urbane.

De final, uite o poză în care apare Gogu Kaizer îndeajuns de "blurat", ceafa lui Byubay, Claudia Sofron râzând de ceafa lui Byubay, o tipă pe care nu o cunosc, fruntea unui tip pe care nu îl cunosc, dar care o cunoaşte pe tipa pe care nu o cunosc, iar ea, la rândul ei, îl cunoaşte pe el, pentru că ei se cunosc cam reciproc, 4 ninja (dintre care unul e Macovei, Gabi Macovei) şi peronul de la Dristor 2.


Foto: Simona Stănescu, zic

7 comments:

  1. @bobo - a, ok then

    @byubay - esti mai tare ca sabia lu' Zorro!

    ReplyDelete
  2. Pai bai, asta cu "vrei un maitreyi" suna cam ca " vrei un seppuku?". "Nu multumesc" e un raspuns chiar frumos. Se poate MULT mai rau, am incercat pe pielea mea.

    ReplyDelete
  3. De la tine iau orice, păpuşă!

    ReplyDelete
  4. Poza mai nereusita scoasa de aparatul meu nu ai gasit nu? :) tu cu maytreiul tau cu tot! :).
    Pana una alta, la multi ani!

    ReplyDelete
  5. da, eu m-as fi enervat rau de tot
    adica eu de cate ori primesc un pliant cu ...slabiti rapid ma enervez ca adica vor sa zica ca sunt grasa, etc, si dc mi-ar da cineva o carte i-as da cu ea in cap si as incepe sa tip ca poate par proasta dar am citit mai multe carti la viata mea decat toti stramosii lui
    asa, dc mi s-ar fi zis ca e un priect as fi luat-o..

    ReplyDelete

Bagă mare:

Note: Only a member of this blog may post a comment.