Friday, March 07, 2008

Doar 6

  1. Vatmanii sunt trişti dacă nu e niciun călător în tramvaiul manevrat de ei?
  2. Culoarea verde a semaforului n-are remuşcări pentru toate claxoanele de care se face vinovată?
  3. Combinaţia ilogică a trăsăturilor fiziologice redundante, rezultate în urma unei deflorări nereuşite, conduce la concretizarea unei feţe imposibile. Cu alte cuvinte, te plimbi liniştit şi nevinovat cu metroul şi, la un moment dat, se izbeşte de retina ta o astfel de faţă imposibilă. Partea ciudată e că, chiar dacă tu eşti mai finuţ de felul tău [poţi să zici şi gingaş, dar e cam ghei], nu poţi să nu te miri [făcând la rândul tău o faţă imposibilă, care de obicei seamănă cu semnul exclamării, pentru că te miri]. Pur şi simplu nu poţi să accepţi că există un om cu o faţă imposibilă. Desigur, după superbul moment de holbat, începi să ai remuşcări, pentru că, deh, tu, de felul tău, fiind un finuţ [chiar gingaş, dar e cam ghei], nu faci mişto de feţele oamenilor. Nici măcar în gând. Numai că de data asta nu te-ai putut abţine. Ţi-a făcut plăcere să fii diabolic. Te-ai simţit bine când te-ai gândit că, oricât de urât ai fi tu, de felul tău cel finuţ [dar nu gingaş, că e ghei], ăla era mai urât ca tine. Dar acum ai remuşcări. Hai stai calm, pentru că e caracteristic naturii umane ca o persoană să se mire rău când vede o faţă imposibilă. Iar nefericitul posesor de faţă imposibilă e conştient de treaba asta. Tocmai din acest motiv nu se strâmbă la tine [pentru că cel de-al şaselea simţ, pe care îl au oamenii cu feţe imposibile, îi permite să ştie când cineva se holbează la faţa lui imposibilă]. Zi că "mersi", că dacă se şi strâmba, era gore - rămâneai orb, ţi se veştejea muşchiul sternocleidomastoidian sau alte variante la fel de gore.
  4. Pe o scară de la 1 la 10, cât de cul e posesorul Daciei Nova care aşteaptă nerăbdător la semafor, ascultând a mai cu bas muzică de la el din cartier şi a cărui roată de pe stânga-faţă să laudă cu un spinner cul? Reformulare: când Gogu Kaizer se bălăngănea pe trecerea de pietoni, a văzut un cul într-o Dacia Nova, care Dacia Nova avea una bucată spinner. Nu două, nu 4, nu 3, ci una bucată. "Salut, eu am de fapt spinnere pe toate roţile, dar pe stânga-spate nu am, că aia e roata de rezervă şi tocmai am făcut pană şi a trebui s-o schimb. D-aia nu am. A, pe dreapta am făcut pană ieri. La ambele roţi, da. Dar oricum sunt cul."
  5. E secolul XXI - nu e timpul ca Moartea să-şi facă upgrade la coasă? Cam de fo multe mii de ani umblă cu chestia aia deloc next-gen după ea. Măcar o drujbă sau un fierăstrău electric, că e secolul vitezei. Şi dacă tot se ştie sigur că Moartea poate să râdă [a văzut Gogu Kaizer în filme că Moartea mai râde când îl omoară pe unu'], e posibil să se gâdile? Şi dacă tot se mai ştie că Moartea e veveriţă, n-ar trebui să aibă profil pe haifaiv? Ok, după o scurtă căutare pe haifaiv, se pare că sunt 425 de profiluri cu numele "Death" şi doar 110 cu numele "Moartea". Cam gingaşă treaba. Măcar aşa are mai multe şanse să-şi găsească jumătatea.
  6. Când Gogu Kaizer nu întârzie la serviciu, nu se grăbeşte [deja laitmotiv treaba asta]. Astăzi nu s-a întâmplat să nu se cam grăbească, pentru că nu a reuşit să nu întârzie. O dublă negaţie lasă tot timpul o urmă de îndoială. Dublarea dublei negaţii e horror. Încă o propoziţie ca asta şi s-a dus la vale orice intenţie a lui Gogu Kaizer de a fi coerent. Ceea ce-i aminteşte de faptul că a uitat ce voia să spună la început. Aşa, da. Pe seară, în metrou, în înghesuiala de la ora 18:00, două veveriţe rumegătoare de ciungă stăteau priponite în uşă. La Victoriei, românii şi-au manifestat intenţiile de a coborî şi de a urca în acelaşi timp. Aşa se întâmplă de fiecare dată la înghesuială. Ăia de pe peron nu-i lasă p-ăia din tren să coboare. E un fel de materie cu anti-materie, ceea ce duce la o implozie sau la o gaură neagră, după preferinţe. Veveriţele respective vociferau pleoscănind din ciungă despre cât de cul sunt ele, despre cum au chiulit ele de la orele de mate, despre cum au băut ele rachiu cu bere în ora de română, despre cum fumează ele în pauză şi, desigur, despre sexul oral. Reacţiile celorlalţi participanţi la înghiontiri neintenţionate erau împărţite: unii erau amuzaţi de situaţie, alţii erau foarte perturbaţi şi se uitau strâmbând din meclă. Partea cu lol apare când metroul ajunge în staţie, uşile se deschid, una din veveriţe reuşeşte să se strecoare printre cei care coborau către un loc mai strategic şi sigur din vagon, în timp ce cealaltă a cam fost luată de val şi lăsată pe peron. După ce au urcat cei din staţie [care erau destul de capsomani şi îndeajuns de disperaţi să nu care cumva să plece metroul fără ei], veveriţa rămasă în vagon se hlizea la cealaltă, care cealaltă îi arăta despre degetul obscen şi făcea tumbe îmbufnată.
Blink, blink!

4 comments:

  1. Tentativa esuata de a fi coerent. Si mai ziceai despre eu.

    ReplyDelete
  2. care ar fi acest update la coasa?

    ReplyDelete
  3. eu sugerez lu matale (fabeto.blogspot.com) sa mai citesti si tu mai atent despre acest ceva.


    "Măcar o drujbă sau un fierăstrău electric, că e secolul viteze"

    ReplyDelete
  4. bai lasati coasa in pace! e un fel de ™ pentru cei ce lucram in "industrie". nu turnam filme horror ca sa folosim drujbe si nici nu suntem studenti la medicina ca sa facem autopsii pe cadavre si sa le taiem oasele cu fierastraul. avand in vedere ca probabil e cea mai veche "meserie" din lume[cineva tot a trebuit sa crape inainte de prostitutie]e mai cul sa-ti pastrezi weaponul si numai sa-i crestezi pe nefericitii ce si-au incheiat contractul cu lumea asta[a se vedea scena din Interview with a vampire cand Bard Pitt ii cresteaza pe aia in cripta]. da, ma gadil...urat de tot, am si cont de hi5. desi daca stau bine si ma gandesc cred ca n-ar strica un upgrade la un lightsaber ca si Darth Vader e cul si spooky.

    ReplyDelete

Bagă mare:

Note: Only a member of this blog may post a comment.