Tuesday, January 27, 2009

Da ultimate hardcore combo

Să mai fie şi cu despre muzică, ziclolggastea:



Curriculum vitae

Informaţii personale

Vasile Baronu' de la Băitesticol, idolu' femeilor nemăritate şi măritate, invidiat de dujmani

  Data naşterii: 30.02.1986
  Adresa: Strada Jmekerilor, nambăr oan, Băitesticol
  Telefon: Mobil
  Email: baronu_fermecatoru@yahoo.com

Obiectiv

Să fiu cel mai lăudat, invidiat şi bazat jmeker nambăr oan.

Tipul postului urmărit: Jmeker full time
Disponibilitate de schimbare reşedinţă: Spania, Italia, Germania, Austria, am fost în toate

Studii
  • Colegiul Naţional de Muzică "Nicolae Guţă - Cel mai bazat lăutar, vestit în toată Europa", Băitesticol
  • Academia de Jmekeri - Facultatea de Boşşi - Specializarea Valoare, Băitesticol
Experienţă

  Jmeker:
Competenţe profesionale

Limbi străine: italiana, spaniola, germana, toate la perfecţie, să moară toţi dujmanii de invidie dacă vă mint
Operare PC: am învăţat de la Bahoi cum să sparg parola de yahoo

Aptitudini:
  • sunt prinţul femeilor, le vrăjesc pe messenger şi ele îmi dă buzzuri pe urmă, că moare după mine
  • fac dolari şi euro chiar şi când dorm cu ochii închişi
  • sunt invidiat de dujmani că sunt apreciat de femei
  • am mulţi dujmani
  • toată lumea vrea să stea pe lângă mine când sunt la discotecă la Căminul Cultural că eu sparg 1000 de euro pe noapte şi ştiu să mă distrez şi beau şampanie de 100 de euro
  • îl cunosc pe Sorin Copilu' de Aur şi pe Adrian Minune
  • orice vreau eu îl obţin
  • altu' ca mine nu e
  • sunt căutat de mafia interlopă pe motiv că sunt frumos
  • am har de la Dumnezeu
  • am talent
  • am valoare 
  • am spart norma la femei
Hobbyuri
  • să le dau jet la dujmani
  • să stau pe messenger cu femeile şi să le vrăjesc
  • manelelele
  • hainele de firmă
  • electrodinamica mişcării corpurilor solide în raport cu relativitatea timp-spaţiu şi echivalenţa energie-masă
Pre-interviu

1. Ce te motivează să fii performant?
Talentul.

2. Care ar fi jobul tău ideal?
Boss cu normă întreagă şi carte de muncă.

3. Care este cea mai mare realizare a ta de până acum?
Valoarea.

4. Cum te-ar caracteriza ultimul tău şef?
M-ar caracteriza că ar da totul să fie măcar pe jumătate ca mine.

Monday, January 26, 2009

Nebancul zilei

Doi colegi discută:
- Mbă, l-au dat afară pe Blană.
- De ce?
- De geaba.

ăsta e mai mult inside banc, sorrea

Saturday, January 24, 2009

Uber.Kaizer.Căpitan.Stelar.S01E02.HDTV.XviD-LOLOzaur

Anterior, în Uber Kaizer, Căpitan Stelar...

E aproape anul 3815. Oamenii au cucerit, în sfârşit, Universul, care le-a rezervat surpriza de a le arăta că sunt singurele orătănii de pe-acolo. În urma unei migraţii masive, Pământul a rămas populat numai de români. Una din cele mai importante măsuri, dar şi una din cele mai dezastruase, luate vreodată de un român aflat la conducere a fost, fără îndoială, expulzarea cocalarilor pe Lună. Uber Kaizer, cel mai căpitan stelar de pe nava lui cu o singură persoană la bord, se întorcea din cea mai plictisitoare misiune a lui. În timp ce se apropia de Pământ, a interceptat un mesaj trimis pe toate frecvenţele, mesaj care venea de la Cocalari.

Şi acum, în Uber Kaizer, Căpitan Stelar...

După ce a ascultat mesajul, Uber Kaizer s-a dus în singurul colţ al navei lui de o singură persoană şi a stat acolo vreo 3 minute ruşinat. Nu-i venea să creadă că a fost atât de amator încât să asculte un mesaj venit din partea Cocalarilor. "Bum, badabum", spunea mesajul, "să te văd ce faci acum, am valuta cea mai multă, d-asta toţi mă duşmăneşte, însă lumea e incultă, ca să ai bani trebuie să munceşte ca mine, manelele e viaţa mea".

Uber Kaizer era pus acum în faţa unei situaţii de care doar auzise. Fusese avertizat, învăţase despre asta în clasa I, i s-a repetat într-a II-a şi scria şi pe pachetele de ţigări: "Fumatul dăunează grav sănătăţii, dar e mic copil în comparaţie cu un Cocalar". Uber Kaizer a realizat că nu mai are mult timp la dispoziţie şi că va trebui să acţioneze rapid. Pentru a scăpa de ce urma să i se întâmple în scurt timp nu rămânea decât un singur lucru de făcut: trebuia să se ducă pe Lună. Trebuia să facă ceva, trebuia măcar să încerce să oprească sau, dacă era deja prea târziu, să inverseze efectul. Uber Kaizer urma să devină primul român din ultimul mileniu care avea să aterizeze pe Lună.

[Publicitate]

Vino acum în orice sediu ING şi, fie că vrei, fie că nu, plăteşti rate din momentul în care ai intrat pe uşă, ce pana noastră. Cea mai avantajoasă dobândă variabilă din ultimul deceniu se întoarce: 75% în primele 4 secunde de la obţinerea creditului şi doar ∫Cos[b + a x]^7dx pentru tot restul vieţii, unde b=∞ şi a nu e în niciun caz număr negativ. ING - Ce pana noastră! 
[Publicitate]

Programând super calculatorul de bord să aterizeze pe Lună, Uber Kaizer se pregătea pentru ultimul raport al călătoriei sale, în care avea să povestească de câte ori a mers la budă în ziua respectivă. Odată terminat raportul şi trimis spre Pământ, avea să se odihnească, respectiv să horcăie de somn ca o tută ce e (încă e un mister de unde a moştenit el predilecţia asta pentru somn). Habar n-avea ce urma să-l aştepte pe Lună. Habar n-avea că nesăbuiţii Cocalari au trimis acel mesaj special pentru a-l aduce pe Lună. Însă cel mai mare habar pe care nu-l avea era cum să dreseze o râmă.


Sfârşitul episodului 2
Traducerea şi adaptarea: veverita_bc

Friday, January 23, 2009

Noul "whateva'"

Ok, eşti la un party sau într-un club, lume multă, aglomeraţie mare, da? Şi vezi o veveriţă cu un păr gigea sau cu o bluză/cămaşă/whateva' super cul. Cursul logic al acţiunii e să îţi întrebi prietenii care e treaba cu ea. Indiferent că ţi se va răspunde că se spală cu noul Head & Shoulders sau că îşi spală cămaşa cu noul Ace, ăla care îţi va răspunde va scoate o canistră de Head & Shoulders sau Ace şi o va pune pe masă şi îţi va explica frumos care e treaba cu noul ăla. Pentru că, desigur, există oameni care, atunci când se duc la un party sau în club, iau canistra de Head & Shoulders sau Ace cu ei. A, şi odată ce-ai aflat că asta era treaba aia care era cu veveriţa respectivă, babardeala e iminentă. Practic, ăsta era singurul impediment.

Rly acuma, doar lui Gogu Kaizer i se par dampulea reclamele de genul ăsta? Rly acuma. Rly?

Halp!

Gogu Kaizer a apăsat pe nişte butoane şi a bifat nişte chestii prin Settings, pe-aici, şi, scuzaţi-i expresia, i s-a scurtat feedul. Desigur, a dat return to innocence, dar degeaba. Dacă are cineva habar despre care-i faza, ar fi cul să-i zică şi lui Gogu Kaizer şi acesta îl va răsplăti cu un "mulţumesc" d-ăla sincer, da' sincer, peste fire de sincer. Kthxbai!

Later edit: posibil sa fie fixed in v0.0.2. Stupid blogspot.

Legendele foamei

A fost odată ca niciodată un Gogu Kaizer, o lene şi o foame. La un moment dat, lenea şi foamea au insistat să facă un menage-a-trois cu Gogu Kaizer. Gogu Kaizer a presimţit că e o capcană, pen'că ştia el că n-are cum să fie ca-n filmele de acţiune low budget cu actori fardaţi în exces sau cu Ştefan Bănică Jr., filme care se mai dau în noaptea de Revelion pe la TV. Dar pentru că e bleg, a zis că "Argumentele voastre sunt relevante în proporţie de 86%. Să prestăm, aşadar, despre menage-a-trois."

La început, Gogu Kaizer era super tovarăş cu lenea. Pretenar, nu glumă. A apărut, la un moment dat, foamea. Timidă, uscată şi la singular. Totul era super ok, până când Gogu Kaizer a început să nutrească pentru acea foame nişte sentimente care ţin de partea întunecată a forţei. Gogu Kaizer a vrut să se despartă de câteva ori de ea, însă lenea l-a convins că încă nu e cazul.

A venit însă un moment în viaţa lui Gogu Kaizer în care n-a mai rezistat şi a decis că foamea trebuie neapărat să dispară din peisaj. În acel moment, oricât a încercat lenea să-l oprească, Gogu Kaizer a crăpat bezmetic în el despre haleală şi a brutalizat foamea cu mai multe înghiţituri zdravene de nişte omlette du fromage. Foamea n-a avut nicio şansă - a fost un măcel în toată regula.

Cu ultima suflare, foamea l-a blestemat pe Gogu Kaizer să fie bântuit de fantoma ei. Asemeni unui francez heicichiuian, a zis: "Să fie bântuit de fantoma mea, care să semene cu mine, dar să nu fie la fel ca mine, dar să semene la fel la fel. Şi să fie gata mâine. Acum. Nu e gata?". Şi din acel moment, Gogu Kaizer a rămas blestemat pentru vecie.

Dar asta e doar o poveste. Unii spun că Gogu Kaizer încă e bântuit de 3 ori pe zi de fantoma foamei. De fiecare dată se luptă cu ea şi reuşeşte să o alunge, dar ea se întoarce după un scurt timp. Chiar dacă a ucis-o cu bestialitate, foamea încă îl iubeşte pe Gogu Kaizer. De 3 ori pe zi.

Thursday, January 22, 2009

Esquire



Wednesday, January 21, 2009

Gogu Kaizer

Monday, January 19, 2009

7:03

Aceasta e povestea lui Gogu Kaizer şi a aventurilor prin care a trecut pentru a se trezi în această dimineaţă la 7:03.

7:03 e o oră care nu există în realitatea asta spaţio-temporală. E ora la care afară încă mai este întuneric. Gogu Kaizer n-a vrut niciodată să se trzească la 7:03, pentru că îi este frică de întuneric. Dar azi s-a trezit. Şi a făcut pipilică pe el de frică, pentru că afară era întuneric. Şi lui Gogu Kaizer îi este foarte frică de întuneric.

La 7:03, oamenii sunt mai primitori şi intimi unii cu ceilalţi. Adică horcăie de somn unii pe alţii în metrou sau prin autobuze. La 7:03, tuturor le stă freza cum trebuie, dar nu toţi au chef să Blend-a-Med sau să noul gel de duş pentru bărbaţi Axe. La 7:03, nimeni n-are habar unde se duce sau de ce, dar, cu ochii roşii de somn, devorează fata de la pagina 5, îl admiră pe Mutu pentru curajul de care a dat dovadă atunci când a traversat strada, contemplează la noua hârtie igienică pe care şi-a cumpărat-o Oana Zăvoranu de la Milano şi regretă că n-au dicţia Elenei Băsescu.

Şi pentru că e prima zi de luni din această săptămână, Gogu Kaizer face cinste cu un şlagăr:


Friday, January 16, 2009

Friday, January 09, 2009

SENZAŢIONAL! PINKY ARE BLOG!!!!!!1unuşaibă

Gogu Kaizer are deosebita plăcere să vă anunţe că Pinky, un fost coleg de-al lui de la serviciu, şi-a făcut blog. Ce e atât de special la chestia asta, întrebaţi? Ei bine, însuşi faptul că scrie Pinky acolo, care Pinky, atunci când a plecat din firmă, i-a lăsat lui Gogu Kaizer uber moştenirea de admin pe Diverse (grupul de mail not job related + p0rn). În rest, monitorul LCD de 21'', hardul de 160 GB şi placa video PCI Express s-au pierdut în negura cinegăseştepăstreazăhuocalicule-ului.

De final, na d-aici, Pinkyule:

Thursday, January 08, 2009

TV Spectacol Rege

Fără să ştie de ce, Gogu Kaizer are vaga senzaţie că nu s-a lăudat absolut deloc pe aici cu asta:


Aye, habar n-aveţi! Chestiunea de mai sus e jocul la care a lucrat Gogu Kaizer anul trecut, timp de mai multe luni care lui Gogu Kaizer i se păreau ani, pentru că uneori îşi dădea ceasul înainte să plece mai devreme acasă, dar nu-i reuşea tot timpul, pentru că a doua zi venea mai devreme.

Acuma, individul ăsta: 


...e Jerry, caracterul-prezentator al jocului. Jerry ăsta i-a cam mâncat nervii lui Gogu Kaizer într-un hal în care Gogu Kaizer ajunsese să-l viseze noaptea. Se făcea că Gogu Kaizer era la serviciu, chillin', having some overtime, şi apare Jerry, rânjind. Gogu Kaizer s-a crizat, a urlat ca o fetiţă şi a sărit să-i dea cadou nişte capete-n gură. Spre putrefacţia lui Gogu Kaizer, Jerry nu schiţa niciun gest de auto-apărare sau atac. Din contră, era super vesel şi zicea ceva despre "Watch carefully! Special event! Player one, choose nuştiuce". După care s-a transformat în asta...
 
...şi a început să îl alerge pe Gogu Kaizer prin firmă, aşa, aiurea, fără niciun motiv. Concluzia e una singură: Jerry are grave probleme de personalitate.

Monday, January 05, 2009

Gaura Neagră

Un cineva şi-a făcut blog şi, conform legii pandişpanului, cel mai corect lucru pe care poate să îl scrie Gogu Kaizer aici, în acest moment, e un link. Atât. Sorrea. 

Sunday, January 04, 2009

Err...

Ştiţi copchilul gras, de care vorbea Gogu Kaizer mai jos? E fată şi n-are gât. Nu există nimic între cap şi umeri. Gogu Kaizer e cam stupefiat. Practic, capul ăla degeaba al ei stă pe esofag sau direct pe umeri. Copchilul ăsta n-o să poată niciodată să poarte un fular. Dacă ar fi trăit in Evul Mediu, nu l-ar fi putut decapita nimeni. Evident, e imposibil şi să-l spânzuri. Pe de altă parte, ar putea fi rezultatul unui experiment de-al lui Petre Roman sau Jay Leno. E bine, însă, că nu e băiat. De ce poţi agăţa o cravată/papion dacă nu ai gât? Acuma, nu că Gogu Kaizer ar avea ceva cu copchii care sunt fete şi n-au gât, dar faptele sunt reale şi relatate ca atare, cu o obiectivitate ieşită din comun.

Acuma, să se analizeze următoarea situaţie şi să se decidă dacă Gogu Kaizer a procedat corect.
Situaţie: Gogu Kaizer a oprit maşina regulamentar în parcarea magazinului. Un copchil gras şi fără gât urlă de undeva, călare pe un ATV, după Gogu Kaizer: "Bă, năsosule, mută-ţi maşina, că n-am loc să trec". Gogu Kaizer îi răspunde "O s-o mut când o să ai menstruaţie", însă copchilul gras şi fără gât răspunde imediat "Am deja, bă". Gogu Kaizer, uşor perplex, îi răspunde că "Meriţi. Bă" şi intră în magazin.

Cei care vor răspunde "Gogu Kaizer a procedat incredibil de corect" sau pe-acolo, vor primi nişte chestii drept mită.

Păi, la mulţi ani

Când era mic, Gogu Kaizer îşi dorea ca, atunci când va creşte, să aibă concedii. Nu mică i-a fost împlinirea sufletească (pe care o are şi acum) când a observat că acum vreo două săptămâni şi ceva a intrat în concediu. În acea seară, în care a realizat el chestia asta, tropăind ca un bezmetic şi mergând mai mult cu piciorul stâng, a pornit într-una din puţinele şi rarele călătorii spirituale pe care un om le are în viaţa lui de om. Gogu Kaizer a conştientizat atunci că singurul lui scop în acest concediu va fi acela de a lenevi cu ură+spume=love.

Acum, privind în urmă, Gogu Kaizer nu poate să spună decât că s-a cam întrecut pe el însuşi. A lenevit cu atâta pohtă încât a stat de geaba. Practic, nu a făcut absolut nimic în acest concediu care să îl solici

Paranteză: [Gogu Kaizer se află acum pe meleagurile natale (unde se pare că Bătrânul Tom şi-a tras net, să downloadeze şi mouse-ul lui nişte pr0n, păi ce mouse-ul lui, aye!). Ninge gigea de dimineaţă, cu fulgi măricei şi calmi. Cu toate astea, o cretinitate de copchil gras (nu că Gogu Kaizer ar avea ceva în mod special cu, şi anume, copchii graşi şi cretini, dar faptele sunt reale şi relatate ca atare, respectiv Gogu Kaizer e foarte obiectiv aici) face ture cu ATV-ul din dotare, cumpărat de mă-sa şi de ta-su. Din 5 în 5 minute mai zbârnâie cu mucii îngheţaţi pe buze şi cu iPod-ul în creieri prin faţa camerei lui Gogu Kaizer, poluându-l fonic pentru aproximativ 4,56 de secunde şi perturbându-l din leneveală. În afară de asta nu prea face nimic. Doar există.]

te fizic sau pishic. Sau bine, poate doar sex, care poate fi numit o formă avansată de leneveală complexă. Ok, gata, nu mai ţine, Gogu Kaizer se va duce acum să alerge puţin cretinitatea aia de copchil. Cu maşina. Va reveni în curând cu un studiu aprofundat al lenevelii, despre cum e cul să fii musafir de sărbători + Revelion şi de ce e inuman să nu existe o perioadă buffer între concediu şi neconcediu.